-Și, la cel film ne uităm? întreabă soția. Eu mă uitam la tavan destul de relaxat. M-aș fi uitat la televizorul stins, ca drogații, dar mă deranjează ledul roșu. E doar 8 seara, după ora ăstora, adică 10, ora mea internă, orice o fi aia.
M-am întors din Londra și mă simt de parcă m-am întors din Cosmos.
Nu pot sa compar orașul ăsta cu nimic că încă nu am găsit ceva mai obositor de atâta. Nu, nu București. Nici pe departe. E mai jegos, mai anost, mai sărac, mai înghesuit, cu trafic mai lent, dar nici pe departe la fel de obositor.
Am fost doar de vreo 5-6 ori în Londra anul trecut și o dată anul asta, dar deja îmi creează o fobie orașul ăsta.
Așa, el e frumos, admirabil, dar mă simt că și când aș admira Cernobîl din interior. Mă consumă cu fiecare minut. Are un zgomot intern pe care nu îl aud neapărat, dar îl simt și e distructiv.
Deși e destul de aerisit parcă nu am aer, iar eu nu sunt claustrofob sau ceva. Ceva îmi spune că o să lucrez măcar o dată în viață un job / contract aici și că o să îmi consume măruntaiele și negrul parului.
Ciudat să spun asta eu, care locuiesc acum într-un hotel și mă simt confortabil într-o valiză. Dar data viitoare când ajung am să caut unde au ascuns ăștia kriptonita aia, că nu se mai poate.
Amin.
…si de aia vreau si eu sa dispar de aici.
Ziceai tu de unii care muncesc in Londra si calatoresc sa doarma la dracu’ cu carti. Ii cam inteleg.
zgomotul de fundal e cel care te deranjeaza cel mai mult. aseara am revenit in bucuresti dupa 2 saptamani de stat la munte si sincer am dormit extrem de prost, ca era un zgomot si un vajait continuu care te oboseste.