Prizonierii propriilor aspirații

după  o  nuvelă de Mugur Isărescu

Candva în anno domini 196X, după nașterea tatălui meu, părinții lui săraci, având două joburi simple la spitalul din localitate construiau cam cu forțe proprii, inclusiv turnând și arzând cărămidă, o căsuță de 2 camere. Odăi. În condițiile vremii, cu buda la veceu și țurțuri la puță, desigur.  Avea în momentul ăla  vreo 30 de metri pătrați utili + beci, iar construcția a durat sub un an. Ulterior, în circa 5-10 ani,  au mai anexat 2 camere din cărămidă, în spate , ducând spațiul util  pe la vreo 55-60mp.  Când am făcut eu ochi, prin anii 80 , curtea era deja plina de acareturi: grajd, cotețe de porci, magazie, pătul, fânar, o mică bucătărie de vară în curte, o alta bucătărie de vară din lemn , care ulterior s-a transformat într-o anexă de locuit cu 2 camere ( casa mică)  și + 20mp la spațiul util , asta-i presupun sa urci pe equity ladder varianta de la țară.

Dar să nu derulăm așa repede. Să ne întoarcem în 197X, când bunicii mei  se apucau de construit o altă casă, pentru fiul lor cel mare, care urma să își întemeieze o familie. De data asta erau mai în bani, copiii lor mai mari, au pus umărul mai cu talent și au ridicat o casă din cărămidă, cu 2 dormitoare, bucătărie, cămară, sală închisă ( verandă), în total vreo 70mp.  Să notăm c-au trecut nu mai mult de 10 ani.  Fiul lor cel mare s-a mutat în casa aia acum vreo 6-7 ani, când a ieșit la pensie. Trololol. Până atunci a locuit într-un apartament pe care i l-a oferit partidul și pe care ulterior revoluției l-a cumpărat cu bani de țigări, dar fără să se lase de fumat. S-a lăsat mai târziu totuși, că s-au scumpit ( aka s-a dus dracu’ și leul și salariul lui) de nu și le mai permitea .

Într-un ultim efort al bunicilor mei, în anii 198X, după ce a cumpărat tata un lot de pământ să-și facă el casă, la început de ani ’80, au construit o casa pentru copilul cel mai mic.  Și mai mare.  3 dormitoare mari , mai mari decât am eu în apartamentul de la București,  bucătărie,   beci, magazie deasupra beciului, baie . Tot așa cu participațiune de la toată familia.

Cred ca-i mai mare de 80mp.  Casa aia a durat ceva, nu-i pe deplin terminată nici acum . Din mai multe motive.  Unu ar fi  că s-au întins cam mult în timp ce-au îmbătrânit și s-au împuțit și vremurile.

Al doilea, că celălalt copil nu s-a mutat încă acolo – presupun , pentru că nu a ieșit încă la pensie, lol, și că s-a căsătorit, lucra la oraș și a primit apartament de la tata Ceao, trololol, și nu a mai avut nevoie să termine casa aia. Iar după ’90 lucrurile au mers greu, poate știe domnu’ Isărescu de ce.

Probabil pentru că ne-au ținut și el și ceilalți, ”prizonieri ai propriilor aspirații”, lol. Cât de adâncă și duplicitară e expresia asta, care caracterizează soarta românilor care am mai rămas pe aici.

Cum ar veni, cel mai fraier din faza asta , pare să fie tata, că el nu s-a mutat la oraș, nu a primit apartament de la tata Ceao, și-a rămas în casa bunicilor.  Poate, dar  nu a suferit prea tare, că-n ’86 cumpăra cu banii jos ( 80, 000 de lei)  , că e păcat să iei credit de la bancă și să fii prizonierul propriilor aspirații, casa asta, în care stau eu acum când merg la țară.    Și până în ’89 a mai adunat 80,000 de lei  banii  jos, cu care voia să cumpere un apartament cu 3 camere în oraș, dar pula mea, era încă comunism, i-au mai tras ăia și la muie : ”Tu câte dracu’ case vrei, bă, să cumperi, că deja aveți toți din familie cu câte una mai mult decât aveți voie”.  Trebuia să divorțeze de mama, să…în fine. A lăsat-o așa.  În familia mea nu a fost nimeni  pe combinații de de partid, turnatori, sau muncitori în poziții cheie de unde să poți să furi. Au muncit toți, și servicii, și agricultură, pe brânci, pe vremea când chestia asta nu era subzistență că foamea umbla pe străzi printre oameni și poate au mai înșelat ei statul pe ici pe colo, pe la vreo taxă și autorizație, dar asta e, era munca lor și nimeni nu-i sfânt. Am zis că părinții lui tata au fost săraci și proști?

