Vin dă doișpe ani: El Coto Rioja 2006

Am luat vinăciunea asta vara trecută din Ibiza.

Dacă tot am fost cu mașina, am zis că să vin acasă cu vin “la greu” că nu am limită ca la avion. Am venit cu 3 sticle, dar asta e altă poveste.

Eu îi știu pe nenii ăștia că au vin bun la prețuri mici. Adică nu ceva-uri ieșite din comun, dar la 6-7 euro cumperi vinuri de 2-3 ani vechime, care-s mai bune decât standardul pentru 10-12 euro. Preturi de market, zic, nu de restaurant. Când am văzut sticla asta anul trecut la 21 de euro am crezut, evident, că e un chilipir.

Am fost la un amic in vizită și voiam să deschid minunea. Am avut inspirația să îl întreb dacă îl vrea pe ăsta bătrânul sau un cupaj de Shiraz israelian mai tânăr. Mi-a zis, în glumă sau nu, să-l iau pe cel israelian, că asta e oțet. Altfel mă făceam de râs.

Nu e oțet. Dar nu am ce să spun despre el. Am platit 21 de euro pe un vin într-o condiție un pic degradată față de unul nou de 6 euro, pentru că așa-i cu vinurile ieftine. Majoritatea îmbătrânesc prost. Ca și oamenii ieftini.

Acum, că e iarnă, nu e bai. E bun fiert și asezonat cu zahăr vanilat bourbon și scorțișoară. Și amestecat cu vin de la tata, că nu poți să îl fierbi pe ăsta așa “sec”, lol.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
schipix
schipix
6 years ago

Bai, am un Cricova rosu prin subsol (cred) care avea 25 de ani inainte sa plec din RO. Deci banui ca acum se apropie usor de 35. E bun de ceva?

P.S. De unde fac si eu rost de pluginul asta misto, ca am un site pe care vrea sa am un reach de 0 vizitatori si nu stiu cum sa fac?