Ultimul colindeț. CS – Terrorists won.

Când ești pe cale să critici ceva și ești parte din problemă e frumos să recunoști și să începi cu cenușa în cap.

Așa că să începem cu asta. Prima dată am văzut petarde de colindeți prin ’95. Până atunci erau pocnitori artizanale și refolosibile, făcute din injectoare și din șurub și piuliță cu parașută improvizată din folie, toate alimentate in principal cu praf de chibrit. Mai făcea tata niște precipitat din azotat de argint (piatra iadului) și acetilenă (carbid), numai bune de pus in țigările colegilor ,(Ag2C2) #glumedechimiști, da’ nu îmi dădea el din astea pe mână; a trebuit să le fac singur mai târziu, dar astea sunt alte povești .

Pocnitorile cu șurub se auzeau slab, injectoarele, pe de altă parte, deși puteau fi făcute să se audă mai puternic (nu după standardele de azi ) era periculos, întrucât cuiul percutor tindea să îți sară peste mâini dacă supraincărcai camera cu mai mult de 3-4 gămălii de chibrite ( doar praful ) . Deasemenea praful trebuia mărunțit puțin și făceai asta învârtind cuiul in gaura injectorului ca pe mojar in pistil. Atâta că dacă erai prea brutal putea percuta și îți găurea palma.

Pocnitorile au fost deci o variantă mai bună.

Iar când zic că “prima oara am văzut” vreau să spun că le-am văzut în mână la mine în timp ce le aruncam să speriem lumea în timpul colindeților. Pericolul era moderat și ținea mai degrabă de inconștiența cu care erai dispus să le folosești. Altfel, puteai să le arunci și în sobă, în casă și nu făceau mare damage. Desigur că era un risc mic de incendiu, sau să rămâi orb dacă îți pocnea in față la ceva gen 20 de cm în timp ce te uiți la ea, sau să îți despice vreo mână sau vreun deget dacă îți pocnea in mâna închisă, altfel eu le țineam in palma deschisă ( eram destul de retardat și bețivan când eram copil) și nu era nici o problemă majoră, îmi ardea un pic pielea.

Apoi mulți adolescenți si câțiva adulți au început să arunce din ce in ce mai multe petarde în timpul colindului – numai eu am aruncat în vreo doi ani cca 1000/ seară. Nu prea se mai pune problema să te bucuri de sărbătoare.

Pe urmă am crescut și au devenit ilegale. Pe urmă au devenit incriminate penal. Dintr-un motiv simplu. Și, pentru o perioadă s-au rărit un pic.

După care au început să apară unele mai babane, pe care nu le găsești pe piața din România ( eu nu le-am văzut nici la ăia neautorizați) . Unele mai “antimaterial” așa.

Și le aruncau vechii amici, întorși de sărbatori de prin țări străine, mai întâi doar de efect. Dacă bubuie una din asta și la 8-10 metri așa îți țiuie urechile. Pe ălea normale nici nu prea le mai auzi.

Eh, eu mi-am pierdut oricum interesul o dată cu adolescența și așa aș fi și crezut că o dată cu vârsta,nu că îți mai vine neapărat mintea la cap, dar capeți alte preocupări.

Ei, uite că nu.

Tata mi-a zis încă de pe vremea când eu aruncam din astea care-i soluția, dar cumva a strâns din dinți și-a ignorat, pentru noi. In ultimii ani și eu îmi pierdusem interesul mersului din casă în casă, dar copiii au crescut la vârsta aia, când găsesc că-i interesant și frumos.

Și de abia așteaptă să vină ziua. In ceea ce mă privește, dacă pot să ignore războiul din jur, ok.

Doar că în ultimii ani sunt de ne-ignorat pentru că focusul e pe paguba pe care o pot produce petardele astea.

Hai să vedem dacă putem să punem una in cutia poștală a gazdei s-o facem praf, sau in cotețul câinelui, sau in ghiveciul cu flori, sau pula mea.

Cumva sălbatici, oamenii nu pricep noțiunea de a fi servit, de — cineva face un efort ca tu să te simți bine la el acasă– ci o văd ca un fel de obligație ; “ce vrei, bă. Așa e de colindeți”. Și e drept că așa e.

Declicul pentru mine vine văzând că nu e generația din urmă de copii, cei care sunt ignoranți și care aduc pericolul.

Nu. Sunt tot ăia din generația mea, sau mai bătrâni, rămași prinși în mentalitatea asta.

O parte dintre ei nici nu organizează colindeți, sunt doar colindători; li se cuvine.

Prea mult e prea mult și văzând copilul plângând, nu atât de frică și de schijele care-o mai loveau, cât că nu înțelege lumea din jurul ei, oameni în toată firea, care altfel ai zice că nu-s chiar ghiolbani, aruncând petarde periculos de mari în mijlocul grupului de copii, când toți părinții cam pentru copiii lor fac efortul de a menține obiceiul ăsta barbar, nu prea poți să faci altceva decât să le bati obrazul, da’ e o pierdere de vreme, lipsa lui fiind una din cauze. Încercând bun simț, le-am zis ( o parte din ei sunt amici, vecini ) că am să sun la 112 , că e periculos ce fac și plm, nu țin neapărat să le dea ăia amenzi și să le facă dosare penale când vin, vreau doar să se oprească, că ne fac rău și-și fac rău.

Dar ei știu mai bine. Sun. Mi se promite că vine cineva. Poliția. Eu plec,cu tot cu copii, că nu-i deloc bine. Își vâră petarde in pungile cu covrigi, efectul e mișto, văzut la televizor.