De ce sunt importante aceste aspecte? Pentru că zice domnu’   guvernator:

Se spune că oamenii care şi-au luat case au devenit robii băncilor. Nu au devenit robii băncilor. Ei au devenit prizonierii unei aspiraţii pe care doreau să şi-o îndeplinească, de a-şi face o casă. De a-şi face o casă rapid, fără să aştepte 20-30 de ani, dotată de la început, pe care s-o plătească în 20-30 de ani.

Și mai zice:

Eu am trăit în copilăria mea maniera în care se făceau case. Nu erau pe atunci credite…reușeai după 20-30 de ani să-ți construiești casa. Se spune că cei care și-au luat case au devenit robii băncilor. Nu e adevărat. Ei au devenit prizonierii propriilor aspirații

Copilăria și adolescența lui Isărescu au fost undeva între anii 1955 și 1965.  Într-un loc apropiat de acela pe care l-am descris eu mai sus.

Carevasăzică minți, domnule Isărescu, minți cu spume.  E adevărat că timp de 20-30 de ani oamenii își îmbunătățesc casele. Dar de la asta până la discuta de plata pe 30 de ani a unui coteț la etajul 15 al gropii de gunoi, cu drumuri de nămol ( la mine în sat au asfaltat drumurile principale in 197X,  apropo), e un lung drum demagogic.

Și genul ăsta de discurs chiar îmi face scârbă.

Să nu care cumva să cădem în păcatul de-a ne dori o casă mai devreme de vârsta medie de pensionare, că-n rest totul e ok, bancile-s bine , mulțumim,știm. Nu prea-mi pasă de Iliescu c-a trecut mult timp de când nu l-am mai văzut, dar cred că am să-i fac o pagină .

 

 

16 Replies to “Prizonierii propriilor aspirații”

  1. Eu nu inteleg de ce se pune problema asa cand tot occidentul are casa/masina/cumparaturi pe credit. Aia nu sunt indatorati toata viata?
    Ai mei nu au avut casa gratis si nici eu dar am reusit sa ne platim creditele. E adevarat ca am sacrificat vacante, aparatura electronica dar a fost o chestie de prioritati. De exemplu nu mi-am luat cuptor cu microunde si cand am avut bani sa iau am aflat ca e mai sanatos cu convectie 🙂 Eu nu agreez ideea descoperirii de cont sau a credit cardului pentru nimicuri sau masina. Pentru asta se pot strnge bani .Dar o casa se ia de obicei cu credit.

  2. Eh, asa sunt obiceiurile in ultimii 30-40 de ani. Proaste obiceiuri, daca ma intrebi pe mine.

    Si se pune problema asa si la aia, dar parca pentru alte conditii, apoi ca nu chiar toata viata si ca nu toti. Si nu, nu e, bai, normal sa muncesti 25-30 de ani pentru o casa. In nicio realitate paralela nu e normal asa ceva.

  3. Carevasăzică minți, domnule Isărescu, minți cu spume.

    Minte Isarescu. Ce surpriza !!! Doar nu te asteptai sa ia partea oamenilor care muncesc in tara asta, si nu a bancilor. Spune-mi ca nu te asteptai la asta. Sigur ca bancile sunt niste sfinti care nu iau spte piei de pe om cand l-au prins cu un imprumut, care nu au avut clauze abuzive si oneroase, care nu au pierdut procese pe clauze abuzive si oneroase, recunoscute in exact acest acest fel de catre justitie, care nu …

  4. Eu nu inteleg de ce se pune problema asa cand tot occidentul are casa/masina/cumparaturi pe credit.

    Pentru ca difera

    – rata de indatorare
    – ce poti face cu ce-ti ramane
    – ce casa si masina primesti de datoriile alea
    – unde (ca zona)
    – tara
    – perspectivele
    – siguranta
    – conditiile de creditare (i.e poti vinde casa fara sa o achiti complet, poti sa o achiti complet inainte de termen cu o taxa modica, nu ai 1000 de comisioane de administrare etc)

    Cam de asta. As scrie eu mai multe pe tema, dar nu asta e subiectul.

