EQ2: Un film cinstit, cu bătaie și arme

În ultimii ani toate filmele au crescut după chipul și asemănarea oamenilor. Lumea nu mai poate fi păcălită să fie oameni buni, să aibe un simț al eticului, al binelui și răului și nu se mai identifică cu genul ăla de personaje, de aia toate filmele, inclusiv ălea cu super eroi au căpătat  un soi de subiectivitate  local și joacă în picioare tot ceea ce eu aș numi concept ancestral de justiție, sau justețe. Ce e ciudat e ca reușesc să facă asta în timp ce șlefuiesc foarte bine normele de corectitudine politică.

Cumva mă doare mintea când văd un film în care toți sunt răi ( aka personaje negative), fiecare-și urmărește interesul vieții lui nămoloase, dar relațiile cu femeile, negrii homosexualii și ce mai e, sunt distribuite  echilibrat.

În fine, dacă e ceva ce nu îmi place la filmele noi ( pe lângă PC) e asta, faptul că nu mai există personaje pozitive.  Sunt care mai de care mai negative. Și focile bat din palme, că e foarte bine, ca reprezintă realitatea, că acum lumea, după ce se dezbracă de toate straturile de haine ipocrite, încep să se identifice cu personajele. Băi, înțeleg asta, ca om rău, imaginați-vă că m-am identificat de-a lungul cinematografiei vremurilor mele cu toți eroii negativi și nu am nevoie să mă dezbrac de nimic pentru asta, e ca și cum m-aș uita la filme  în pielea goală, n-am ce da jos de pe mine.

Dar nu îmi plac, am savurat câteva; băi,  dar ce e prea mult e prea mult.

Mie îmi plac filmele ălea pe modelul ăla vechi. Cu personaje pozitive și negative. Care îmi aduc aminte că odata, lumea voia, măcar de fațadă, să caute să fie bună, măcar să prostească masele cu asta. Îmi plac filmele ca basmele.  În care personajele navighează după propria busolă morală.

Și ăsta e filmul. Pe IMDB are 7.2 sau ceva.  Mi se pare mai bun decât primul Equalizer.

Nu e cine știe ce profund. E filmul clasic american pentru oameni cu minte puțină, în care le prezintă un erou care încearcă să fie drept, după propria lui înțelegere a ceea ce înseamnă just, într-o lume strâmbă, care se transformă în justițiar făcând aleator și subiectiv fapte bune pentru a-i ajuta pe cei din cu care se întâlnește, faptele bune însemnând desigur torturi și crime cu sânge rece, replici aproape biblice și prezentând o atitudine de neclintit. Mai tare-n credință decât Sfântu’ Petre. Un om Sisif într-o luptă zadarnică  de a petici toate aberațiile unei lumi pe care o acceptă, în mare, dar n-o înțelege.  Cu agenți FBI/CIA și ce-o mai fi; cine dracu îi mai știe p-ăștia care ce sunt, că-s toți corupți, oricum.

Îmi place că e realizat elegant, cinematografic vorbind, că bate puțin spre noir. Îmi place că e cu Denzel Washington – plm , mie-mi place cum joacă negrul ăsta, s-a maturizat omul. O avea 50 de  ani sau ceva.

Îmi place că e făcut după modelul ăla vechi în care un negru bun încearcă să-l învețe pe alt negru bun, că nu e bine să fi lepră, cu droguri și arme și hăcuială, că nu așa ajungi ”cineva” în viață, ci te duci la școală și muncești, că nu societatea și albii sunt de vină pentru ce ți se întâmplă ție; în timp ce negrul mentor căsăpește mai mulți albi decât poți să numeri și ține țeava pistolului mereu caldă, dar pula mea, în timpul zilei muncește taximetrist la Lyft, deci e om cinstit, nu se pune.

Partea finală pare un extras din ultimele jocuri Call of Duty, n-am jucat  jocul ăla de mult, dar i-am văzut pe alții jucându-se,de pe vremea mea l-aș compara mai degrabă cu un Delta Force enhanced.

Foarte foarte frumos ( cinematografic) realizat ”platoul”,  la fel si  atmosfera. L-aș mai vedea o data. Nu-s sigur dacă doamna s-a simțit bine, dar  am avertizat-o înainte  la ce fel de film mergem.