Poveste semicomunistă despre performanță și răsplată

De la tata transcriere:

Am auzit de cel puțin câteva ori povestiri recente despre oameni care se implică până la os în compania la care lucrează, creează plus valoare de milioane de parai dar sunt răsplătiți la nivel cu ceilalți puleți, comuniștii dracului.

Le-am luat pe toate cu un pic de sare, mai ales ca eu, personal, am fost răsplătit la companiile la care am lucrat, moderat,  pentru eforturi moderate prin care m-am evidențiat, și  nu în grup, ci individual sau ]n echipa responsabilă.  Oamenii se mai și laudă, știu.

Dar în comunism și imediat după, în companiile comuniste care mai aveau bani, oamenii erau răsplătiți mai mult decât știau să ceară.

Și-am să vorbesc cu o poveste de-a lui tata din epoca de aur și imediat după.

Omu’ nu e vreun mare intelectual, cercetător, sau măcar să fi profesat ca inginer, mai degraba și-a terminat liceul la seral, pe la 30 de ani, sau aproape. Cand a făcut el școala de chimie erau doar profesionale. Dar i-a cam plăcut meseria lui. De fapt nu știu cât i-o fi plăcut, că-mi povestește mereu cum era cand a ajuns el în secția aia – se plimba prin nori de clor până la brâu și din când în când și fosgen. Astea două au fost folosite ca gaze de luptă ( chemical warefare WW1) Și și-a cerut transferul din secția de produși clorurați de când a călcat acolo. De unde a și ieșit la pensie. Da-n familia mea se cam respectă munca și dacă faci un lucru , fă-l în pula mea bine, nu-ți bate joc.

Așa se face că aveau concursuri profesionale  de producție între turele de pe aceeași secție . ( Ture = se lucra non-stop, iar oamenii erau impărțiți în 4 ture de cate opt ore. Unii erau liberi, evident, iar turele se roteau, iar o tură însemna o echipă de oameni care lucrau împreună constant).

Concursurile aveau ca temă producția de ceva solvent clorurat pe care îl obțineau din  propilena ( important), gaz produs la Arpechim Pitești , clor și uneori alte mizerii ( DCP, la propiu, rezidii). Scopul era cine produce  cantitatea cea mai mare, în limitele de calitate propuse pe vremea aia.

Nu râdeți, că procesele nu erau automatizate atunci, iar producția varia destul de mult cu conștiințiozitatea și priceperea operatorilor  ( oamenii de pe ”tablou” ( tabloul de comandă) ) de a răspunde la problemele, defecțiunile apărute, cu hărnicia oamenilor ”de afară”, ăia care făceau manevre manuale de închis-deschis vane și ventile, atunci când le-o cereau operatorii și cu priceperea laboranților care luau probe din producție și le analizau. Nu e clar ce făceau inginerii, până aici, dar va fi mai incolo.  Unii erau destul de pricepuți. ( Am înțeles că vreo doi au cunoscut ai mei în toata perioada lor activă, dar or fi fost mai mulți).

Eh,  producția și evoluția sistemelor pe ture era monitorizată de niște diagrame .Astea-s cam ca diagramele de tahometru, sau de seismograf. Am fost și eu la ai mei în secție și-am văzut rolele ălea de hărtie pe care nota o peniță indicatoare statusul.  Da, în secție într-o întreprindere unde se intra doar cu badge , cu control la poarta și unde nivelul de periculozitate era evaluat  destul de ridicat. Nu, nu m-am strecurat ca-n filme, ci ”bună seara, el e fi-mio,  l-am adus să vadă și el unde lucrăm”.  Un schimb întreg. De două ori. Schimbu’ 2 și 3.  Nu m-a fascinat. Eu învățam despre calculatoare și ei lucrau cu butoane , ventile și diagrame imprimate de penițe. În fine, divaghez.

Treaba e că de  3 ori a câștigat concursul tura lu’ tata. Și  primeau bonusuri la salariu. Consistente. Și nu că-l laud, dar erau imposibil tehnic de bătut, pentru că dacă nu-i prindeau a patra oară, când i-au descalificat, trebuiau să le dea ceva premiu Nobel pentru reinventarea fizicii, pentru că consumau  mai puțină materie primă decât produs finit obțineau. Desigur e un truc, așa e la români. Mereu e un truc.  Dar nu la rezultate ”furau”. Producția măsurată era corectă. Ce făcuseră e că observaseră  într-o situație critică cauzată de scăderea de debit pe propilenă ( se mai defectau pompele) ,și spunea tata  că poate regla reacția, care altfel evolua necontrolat și necesita oprirea fabricii ( dura câteva zile să o repornească), introducând  în  reactor ceva  produse reziduale ( diclorpropan), pe care altfel le aruncau, în condiții nu neapărat ecologice, sau erau forțați să le ardă, dar ălea nu ard liber și foloseau gaz metan ca să le poată consuma/ neutraliza. Neutraliza e un fel de a spune, azi ar fi fost arși pe rug pentru amprenta de carbon generată și cantitatea de gaze toxice eliberată în atmosferă, dar ălea erau normele atunci.