Mă sună polițistul cu pricina ceva mai încolo că a venit și a dat amenzi. Și îmi cere CNP-ul. I-l dau și îi mulțumesc că a oprit masacrul. Nu a dat nicio amendă. Sau nu grupului ăstuia, dacă s-o fi deranjat măcar să vină. Știu pentru că ajut pe încă cineva să organizeze, iar tipii ăia se uită cum sa bage petarde in renul cu luminițe, decorat de Crăciun, sau să arunce unele în fereastră.

Deja sunt mai puțini. Unii-s supărați că cuiva i-a bubuit una din aia mare sub bocanc, i-a rupt talpa și i-a betegit un pic piciorul. Bineînțeles că nu a sunat la poliție/112/salvare. Nu. Sportiv, omul s-a retras “pentru înjurii ( din : “goes out for injuries”) cum se spune la țară.

Nu există soluții când ești parte din problemă. În ceea ce privește poliția, 112-ul , whatever, e problema lor că dorm pe ei și nu consideră asta un risc suficient de mare cât să își miste curul. Nu-i vorba de risc, cât de ideea ce se clădește în mintea unui delicvent când îi spui – băi, are să vină poliția.

“Sună, bă, la pompieri mai bine, că ăștia vin mai repede. ”

Iar când o să vină poliția, probabil o să își ia vreo două ștachii in dinți și vor rumega ceva despre cum nu au drepturi destule și că ce greu e să îți faci meseria și că populația și infractorii nu te respectă și nu știu de frica legii.

Soluția mea e simplă. Plm, tata voia să facă ce trebuie de mai bine de 10 ani, iar eu, copil încăpățânat și la mai bine de 30 de ani, am tot zis că nu, că civilizație și Pitong.

Luminile colindeților rămân oricum stinse din ce în ce mai mult și nu le mai aprind nici eu.

Așa că n-au decât să arunce cu petarde până când rămân doar ei. In fond, așa e și normal, n-are rost să ne prefacem toți cuprinși de adevăratul spirit al colindeților teroriști, sub emblema Stat Ortodox, sau ceva.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
12 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
5 years ago

N-am inteles, e vreo diferență între colindet si colindător?

In dex colindet=colacel, dar am o senzatie asa ca nu la ala te refereai. :))

gabi
gabi
5 years ago

imi zice cineva ce piesa e aia din capul injectorului si la ce masinarii se foloseste? Macar acum dupa 20 de ani sa stiu :))

speedy.gonzales
speedy.gonzales
5 years ago

in copilarie am aruncat si eu cu zecile/sutele din astea verzi numite Pirat.
cele scurte cat un bat de chibrit aveau rata mare de eroare: cam jumatate din ele nu explodau. in schimb cele verzi explodau aproape toate.

cand eram copil am vazut puterea de distrugere a unei petarde intr-un spatiu inchis: am infipt o pedarda verde intr-o bucata de polistiren am lasat doar varful afara si i-am dat foc. cand a explodat a facut bucati toata bucata de polistiren chiar daca era cam cat o nuca de cocos.

0040
0040
5 years ago

Pocnitorile cu surub/piulitza/parasuta erau cam naspa ca daca nu aveai asfalt nu prea faceau poc. Sau cadeau stramb. Dar astea nu au nicio legatura cu colindul. Hell, aia de la mine la bloc le foloseau vara naiba… Mi-a explodat si mie o petarda d-aia Pirat in mana lol, nu ca nu am avut eu viteza de reactie, doar ca ….cum am dat-o pe chibrit cum a facut boom. 2 zile m-a durut mana… Oricum astea-s asa… cu risc moderat. Nu stiu cum e moda la tzara, dar in Buc cand era mic, cele mai nasoale erau cornetele cu bold in… Read more »

S s
S s
5 years ago

Colindetele ca traditie in zona vl s-au cam dus pe pwla… Pe la budesti se dadeau petarde, dar ca in ultimii 2 ani- in populatie “sa speriem babele” care carau nepoti/nepoate de mana sa vada traditia…. Dar nu ai cu cine, animale de la tara…. Si nu vorbesc de ghita din cotet…. Cateodata are dreptate manowar

capsunaru
capsunaru
5 years ago

“imi zice cineva ce piesa e aia din capul injectorului si la ce masinarii se foloseste? Macar acum dupa 20 de ani sa stiu :)) ”
Se numeste cui. La origine era drept.De fier otelit.Folosit in vechime pentru uniunea mecanica a materialului lemnos,tip scandura,uluca,etc,prin lovire repetata cu un corp tot metalic,dur si cu maner de lemn,numit ciocan…. 🙂
Cuvantul “ciocan”(scula),e deja arhaism,astazi e folosit de mileniali ca denominare pt aparatul lor de facut pipi

Redoo
5 years ago

? Anul asta am avut 4 artificii cumparate de la lidl pentru fiimea cea mare si pentru prietenul ei.Astea au fost pentru 22 de adulti si 4 copii…au avut aia de la cabana apropiata jumatate din productia chinei in schimb…
Cand eram eu mai mic, combinam niste minium de plumb, vreo două pietre si inca ceva praf si le bagam la staniol. Le aruncam de pereții caselor…pocneau bine si lasau o minu e de pata rosiatica. #nistetarani…

catalinx
catalinx
5 years ago

La mine in comuna se vedeau cum vedeam acum 15 ani in municipiu 🙂