  5. Pai eu asta am facut: am preluat de la primul proprietar contractul=el a vandut-o inainte de terminarea creditului. Rata a fost o treime din banii mei lunari.
    Subiectul era ceea ce spune Isarescu. si nu-s de acord cu el
    Imi aduc aminte de filmele americane de prin 90 cand vorbeau aia de a doua ipoteca pe casa. Deci marea majoritate asa si-au luat. prin toata lumea.Chestia cu comisioanele este jegoasa, . ai dreptate

  6. ..si ca sa lamurim treaba aia cu prizonierii propriei plm.

    Chestia e ca un credit ipotecar nu ar trebui sa te faca prizonier. Ma rog, te-ai putea considera prizonier in sensul ca “de acum incolo” trebuie sa ai venituri cat de cat stabile, ca “de acum incolo” trebuie sa te gandesti sa ai si un buffer (in caz ca-ti pierzi sursa de venit o perioada) si nu mai poti sparge chiar tot salariul pe droguri etc. La modul ala “prizonier”.

    Tragedia in Romulania e ca te face prizonier pe bune – si da, esti prizonier al mafiei bancilor, in fruntea careia troneaza tovarasul Isarescu.

    Problema e cam asa: in orice loc relativ civilizat te-ai duce, o casa o sa fie relativ scumpa (raportand asta la veniturile locale, desigur). DAR, “scump” ala (desi variaza foarte multe in functie de loc, gen, nu stiu, Lille vs Hong Kong sau Vancouver vs Iasi) de obicei este si oarecum accesibil, cu cateva exceptii (doua sunt mentionate mai sus). Iar la final, cand tragi linie, zici “da, ba, dau atata pe casa, dar la schimb stau in locul asta care-mi asigura niste factori: X (venit), Y (verdeata, aer, alea), Z (populatie ca tip), W (infrastructura; scoli, spitale, drumuri, alea), deci MERITA”.

    In Romania, mafia aia jegoasa de care vorbesc pompeaza cu nesimtire aer in bula imobiliara prin niste metode absolut infecte (prima casa etc). Practic, dai cat nu face si nici nu ar putea sa faca vreodata.

    I-am aratat relativ recent lu’ Orbu ce ar putea lua p-aici prin zona daca ar vrea (nu cred ca vrea si nici nu-i aia ideea; ideea e ca e in UK si e mult mai ieftin, cand iei in considerare factorii aia; iar in UK NU e ieftin).

    Treaba e ca-n Romulania nu ai prea multe optiuni (daca esti angajat). Pentru ca-s cateva orase (Bucuresti, Cluj, Iasi, Constanta poate) in care poti gasi ceva joburi. Si-n rest, iei pula, sunt mici comune (primitive). Intri in ele si simti cum te intorci in timp cu niste secole. Pula joburi, pula infrastructura, pula orice.

    Fraierul corporatist tipic nu e prizonierul propriilor aspiratii. Desigur, locuinta a fost/este o “aspiratie”. Da’ omu’ si-a dorit o locuinta, nu sa fie sclav forever pentru un jeg.

    Eh, mafia aia jegoasa functioneaza cam asa. Se ia mult aer si se pompeaza in bula. Luati d-aici cu prima casa. Sau cu credite in alte monede (nu lei; euro, chf, alea). Si-asa ajungi la situatia la care “dezvoltatorii” iti vand fix la pragul de “prima casa” niste cosmelii infecte care nici n-ar fi trebuit sa primeasca autorizatie. Ma refer la rahaturi gen Militari Residence – langa groapa de gunoi si langa canalizare. Nu pun link spre articol, poa’ sa-l puna Orbu daca i se pare relevant. Si ai luat…2-3 camere la 60k (mai degraba 2). La groapa de gunoi. Nu ai scoli/spital/drumuri/transport public acolo. Pula mea, nici macar nu-i in Bucuresti.

    Chestia asta bineinteles ca salta pretu’ locuintelor din oras. Gen 2 camere (vandut de mine) pe la 80k. Si nu m-ar mira sa vezi si la 90k, la o adica. Pretul “real” al apartamentului de care vorbesc (ala vandut de mine) ar fi mai degraba pe la 55k. Asa, luand in considerare totul. Asta daca nu vreo 45k. Stiu, stiu, “piata decide pretul”, “cerere vs oferta”, dar nu-i asa. Aia-i valabila cand nu intervine statul. Cand statul intervine (prin “prima casa”), cand bancile intervin (prin credite in alte monede), nu mai poti vorbi despre cum “piata decide pretul”, ca mananci cacat.