Știam și reacțiile chimice în detaliu, că mi le-a arătat, dar nu mă mai scobesc acum de ele , că nu vă interesează oricum.

Și dacă a văzut el că nu scade cantitatea producției cu recircularea reziduului, de ce să nu bage un pic mai la greu așa, cu tot cu propilenă, să rupă norma. Treaba e că evident că nu aveau un setup făcut pentru asta în tabloul de comandă, că nu era un proces.  În teorie, ce făceau ei acolo, ar fi fost un accident, sau o descoperire, dacă ar fi spus-o cuiva ;).  Revin. Făceau totul pe “manual override”, aveau ceva bypass, ca să poata industrializa procesul. Da, pe șestache, lol, că doar era Oltchim ,nu vreo chestie care punea în pericol un oraș întreg și vreo 30 km rază în jur la caz de ceva, de avea tot județul măști de gaze acasă în pod.

Treaba e că restul din secție , chiar dacă nu știau combinația, nu erau idioți. Puteau vedea și ei cantitățile de  clor + propilena < produs finit, iar asta e o inegalitate imposibilă în chimie și fizica ne-nucleară.  Am zis că foloseau diagrame, da?

Într-un denunț post factum pot să relatez cum  ridica acul diagramei care alimenta cu propilenă, ca să nu se vadă debitul și  băgau acolo în reactoare maxim de aia și maxim gunoaie.  ( Maxim e un cuvânt profan , cocalaristic , relativ. Experimental determinaseră ei cât și cât) . Mind bending, știu, ca și  cum te-ai juca acasă cu nitroglicerină, sau benzină în bec în grădină – wait, asta e din alt film cu alte personaje.

La sfărșit de tură regulau înapoi reacția, fără gunoaie, punea tata penița la loc și  trăgea cu un stilou similar o dunga de debit aproximativ de propilenă ( nu știam de unde dracu’ am eu anumite înclinații și talent către activități de fabricare a realității, lol), cu care nu ar fi fost nicio problemă cu excepția faptului că nu putea nimeni să aibe debitul ăla de materie primă pe intrare – trololol. Că  fără reziduu reacția devenea încontrolabilă de la prea multă propilena ( parcă, posibil să mă încurc în detalii aici) și kaboom.  Nu chiar așa, că vedeau și opreau fabrica, dar aăa era direcția.

Până într-o zi când n-a mai avut timp să regleze reacția fără rezidii până la predarea turei și au închis doar bypass-ul,  sau ce aveau ei acolo, iar tura următoare evident că nu a știut de secretul lui Bachus și au lucrat cu propilena în blană, că așa arăta pe diagramă și au trebuit să închidă fabrica, că le bubuia în ochi.

După analiză a reieșit clar mecanismul trișorilor și i-au descalificat, normal. Chiar așa, ne batem joc, tovarăși?

Imediat după revoluție un nene inginer a fost preocupat de schema asta, altfel n-aș da nume, da-l chema Ichim, lol. Știu că-i un nume comun.  Presupun că a facut omul și calculele necesare, iar discuția în secție s-a purtat la modul ”can you do it?” . Umm, da, cre’ ca da, lol.

E vorba de brevetul de invenții B01D 3/36 , pagina 82 din  BOPI 2008, ca să nu vorbim așa, în pungă.  Nu-i bai,  secretul de fabricație și datele sensibile au fost deja spoliate, alte companii fiind deja în posesie, vezi  petitia Salvati Oltchim si Arpechim, comentariul #1505.

Dar alta e ideea. La împlinirea acestei realizări într-un cadru oficial și realmente productiv ( mama a fost transferată în secția aia nou înființată pe baza invenței și a lucrat până la pensionare , cred) , iar a fost loc de ”premă”. A venit  Roibu și le-a spus în clar:

– Bă, bravo, primiți primă, aștept actele pe birou să le semnez, sau ceva de genu’.

Și-au trecut oamenii cu curaj primele, cât au crezut ei ca merita, niste mărunțis, dacă calculezi scala industrială, dar pe de altă parte, în situația respectivă presărată cu șomaj și alte bube de tranziție, erau bani buni, și-au dus cârtia , cu  strângere de inimă, la director.

Care a semnat-o ca primarul și dupa ce s-a uitat și pe cifre le-a și dat o lecție de viață, pe banii lor, desigur, spunându-le  ceva de genul:

”Bă, ce proști ! Păi aștia-s bani?  Puteați să cereți  cât voiați voi, bă.”

