Bucale: Food Truck Festival

Am citit la Radu despre asta și eram interesat să dau o fugă să văd dacă se compară cu ce-am mai găsit asemănător prin Ioropa.

Scurt, că azi se termină și poate vă interesează să știți dacă merită efortul au ba.

Sunt câteva chestii interesante pe acolo. Aseară au fost și ceva concerte. Nu știu cine erau aia, acustica era proastă ( deh, aer liber ), dar zdrăngăneau pe acolo și aveau și fani, sau groupies.

Eu am mâncat un “Bun” de la nenii ăștia.

Ceva light, de seara, de 🐷. Nu pot pentru ca să spun că a fost cel mai supercalifragilisticexpialidocious sandwich in lipie pufoasă, cu carne gătită la abur și salate pe care l-am halit. Da’ a fost interesant, cu un gust nou pentru mine. Și în afară de înghețată ( bună! ) eu nu am mai balotat nimic că am ajuns acolo la 9 și ceva seara și undeva când voiam să îmi mai iau un sandwich cu pulled duck mi-am adus aminte că eu trebuie sa dau jos niște cm de burtă și că nu asta e mișcarea.

De fapt, m-am gândit la asta când vedeam niște doamne grațioase ca niște balene, care-și umflau colacii pentru sezonul estival.

Atmosfera la ora aia era relaxată, ca de petrecere câmpenească ( fără PSD,mici și bere ) exact ce trebuie, cum zicea și Radu, doar că nu exact-exact, ci minus 3 lucruri.

1. Bere era, dar doar de la Timișoreana- am înțeles că ăștia sunt sponsori și de aici rezultă reguli.

Eu venisem direct din provincialitate cu rabla, iar cum în România toleranța față de șoferii care ar bea și ei un păhărel e zero sau șpagă, nu eram în target. In fapt, nu am băut nimic,nici fără alcool și vă explic mai jos de ce.

Dar băi, serios, la o chestie din asta cu Street Food-uri pretențioase mai vine un hipster să bea și el o chestie exotică, sau orișicât, ceva mai altceva decât Timișoreana Poison Ivy ( pasteurizată sau nu ) . Știu că nu sunteți toți de acord, că sunteți de părere, unii, că asta e bere bună (față de altele ) – din partea mea vă puteți duce toți dracu’ cu gusturile voastre in materie de băuturi, că de aia bem acum numai poșirci. Beți, că eu m-am cam dezis de așa ceva.

De aia nici nu am văzut decât un om cu 1 pahar de bere în mână.

De aia și pentru că:

2. Buda, sau buzile, cum se spune-n Ardeal.

In cazul nostru eram in nevoie doar pentru că_călatori veniți de departe. Femei, copii, cu vezici mici. Eu, la vederea acestora m-am abținut de la băut orice lichid și de la mâncat că porcu’ și vă recomand să faceți la fel, să veniți cu totul golit de acasă, sau să nu veniți, ia mai dă-i, bă, în morții lor și pe organizatori. Păi, coaie, la o chestie din asta WC-ul e printre elementele esențiale care îți fac reclama sau nu.

Nu știu care mai sunt standardele prin România, dar dacă astea sunt, eu sunt ok, urmează încă 1 an sau doi în care vizitez doar chestii din străinătăți. Până la urmă se aliniază și șatra țara asta, dacă vrea și banii mei. Dacă nu , s-avem succese.

3. In general, parcul expozițional Romexpo s-a cam dat dracu’. Parcarea e pavata cu pământ, costă 3 lei ora (e ok prețul, nu mă plâng ), dar aparatele de taxat sunt cu Windows și se mai blochează din când în când, mai vine cineva și le mai dă un brânci, ca să mai taie din cozile care se formează.

In general, în toată zona ai impresia că ești într-un oraș falit, la zilele berii, sau bâlciul anual local, de ziua orașului.

Eu nu am mai fost pe aici de mai bine de zece ani, când se ținea CERF și SAB ( ăla pe bune cu mașini mișto și gagici bunoace care le prezentau, cum ar fi Rose Marie, dar când era mai tânără și mai pe bune, ca și salonul ăla, lol. )

Mă așteptam că s-a schimbat în bine, nu în rău.

In final, păcat de băieții și fetele cu truck-uri, că chiar se vede că se chinuie să facă ceva mișto. Nu știu cât le iese, că am zis că nu pot mânca tone, dar un copil a mâncat un hot-dog și ar mai fi vrut unul. Palmă după cap si-acas’, că nu cresc porci.

Celălalt copil vrea doar cartofi prăjiți cu ketchup (ce să faci…) Iar ăia de la “Un pai” nu mai aveau ketchup(lol), dar am găsit în altă parte.

In fine, părerea mea e că duceți-vă, dar pe barba voastră.

Am citit comentarii cum că ar fi prea scump. Meh, nu cred. 25 de lei ceva mai de doamne ajută, dar bun la gust, lucrat frumos , nu mi se pare fantastic nici pentru țara asta. Că-i totuși București, nu comuna Urlați.

Dar dacă lucrezi pe 3000 de lei pe lună și lași aici 100 de lei s-ar putea să ți se pară mult. Plm, mănâncă mai puțin , ia-ți un job mai bun, sau mergi la șaormerie și simte-te bine acolo.

Am mai citit cum că prețurile sunt mari pentru cât de mici sunt produsele. Păi da, coaie, că trebuie să trăiască toată lumea. Dacă îți iei un burger de un kil,  pleci acasă, nu mai ai ce să mai încerci decât un somn de 10 ore. Intră la aceeași categorie. Mâncați mai puțin.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Webby
5 years ago

Sunt practic vecin cu Romexpo si nu m-am deranjat la festivalul camioanelor, nu aveam asteptari. Mi-ai confirmat ideea.