Muncitori profesioniști

In actualele condiții economice personale, adică rămas numai cu un contract, tre’ să trag tare să mai și cheltui din bani și ca să nu fie numai pe vacanțe sau pe vacanțele copiilor, zic să facem și ceva util la casă . Casa aia care contează, că în București numai ce am venit aseară și e așa de odihnitor apartamentul că ne-am culcat după miezul nopții și ne trezirăm și eu și doamna înainte de 6:00 AM , fiecare cu coșmarurile lui.

Cat ie mă apartamentul ăsta acuma? 80 dă mii dă ieuro?

Iar casa aia care contează mai are nevoie de chestii care contează. Un pavaj ici, o floare colo.

Muncitorii respectivi fiind ocupați cu alte proiecte rămâne să facem noi cu forțe proprii și cu betoniera proaspăt cumpărată. Bă, să fie al dracu’ dacă s-a schimbat mult de pe vremea când tata și părinții lui își construiau casa unde locuiesc acum.

In fine, pentru că sunt totuși un profesionist platit cu niste bani pe oră să fac altceva decât pavaje și pentru că munca aia deși nu neapărat solicitantă in perioada asta, că sunt printre puținii care mai și muncesc zilele astea, dar ocupă timp, singura soluție este hyperthreading-ul. Noi și cu Pentium 4.

Fiind un white collar bastard lucrez numai în tricouri albe,nu ne batem joc. Sau?

Mai rulez un program care crează useri și autorizații în SAP , să îmi testez soluția că – da’, dragi tovarăși, am ajuns să mă ocup și de partea de autorizatii, ăsta e brandul meu, orice vrea clientul, fără comentarii, rata e rată. Cat rulează iau mănușile de lucru și arunc 9 lopeți de balastru in betonieră, cu o treime de sac de ciment de ăsta, care cică ar fi ăla mai bun – habar nu am, îi cred și eu pe alții, dacă ni se fărâmă pavelele la iarnă aia e.

Nu înainte de a fi pus apa în betonieră dimpreună cu niste latex, minune a tehnicii moderne de construcții, care tot așa, cică ajută cimentul să reziste la contracții și dilatări peste iarnă.

După care deșert cimentul proaspăt malaxat în roabă, cam prea puțin, că după părerea lui tata e prea tare, atât insuficient hidratat cât și cu prea puțin balastru și prea mult ciment, după părerea soției care pune in forme –

e prea moale. După părerea mea, care citesc rețeta pe sac ( bine, e rețeta pentru structuri de rezistență, la care mai adaug eu vreo 6 lopeți de pietriș la un sac) nu în stele ca tata, e numai bun ca și compoziție, iar mai tare nu pot să îl fac că stă deja mămăligă în betonieră.

După care trântesc mănușile cat colo, trec pe la baie să nu transfer ciment de pe mâini în laptop și mă întorc la statusul programului .

Mai paralelizez un program de replicare de date în alte sistem, mai fac o roabă, mai fac un test, mai pun pun beton in formă cât merge soția să muncească treaba ei, sau la masă.

Mă mai întorc la lucrul meu, mai face tata, mă mai apuc să pornesc un atomizor care a fost prea ieftin ( HERCULES ceva – 350 de lei ) și nu o mai ia la sfoară, are nevoie să îi bag benzină direct în cilindru, dar de la grabă și de la prea multe desfaceri de bujie , o înfig strâmb și stric filetul din gaura cilindrului – bye – bye atomizor. Se uită tata strâmb la mine, pentru mine nu e nici o diferență :

-Bă, oricum nu mergea.

-Bă mergea, doar că pornea greu, dar mergea “făcut”.

-Și acum merge făcut, aia e și șmecheria. Se numește că nu merge. Tre’ să cumpăr altul.

-Se repară.

-Așa am crezut și eu. Uite, l-am lăsat în magazie 1 lună și nu s-a reparat, tot așa e.

După care mă întorc la munca mea mai curată, dar murdar, că nu am cum dracu’ să scap așa iute de cimentul de pe tricou.