Nu-i bai, nu mai caut acum referințe , dar diferența presupun ca s-a încasat oricum la nivel de management.

Concluzia puteți s-o trageți voi,  eu pentru mine am tras-o demult.

 

 

 

 

 

Send to Kindle

4 Replies to “Poveste semicomunistă despre performanță și răsplată”

  1. Fix astazi o trebuit sa fac o oferta de dirigentie de santier pentru un obiectiv mare din zona noastra. Am revizuit totul simtitor in sus, si ma simt mult mai impacat (din toate pozitiile).

  2. aia cu prima data alor tai a fost cumva ca sa renunte la pretentii financiare cu privire la brevetul de inventie.

    si o situatie similara:
    acum vreo 5-10 ani cand lucram in IT intr-o banca mare, echipa de la comunicatii (adica baietii cu ruterele si switchurile) au gasit o solutie sa scada costurile inlocuirii echipamentelor in fiecare agentie cu cateva sute bune de euro: au cautat pe net si au gasit un alt echipament Cisco mai ieftin care facea acelasi lucru cu ce aveau ei nevoie, dar era mult mai ieftin decat in solutia propusa initial.
    sefii au fost de acord, s-a implementat si fiind vorba de multe agentii, reducerea totala a bugetului a fost de vreun milion de euro sau chiar mai mult.

    cand a fost vorba sa se dea bonusurile de performanta, seful echipei de comunicatii IT s-a dus la seful de IT si a cerut sa ii aprobe niste bani sa dea cate o mie de euro bani in mana la fiecare din echipa respectiva care au lucrat la acel proiect si care au adus practic o economie de vreun milion de euro. era vorba de vreo 5-6 oameni, deci suma era un mizilic ptr o corporatie.
    bineinteles ca seful IT s-a tras pe cur ca n-are bani, ca nu poate sa de dea nimic.
    si bineinteles ca atunci cand a fost vorba sa se dea bonusurile la sefi, asta a primit un bonus de vreo 10 mii euro (bani in mana) ptr superba realizare, deci aproape 20 mii euro considerand si taxele platite la stat.

    asa ca regulile sunt facute doar ptr catei.

  3. Ai mei si ceilalti operatori/ laboranti din sectia aia nu puteau avea pretentii financiare cu privire la brevet, ca nu-i ca si cum au inregistrat vreunul ceva. Inginerul care s-a ocupat de asta si ceilalti ingineri latrai pe acolo posibil, probabil, cine stie. Poate ei au si luat bani mai multi. Nu asta e ideea, ci ca ai mei s-au si bucurat la banii aia si nu a fost vreo limita realista impusa cand au cerut. S-au gandit ei asa, cat sa cerem noi pe treaba asta ca sa ni se aprobe, sa nu parem nesimtiti – WRONG! Adica nu au cerut ei mai mult si nu li s-a dat. Sigur e cam de cacat sa afli ca puteai sa ceri “oricat” si s-ar fi aprobat si ca n-ai facut-o, dar asta e, in viata mereu inveti.

    Legat de ce spui, plm , poate ala era jobul lor, poate nu, poate meritau o prima. Am mai auzit. Eu pe unde am lucrat am dat de oameni rezonabili. Adica mi-au cam dat bani cand am facut chestii extra. Nu am fost mereu multumit de suma, dar plm, asta-i parerea mea subiectiva. Si cand eram contractor pentru evrei nu stiu ce-am facut ca mi-au propus imediat ceva schema de bonusare. Pe care nu am primit-o ca au ajuns rapid intr-o situatie aproape de insolventa si, plm, era mai important sa mai am contract si luna viitoare decat sa-i intreb de bonusuri , da’ macar au avut intentia, fara sa le cer eu.
    Si-n rest, am cam primit, frimituri ce-i drept, dar macar nu au asteptat sa cer eu. Ca stii cum e. Cand vine firma imediat dupa o realizare, eventual pana sa capete impactul final si statutul de mare realizare si-ti baga niste bani pe gat, fara sa-i ceri, nu prea po’ sa zici, ba ce bulangii sunteti, e prea putin , nu-i vreau :)).
    Chiar am apreciat ca au avut o tactica buna si ca nu au asteptat sa cer eu ceva.
    Iar la aia unde am avut discutii pe un EUR, am plecat invartindu-ma. Gen , multumesc nu exista viitor aici, construim in alta parte.
    Si cam asta am invatat, sa nu muncesc pentru saraci si pentru aia cu reduceri de costuri. Nu taica, sa munceasca altii. De la ultimele 2 companii ( unde am lucrat ca angajat) am plecat cand au ajuns la cost controlling mai sever asa.
    Pai daca eu am venit la voi pe boierie, iar acum strangeti cureaua, ia strangeti-o, ba, voi altora, nu mie. Dar asta-i din nou, alta discutie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.