    Tinerii aia ar fi “prizonierii propriilor aspiratii” in conditiile in care ar lua fostul meu apartament la echivalentul in lei a 45k de euro. Repet, in lei. Da’ atunci n-ar mai fi prizonieri. Se devalorizeaza leul? Ii doare-n pula – creste salariul si rata devine mai mica la modul real (cel putin cat esti pe fixed). Creste euro/francul? No problem, au creditul in lei (mai bine zis, ar avea).

    Da’ aia iti baga pe gat sanki-ajutor cu “prima casa” – te ajuta sa te muti in afara Bucurestiului si sa faci doua ore pana la lucru. Iti baga pe gat credite in alte monede – ca la lei “nu te incadrezi”. Dupa care vin si-ti spun ca, stiti, libor, euribor, robor…asa ca va crestem rata (nu mult, doar aproape c-o dublam).

    Cam asa devii “prizonier”. Ca tie-ti creste rata fara vreo justificare reala (in euro). Si creste si euro (raportat la leu). Iar tu esti platit in lei. Asa ca in loc sa dai – cum zici tu – o treime din salariu pe rata, ajungi sa dai jumatate. Sau peste jumatate. Si-apoi mai vine ceva criza/recesiune. Cum a fost si-n 2008-2009. Si brusc, iti scade si venitul ala in lei – iar rata aia ajunge la cote nesustenabile.

    Eh, si iese muistul ala batran, jigodia aia agasanta si zice ca “esti prizonierul propriilor aspiratii”. Gen, ai vrut prea mult – apartament de 50 mp langa groapa de gunoi. Asa, moralizator.

    Ce uita sa-ti spuna jigodia e cine reglementeaza ce fac bancile si cum. Si uita sa spuna ca prima casa nu-i facuta sa ajute populatia, ci bancile. Ca fara aia, s-ar da creditele numai cu vreo 20-30% avans si, in multe cazuri, nu prea s-ar da (ceea ce-ar duce la spargerea bulei si la revenirea la preturi ceva mai adecvate pentru raiul sobolanilor/maidanezilor).

    Nu, in Occident nu asa isi ia lumea casele si nu asa si le-a luat.

    In primul rand c-aveai infrastructura. Uita-te tu la filmele alea americane de care vorbesti si-o sa vezi niste autostrazi cum n-ai sa vezi vreodata in Romulania. Gen americanul ala isi lua casa in afara orasului de placere – verdeata, alea – ca oricum se urca in masina si ajungea lejer la lucru. Uita-te la cat insemna rata aia raportat la venitul lui. Uita-te la moneda in care-si lua creditul. Uita-te la faptul ca nu-si lua o masina SH de 15 ani adusa din Spania/Germania, rupta in prezent, fosta dauna totala. Si ca-l durea-n pula de cat e benzina. Uita-te la faptul ca facea asta cu nevasta (casnica) si doi-trei boraci. Uita-te la faptul ca p-aici daca nu mai ai bani, daca chiar belesti pula cu job si tot, asta e, pierzi casa. E nasol, ramai homeless. Da’ atat – nu ramai si dator. Gen mie-mi pot lua astia casa daca nu mai pot s-o platesc, da’ nu ma mai hingheresc si dupa. Adica, pula mea, in cel mai rau caz, iau un reset – o pornesc iarasi de la zero. E o diferenta intre asta si mizeria din Romulania, unde ramai si homeless si dator pana la adanci batraneti. Gen sclav cu acte-n regula.

