Transmisiune din quadrantul Gamma

1 – Cu gunoiul

Primarele pesedenian,   Ne’Goii Tză al doilea,  al cuadrantului  avea in contractul  cu cetățenii faptul că aceștia nu vor plăti gunoiul dacă-l vor vota pe el. E o idee proasta, dacă mă întrebi pe mine, dar eu nu am domiciliul aici, ideea a prins la lume, l-au votat și omul s-a cam ținut de promisiune, nimic de zis.

Nu am plătit un leu la gunoi. Avea omul ceva contract cu corporația cosmică Rosal, care s-a terminat  la modul “terminated”. A tot fost prelungit prin acte adiționale – spune nu licitațiilor! – până când  presupun că l-au încolțit usereii  pe edil și n-a mai putut s-o dea la întors, fiind blocat de justiție. Nu că ar fi organizat vreo licitație în timpul ăsta. A zis că se ocupă primăria, au făcut ei divizie, sau companie internă de salubrizare și aveau vreo câțiva oameni angajați.

Și se ocupă, nu zic nu.

Nu știu dacă gunoaiele au depășit încă limita galaxiei, dar mirosul se cam întinde. Noroc ca vine iarna ( #tresăvând).

De ce scriu asta? Că am avut treaba până la metrou și am mers acolo cu autobuzul. Și nu știam de ce dracului toata lumea miroase intens a parfumuri, majoritatea ieftine, dar nu-i asta problema, ca mirosea bine în autobuz, nu a nespălați. Când am coborât,  era și pe stradă la fel, plin de oameni hiperparfumați.

Am mai mers 2 pași și m-am prins de ce, când mi-a chiuretat nasul un miros puternic de cadaverină, d-ăla de  votant PSD aflat în descompunere și păstrat de copii în casă pentru pensie.  Dar nu de unul, ci de un bloc întreg . Am ajuns acasă cumva și mi-am dat cu șprei în nas. Ca toată lumea, ce pula mea.

2 – Cu educația

Eh, aici e mai complex.  Una la mână că înțeleg că nu prea sunt manuale de ajuns.  Și nici bani de investiții. La o anume școală au început ceva lucrări de bazin de înot, au imobilizat o parte din curte și cam aia a fost, pentru moment.  Și alte asemenea.

Bine , e amuzantă faza că copiii încă studiază pe manuale reciclate de la an la an. Adică nu zic nu, bă, să fim verzi, să nu consumăm resurse, bravos, dar cărțile ălea arată cam meh, unele au deja chestii încercuite and shit.  Pentru oaresce limbă străină am văzut cartea și m-a luat greața. M-a luat cam la toate oricum și s-a organizat soția cu mamelele altor copchii și au luat cărți noi pentru cine a vrut; plm, unii poate-s de altă părere și cred ca mai merg o tură și la copiii lor, sau poate-s scumpe . Nu știu cât costă, tot văd că-mi dispar săptămânal câte 500-1000 de euro din cont și chiar mă întreb și eu ce pula mea se întâmplă , credeam că locuiesc în București România, ieftineală, taxe mici, alea.  Credeam că nu mai am rate, nu mai plătesc chirie. Băh! Credeam altceva, ce facem aici?

În fine, revenind la subiect. Unde nu au fost manuale de-ajuns înțeleg că au avut un sistem de impărțire original și FOARTE BUN. Fiecare clasă primește un număr egal de manuale, nu contează câți elevi are. Clasele mai mici au avut manuale de ajuns sau spre de ajuns, clasele mai mari ( de mai mulți elevi adică) nu. Copilul e la o clasă d-asta norocoasă. De aia am zis foarte bun. Ce pula mea sunt ălea clase de 3X elevi? Poate ar trebui să-ți dea de gândit, ca părinte, când îți înscrii copilul într-o clasă cu mulți puleți, că știi tu că acolo e un profesor / învățător. Ascultați-mă pe mine aci : Nu există pedagog ATÂT de bun încât să fie eficient la 30 de elevi și mai mult. Dacă face performanță nu-i meritul lui, el poate fi doar un custode al performanței, la volumul ăla de elevi. Știu că eu sunt prost, iar voi știți mai bine, dar ca să nu avem discuții că nu v-am zis. Eu unul, dacă aș preda ceva, orice, aș refuza să lucrez cu mai mult de 20  de elevi în grupă. Hai 25 în lipsă de altceva , dar la 25 deja e muncă la normă nu-i performanță, are prinde, bine, care nu, pizda mă-sii.