White collar, baby.

De abia îl spăl pe ăla de pe față și de pe ocheloși.

Intr-un final soția renunță, răpusă și deși mai e jumătate de sac început, nu am obiecțiuni, îl fac cu tata, că și așa nu e asta muncă de doamne.

E mai bine să mă opresc că deja arăt cam că Ana lui Manole. Zici că-s proaspăt zidit.

Bă și uitandu-mă la rezultat, nu că nu îmi place, dar e cam puțin .

Hyperthreading-ul e cam overrated . Multi-core e baza. Dar asta e, lucrăm cu ce avem, barca trebuie împinsă înainte cu orice preț, chiar și pe uscat.

La sfârșitul zilei mai am benzină fix pentru un drum până la București; nu chiar de tot drumul da’ bag un Red Bull fără zahăr, că ajută.

Mâinile mele fine, le fute betonul…

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
12 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Maniax
Maniax
5 years ago

Referitor la bujie, daca te bate gandul poti folosi ceva in genul:
https://www.emag.ro/kit-reparatie-filet-bujie-topmaster-pro-14mm-5pcs-330390/pd/DDDH7YBBM/?X-Search-Id=d8b782cac26324ac1a7f&X-Product-Id=13246966&X-Search-Page=1&X-Search-Position=0&X-Search-Action=view
Mult mai simplu si rapid decat bucsatul clasic, ramane filetul in chiuloasa facut in otel, nu in aluminiu. Daca pui vaselina pe tarod nu se duce span in cilindru si poti face linistit operatiunea de unul singur, fara niciun fel de demontare (mai putin a bujiei). Mai sunt variatiuni pe tema de la firme reputate gen Wurth, doar ca probabil costa cat un atomizor nou.

In rest ma bucur sa vad ca tine fulia de plastic si bratul de pogramator la betoane ?

Catalinx
Catalinx
5 years ago

Scula asta e chiar mișto. Merci. Nu știu dacă fac asta că toată mașina a costat 350 de lei 🙂 și rămâne problema primară , aia că nu prea pornește la sfoară fără benzină pusă direct în cilindru.
Dar e bine de știut

Maniax
Maniax
5 years ago

Cu placere. Problema cu pornitul la ata apare indiferent daca tragi socul sau nu? Sau daca tragi socul la jumate, trei sferturi, etc.? O optiune “romanesca” la nepornit fara benzina in cilindru e un jet scurt de spray de pornire in filtru de aer. De obicei rezolva problema.

Fery
Fery
5 years ago

Nu ma, ii dai un spray de ceva volatil in admisie, nu mai tot scoti bujia. Eu folosesc spray de curatat frane la masina.

Alifie
Alifie
5 years ago

Nu stiu cat de mult conteaza, da’ sunt si pulvelizatoare cu acumulator, io mi-am luat unul ca sa stropesc pasarile si adapostul lor, mi se pare decent de lucrat cu asa ceva (si am inteles ca are trecuta ca autonomie de lucru 9 ore, mira-m-as). Poate la anu’ incerc si ceva stropiri usoare pe pomi, ca anul asta mi-au putrezit jumatate dintre nectarine (nu ca as fi avut ce sa fac cu ele, ca am facut deja dulceata si compot, am dat tuturor prietenilor si daca le mai spun juniorilor sa manance nectarine, ma scuipa si ma zgarie) si parca… Read more »

Alifie
Alifie
5 years ago
Maniax
Maniax
5 years ago

Exact, daca folosesti spray pornire in admisie (sau filtru de aer, dupa cum ziceam) elimini ncesitatea desfacerii bujiei, deci elimini cauza futerii filetului.
Porneste greu la sfoara si cand e cald motorul, dupa ce a fost folosit un timp?

La vopsit betonul recomand cu incredere vopsirea in masa. Masura fixa la cantitatea fixa de beton din betoniera, nu prea ai cum sa dai gres. Bagi un pic de bani in culoare, dar iese treaba misto si nu se roade precum vopseaua.