    (Insist pe treaba aia cu moneda pentru ca-i extraordinar de importanta. Uite, eu am aici un credit in lire. Eu sunt platit in lire. Coaie, daca maine lira se devalorizeaza de ma costa 100,000 de lire o paine, ma doare-n pula – ba chiar sarbatoresc. Ca-n cazul ala eu imi achit creditu’ pe loc, din primul salariu. Sigur, imi fute si economiile in proces, da’ imi convine – pierd bani (temporar) si castig ani (fara datorii). E epic. Fac oricand un deal de-asta, ca bani mai fac, da’ ani nu)

    Prin comparatie, in Romulania muncesc doi prosti ca boii-n jug, trag pe plantatie 24/7, nevasta e pe anticonceptionale – ca nu-si permit nici avortul, necum un copil. Si stau cu geamurile-nchise acasa, ca daca le deschid ii doboara duhoarea de gunoi (ca doar acolo si-au permis sa-si ia apartament). Tremura de frica sa nu-si piarda jobul si urmaresc cu spaima cursul valutar. Si, la final, au doua camere la gunoi, la porumb, la canalizare, in afara orasului – da’ fara avantajele date in mod normal de faptul ca nu stai in oras. Pula spatiu, pula verdeata, pula aer, pula parcare/garaj, pula infrastructura, pula orice.

    Deci nu, nu prea e loc de comparatii intre Romulania si Occident. Si nici intre Isarescu si-un limbric, ca totusi nu vrem sa jignim limbricii.

    Nu poti spune de aia doi corporatisti ca-s prizonierii propriilor aspiratii. Sunt mai degraba sclavii mafiei pe care-o mangaie duios pe cap Isarescu. Si-s prea prosti pentru a intelege asta si prea lasi pentru a recunoaste daca le arati sau pentru a face ceva pe tema. Asa ca, pe undeva, si-o cam merita. Nu le plang de mila. Subliniez doar faptul ca jegul ala nu-i in masura sa culpabilizeze.

  7. Nu ma asteptam sa ia partea oamenilor care muncesc. Dar genul asta de miciuna o depaseste pe aia necesara legata de profesia lui de tradator la BNR. E un fel de minciuna nefortata.
    Ca nu-l pune nimeni sa-si reinventeze trecutul si sa-l spuna la televizor sub o forma care sa-i intareasca lui discursul si sa dea o motivatie si un context aberatiilor lui.

    Omu’ e deja destul de batran, iar dintre cei carora li se adreseaza ( aia destul de tineri care sa mai poata lua un credit) nu cred ca-s multi care sa poata verifica sau reconstrui vremurile de care care vorbeste el, ci o iau de buna.

    Si-asa auzi maine istoria scrisa cum ca a fost greu de cand pamantul sa ai o casa si ca stramosii nostri de pe vremea dacilor munceau 30 de ani pentru un bordei sapat in cacat, deci ce pula mea nu va convine.

    Genul asta de discurs mi se pare periculos, din ala care schimba trecutul si paradigma ( termenii de comparatie) pentru generatiile noi.

    Ba, ok, toti stim ca e greu, ca ne futi, ca plm, da tu-te in mortii tai, nu ajungi pana acolo incat sa rescrii tu istoria la care ne comparam.

  8. Dacă nu ar fi crescut preturile la imobiliare, România ar fi rămas la fel de subdezvoltata ca în anii 95.
    De fapt posibil să fi fost invers, mai întâi au venit banii și apoi au început să crească prețurile. Practic, au început să apară oameni cu bani, mare parte munciți pe afară, a fost o cerere mai mare decât numărul de apartamente disponibile și automat au crescut prețurile. Iar o dată crescute nimănui nu i ar mai conveni să dea înapoi pt că atunci toți ar pierde. Așa că respectivă pierdere s a transferat statului român prin programul prima casă.
    Isărescu e de blamat pt că nu a frânat creditarea nebună din anii 2006. Dar dacă ar fi făcut asta toți i ar fi sărit în cap, la momentul respectiv, spunând ca e nebun și comunist

  9. Dacă nu ar fi crescut preturile la imobiliare, România ar fi rămas la fel de subdezvoltata ca în anii 95.

    Asta mi se pare o afirmatie ne-justificata. Rationament din concluzie.
    Adica, invers , daca Romania ar fi ramas la fel de subdezvoltata ca in ’95 preturile la imobiliare ar fi ramas mici.
    Ex: Rosiorii de Vede. Un oras care arata acum ca in ’95 si unde un apartament cu 4 camere mobilat, in centru, se vinde cu 32k EUR. iar celelalte din alte zone sub 20k.
    Daca cresti preturile la imobiliare nu ai crestere economica. Aia cu amorsarea economiei pe partea de constructie eo gluma. Gen , nu exista dezvoltatori imobiliari care sa vrea sa construiasca blocuri in orasul de mai sus. De ce? Ca nu cresc preturile la imobile? Nu. Ca nu are nimeni ce dracu sa faca in orasul ala, altceva decat sa isi astepte moartea.

