Ultrascurt: DIY-ul se moștenește

De fapt, nu sunt eu primul din familie care vrea să facă din căcat bitch, care ” nu cumpăr , îl fac eu din nimicalități”.

Tata face din astea de pe vremea de când era copil.

Il văd mai ieri cu treaba asta în curte. O călărea cu aparatul de sudură.

-Ce e cu acvariul asta ?

-Fac un căruț.

-Păi mai e unul in curte la deal (e o zonă care descrie cealaltă casă de unde scriu eu acum) . Ăla nu e bun?

-Aa, nu, ăla are roțile mici , l-am luat de la ăia cu fiare vechi .

…Moment de închinăciune. Lumea preda fiare către ăia. Nu ca tata .

-Aham. Și roțile astea din ce le-ai făcut ?

-Eh, din vechituri.

-Casetele de rulmenți le-am făcut demult pentru puț (fântână, e vorba de partea care ține axul cu vălugul de lanț, cu care cobori găleata în fântână – chestie din vechime, avem pompe acuși) . Cercurile le-am decupat din ceva butoi iar “cauciucurile” … i s-a rupt acum vreo câțiva ani cureaua (n.r. de transmisie) la Glorie ( n.r. combină de treierat ) lu’ …( nedeslușibil) și am nituit-o pe roți.

Tata sudorul. Zice:

-Treaba e că mă cam lasă aparatul de sudură.

Aparatul lui de sudură e și ăla un DIY, originally manufactured and shit.

E foarte bun. De dus la muzeul DIY.

Îi zic:

-Vezi că ies scântei dintr-un contact. Cred că s-au slăbit șuruburile. De aia nu merge bine.

Caută niște chei și îl strângem . Gata, e ca nou.

Show must go on.