O zi babau

M-am trezit cam aiurea vineri, cam toată ziua am fost încălțat cu fesul și am avut productivitatea unui melc.

In afară de lucrurile obișnuite aveam o singură chestie în plan. Două. Să plec seara la țară și să iau cu mine un televizor, de preferat pe cel mai vechi, să îl duc acolo. Urmând să îl înlocuiesc pe ăla când ne-om întoarce.

I-am spus soției demult ce am în cap așa că ne-am apucat să îl împachetăm pe cel din camera copiilor, doar unul doarme acolo; un Sony vechi de 5 ani și 81 cm. Vis și făcut . La 3 minute după ce am pus rabla in cutie am informat copilul cu pricina întrebându-l dacă îl vrea pe “al nostru”, mai mare, dar tot o rablă veche, sau vrea altul nou.

Nu. A vrut să plângă. Că ĂLA, cel pe care l-am împachetat e cel pe care îl vrea și mi-hi-hi și mi-ho-ho și suspinat în tăcere și “bine, ia-l, înțeleg” dar așa printre lacrimi și “are să îmi fie dor de televizorul ăsta” . Cristoase, eram prea obosit să caut oscarul ăla prin debara, așa că am plecat să cumpăr un suport VESA cu promisiunea că montez tembelizorul ăla la loc și am să îl înhaț pe ăla din dormitor de la noi de pe perete, chit că nu prea aveam cu ce îl transporta (e un pic mai mare și nu mai avem cutia ).

Merg la mașină să duc niște bagaje și să o aduc la scara, ca deja se făcuse, în pula mea, noapte. Doar că mașina am găsit-o cu bateria moartă. Lemn. Am mai înjurat niște dumnezei, m-am uitat în jur după niște variante ajutătoare ( dar erau numai autobuze – ăstea curent d-ăla mare, de 24 de volți ), așa că am sunat un prieten. Care s-a suit în mașină și a plecat spre mine.

Am fost în casă să informez soția și să iau un aparat de măsurat tensiunea din baterie ( 1.5 volți rămași ), care mi-a dat și un calorifer electric să îl arunc de gunoi . Și o pungă cu ceva cizme. Caloriferul știu de ce voia să îl arunc, că se desfăcuse o protecție și riscam să ne curentăm. Nu eram de acord dar nu am mai stat de negocieri, eram prea obosit. Nu înțelegeam de ce vrea să arunc și cizmele, dar hei, nu erau ale mele nici nu m-am obosit să întreb. La gunoi și cu ălea. Am descoperit a doua zi că de fapt pe alea voia să le duc la mașină. Oh, well, ori arunc caloriferul ăla la gunoi, ori nu?! Mie-mi plac oamenii hotărâți.

Ca să observ cu stupoare că cablurile mele de 300 de amperi nu-s de ajuns să pornesc masina pe direct , așa că a trebuit să stăm așa vreo 10 minute – 15 până s-a încărcat două idei. Și am observat și de ce a murit bateria. Pen’ că am uitat o plafonieră din portbagaj aprinsă de duminică până vineri. Mașină mare probleme mari, futu-i in gură de ingineri incapabili care nu proiectează sisteme antiprost pentru becurile astea. Timp in care mai încercam să pornesc, mai măsuram. Timp in care mi-a căzut pe ciment telefonul cel nou, cu fața în jos. Hello Moto, bye-bye Moto.

Nu am observat imediat că l-am crapat, dar când am văzut m-am bucurat că nu mi-am luat Samsung S8 , sau vreun iPhone. Yeeey, ce bine e să fii zgârcit, știam eu.

Când am pornit mașina nu am mai avut cum să urc in apartament să demontez televizorul celălalt de pe perete că trebuia să stau să se încarce , cu mașina pornită.

Așa că am luat altul nou aici la țară. Televizor zic, că telefonul merge și crăpat, fute-m-aș in el.

Băi, ce s-au ieftinit televizoarele, ceva e in neregula. Am plătit 1850 de lei pentru o chestie de la LG de 108 cm diagonală, cu rezoluție 4k, buton de Netflix si amazon și cadou o telecomandă motion magic nu știu de care, de funcționează că un pointer de mouse și e util când vrei să tastezi să comuți prin meniuri de netflixe.

Nici nu am cablu la țară. Și nici nu voi avea prea curând. Dar știe wireless. Acum 5 ani am dat 1800 de lei pe un televizor de 32 inchi mai babau și doar fullhd . Oricum tot așa am și abonamentul la Netflix, că sunt zgarcit .