    Iar o dată crescute nimănui nu i ar mai conveni să dea înapoi pt că atunci toți ar pierde.

    Care toti?
    Mie mi-ar conveni sa scada pretul caselor in Bucuresti la 10 k EUR bucata de apartament cu 4 camere. Desi detin unu’ si am platit cu tot cu dobanzi vreo 75k EUR pentru el. Dar nu-i nicio problema ca mai cumpar 4, daca scade pretul asa jos.

    Bancilor nu le convine sa scada pretul, speculatorilor si eventual dezvoltatorilor imobiliari, mai ales celor care au construit deja si asteapta sa vanda, eventual cu bani imprumutati.

    Restului oamenilor le-ar fi tuturor mai bine.

  10. @Alex: am si eu o intrebare: care pierdere mai exact se transfera la prima casa? Ca ala e un fond de garantii care are “pierderi” numai daca creditatul nu plateste, plus ca exista a 13-a rata pe care o plateste lumea ca sa creasca fondul ala.
    Tu zici ca de aia cresc preturile ca exista cerere mare, ca au oamenii bani. Atunci de ce e nevoie de programul prima casa? Daca sunt asa multi bani la cetateni in buzunare si toti vor sa-i cheltuiasca pe imobile, de ce e nevoie de credite cu avans aproape 0?
    Daca exista garantia statului la programul asta, ca atare riscul de credit neperformant al bancii este fix 0 ca plateste statul un eventual default, de ce exista si dobanda si de ce e ea asa de mare? Inteleg comisioanele care masoara profitul bancii si eventual roboru care cica e cu inflatia, dar de ce dobanda care masoara “riscul”? Cat e o dobanda la un imprumut pe termen lung la un activ imobil in Europa de Vest? Cat e in Romania? Cat e profitul si rata de profitabilitate a bancilor in conditiile astea? De ce?
    Daca s-au dat niste sentinte in vest ca au trucat aia rata la euribor, cat de greu poate fi la roboru pulii? Ca numa ii dai un telefon lu isarescu ca mai trebe niste iahturi la boardu lui Erste, pac +0.5 dobanda de interventie bancara. Aparent din romania e mai usor sa faci 3 miliarde profit curat decat din alte tari.
    A, si inca o chestie, nu au chef bancile sa crediteze populatia decat cu dobanzi de 2 cifre? Pai ia vezi cine baga obligatiuni grupa mare? Nu cumva statul roman aspira orice lichiditate din piata la niste dobanzi de te doare capul ca sa plateaca deficitul? Cine plateste dobanzile alea apoi? Nu tot populatia? Atunci de ce ar mai credita bancile mii de persoane fizice, daca pot credita una singura juridica, mare si buna?

    De ce nu exista o lege a falimentului pe persoana fizica in romania?

    In alta ordine de idei: in fata cui raspunde isarescu? ce KPI-uri are BNR? de ce e acolo pe termen cvasi-nelimitat? sa ma scuteasca cu sociologia lui de trist. Io in locul lui n-as avea curaj sa tin conferinte de presa, m-as ascunde de fiecare data cand m-ar intreba cineva de Polonia. Asta are locul lui special la acelasi zid cu iliescu si cu petre roman pentru ce-au facut in anii 90. Ei, pentru aia ar trebui impuscati aia, din pacate nu mai are nici un sens acum, calul plecase.

    Cand vom putea sa raspundem convingator la cateva din intrebarile puse aici, atunci poate are sens sa vorbim si despre “piata libera”, “cerere si oferta” si alte povesti cu zane. Piata libera la imobiliare nu exista nicaieri in europa, peste tot are statul bagata coada, si in UK si in Franta si in Germania. Cica sa “ajute”. Ia sa nu mai ajute pe nimeni vreo 5 ani si se regleaza lucrurile de la sine.

  11. In caz ca conteaza la ceva, eu eu ma supar si nici nu sufar de nevoie de trafic. In ceea ce ma priveste poti sa pui si articolul asta cu totul pe opencube 🙂

  12. Pai, te cred ca nu te superi tu, dar ma supar eu daca fac mizerii de-astea. Chiar asa, sa fur de pe tot internetul – si, mai rau, fara sa pun niste linkuri afiliate? Nu se face. Ce dracu’, vrei sa ajung blogger? Am un mortgage de platit….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.