Au fost rugați, prin urmare copiii care și-au achiziționat manuale noi, sa predea manualele oferite gratuit, pentru a da șansa și altora la o cărțulie d-aia. Și le-au dat, normal, că ce dracu’ să facă cu ele oricum; am luat altele că nu erau ălea ok, nu de alta.  Nu mă plâng de bani, sau de situație, să ne înțelegem . Doar constat.

Acum mă plâng de bani.  Anul trecut a fost copilul la un curs de roboți. Bunicel cursul, a costat cca 1400 de lei un semestru. Anul ăsta mă gândeam să o trimit la modulul doi dacă vrea. Parcă ar vrea, parcă nu știu ce. Nu e clar.  Ce e clar e ca costă vreo  3600 de lei. Tot așa, un semestru, vreo 2 ore pe săptămână.  Nu știu ce-o să mai fie în celalalt semestru dar parcă nu aș lăsa ștacheta jos, chit că pare că mă cam costă de mă-ndoaie. Poate pare puțin, dacă ai copilul la o școală privată, gen, dar: Un an de facultate la ASE costa intre 3500 si 4000 de lei.

Ok, hai să luăm altă facultate care e total privată.  La Româno-Americană e cca 900 de euro, la Hyperion  2500-3000 de lei.

Dacă credeți că e mai important cursul ăsta de robotică decât un an de facultate la FabricaDeDiplome S.R.L. suntem de aceeași părere.

Si totuși, mă uitam comparativ cu alte cursuri din alte țări mai scumpe.  Vreo 550 de lire un bootcamp de 5 zile full time.

Lucrurile nu-s mai bune cu trecerea timpului, ci dimpotrivă.

Asta e  ” for the record”.  Am incheiat transmisiunea.

 

 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
5 years ago

io sincer zic ca e si cursul asta la fel de inutil ca si fabrica de diplome. nu stiu cum, dar pe masura ce trece timpul, cu atat mi se pare mai good will hunting, daca stii discursul din film, toata situatia cu banii fara numar bagati in educatie, mai ales cand ai mii de metode de a invata relativ gratuit. stiu ca e socializare, singur nu inveti etc, dar… sunt banii tai, logic ca faci ce vrei cu ei, doar observ ca un kit din asta e vreo 40 de euro pe net, isi poate comanda cu 2-3 colegi… Read more »

Alex
Alex
5 years ago

Până la urmă te mai muti sau nu?

fullmeta1
fullmeta1
5 years ago

Manuale mi-a zis si mie sotia ca erau cam prea folosite o mare parte din ce a primit anul asta fie-mea, asa ca a comandat altele. Anul trecut am avut-o inscrisa la engleza, la Consiliul Britanic – ~5000 lei/an, 3h/saptamana – dar s-a simitit, chiar bine, in primii doi ani de scoala a facut mai putina engleza decat in gradinita, s-au mai plans si alti parinti dar ni s-a spus ca asta e programa. Am bagat o fisa si anul asta cu engleza, tot la Britanic. Si tot trag de ea cu Go-ul, 100 lei/luna la un club, tot sper.… Read more »

catalinx
catalinx
5 years ago

@Alex: Inca nu am ajuns la urma. Planul era de la inceperea urmatorului an scolar, ori in DE ori in UK, cu destul cascaval in tolba sa nu platim chirie, sau nu mult timp. Dar din ce vad in DE sunt taxele cam maricele cu toate schemele ( pentru care am primit confirmare pana acum , inca mai astept feedback de la ceva contabil , iar in UK in punctul ala o sa fie cam prea tarziu pentru ce vreau eu. Asa ca am ceva actiuni in desfasurare. Nu stiu cum ma incadrez cu timpul. @fullmeta1: Parca-s vreo 30 de… Read more »

fullmeta1
fullmeta1
5 years ago

Legate-s doar in weekend (3h), in timpul saptamanii sunt doua sedinte de cate 1h30. Pe a mea o duce bona, o iau eu cand plec de la munca.

https://www.britishcouncil.ro/engleza/copii/juniors