Viata in UK. Mituri despre drumuri bune și caucioace.

Acest articol este despre cauciucuri ca anvelopele, de fapt, si am sa încep cu următoarea constatare:
Când îmi căutam rablă ieftină ( a se retine accentul ), verificam totodată si istoricul ITP (MOT) al masinilor vazute .
Cele mai multe masini ochite de mine aveau în istoricul ITP(MOT) fie avertizari fie verificari ratate complet din cauza cauciucurilor, nu uzate, cât cu gâlme și umflături și mă și gândeam ce, băi nene, ăștia merg ca cizmele, sau au gropi ca-n Româania de mari și de dese?
Gropi n-au, sau nu la chiar ca-n România, că de exemplu eu stau într-o zonă din oraș unde asfaltul bate așa un pic asemănător cu ăla din București, de parcă sapă Apa Nova săptămânal și pe la ăștia, însă se pregătesc să repare, așa că-i cred, momentan.

Dar au altceva, anume numai opritori, morminte, acolade, borduri (Negoiță ar fi invidios să vadă câte au ăștia) și toate soiurile de limitatoare de viteză imaginate vreodate în istorie, plus drumuri strâmte de zici că ăștia fabrică doar Mini Cooper în țara asta, parcă Land Rover nu-s produse tot aici.
În prima zi m-am suit doar pe două borduri, în următoarea alte două borduri, una într-un fel de strâmtorare de șosea pe unde mai traversează ciumafleți ( ca mine când călătoresc cu autobuzul, să zicem), iar alta într-o acoladă, înaintea căreia era indicată cinstit viteza maxima de 20Mph, da’ mie să nu-mi vorbiți de indicatoare d-ăstea inutile, istoricul meu de service nu mă recomandă că le-aș citi.
Și-a mai umflat și soția una-două și aia a fost; a apărut subit o umflătură pe lateralul cauciucului stânga-față ( pe colțul lung adică), pe care aș putea s-o las ca englejii până la MOT-ul viitor; adică la anu’, care-o mai avea rabla asta p-atunci.

Dar nu prea îmi vine să circul așa, adică soției, eu merg și pe jante. Ca urmare a faptului că nici nu aveam rezervă, am cumpărat o jantă de tablă și mă uitam de două cauciucuri să le pun pe față, roata desperecheată am s-o fac rezervă si aia e; alți bani, altă distracție, dar eu sunt cam sătul de atâta distracție în UK.

Am dat un ochi la tyrerack.co.uk și-am fugit urlând de pe site-ul lor, că așa scumpătate n-am mai văzut din România. Auzisem eu că treburile ăstea trebuie să fie mai ieftine aici, dar contează și faptul că existau posibil și cauciucuri/jante mai mici decât cele montate pe mașina asta.

M-am mai coit eu de colo-colo până am găsit site-ul săracilor cum sunt eu, adică ASDA. Haleluia, sunt salvat!

Așa da, să tot trăiești în UK și să schimbi caucioace cu 80 de lire două, incluzând manopera. Noi, bă, nu de la gunoi.

Da, știu că voi credeți că ar trebui să iau gume mai de doamne-ajută, că mă chitroșesc, că ăstea nu-s bune, că-s de vară și cine dracului a văzut vară în Anglia, dar mai ales ce fac la iarnă.

De fapt sunt de iarnă, M+S scrie pe ele și pe ploaie se descurcă binișor, din ce am observat.

Vreau să zic doar atât: Voi fi foarte fericit daca la iarnă voi mai avea măcar același set de anvelope pe roțile din față și dacă n-o să schimb la ele ca-n desene animate.

Ce, n-ați auzit de Comforser?

Efectiv, n-am ce face pe rabla mea cu Bridgestoane și nici nu am să cumpăr prea curând vreunele, cel puțin până învăț să conduc, că da, e evident că merg ca o cizmă prin limitările ăstora, înțeleg logica, dar nu e ca și cum fac și ceva să mă adaptez la ele. Adică, cumpăr roți, asta da, de-aia e bine să fie cât mai ieftine.

Altfel spus, degeaba au ei drumuri cu mai puține gropane, dacă ori ești în localitate și nu poți să mergi chiar cu 140 ca-n România, în primul rând că milele-s mai lungi și nu cred că pot să prind 140 de mile la oră nici cu două motoare diesel, și-n al doilea că cred că mă bagă în pușcărie, ori e aglomerat, ori e îngustat, ori e cine mai știe ce, și oricum, și când ești pe autostradă și e liber, toată lumea merge încet . Așa-s ăștia, vere, aici nu e Germania, carevasăzică orice roți sunt bune.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
10 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Fery
Fery
5 years ago

Nu e aia bre, toata lumea cand trece pe volan pe dreapta fute gumele pe stanga ca se suie pe borduri. Toata lumea. Din cauza ca ai impresia ca e putina masina pe stanga ta, fiind obisnuit sa fii in stanga. Iti trece. Mie mi-a trecut la duba dupa ce m-am dat pe autostrada si m-am dus aproape de parapetul din dreapta si m-am recalibrat. In rest iti vine sa iei virajele la stanga din scurt si atunci iei bordurile grupa mare. Te obisnuiesti, nu e stress.

Catalinx
Catalinx
5 years ago

Este si aia, fara indoiala. Dar o sa pun niste poze si filmulete. Cand imi aduc camera. Nu stiu cum e in toate orasele, dar aici m-a adus acum 2 saptamani un indian acasa si era o stramtorare de banda limitata de doua morminte, asa de stramta ca cu Land Roverul a urcat cu ambele roti pe mormintele vietii, putea sa o ia pe banda de autobuz, dar plm. Eu si in Romania merg destul de pe dreapta si nu am o problema cu faptul ca merg la 10-20 cm de bordura asa si trebuie :). Am o problema cu… Read more »

Fery
Fery
5 years ago

“Asa ca aia e, am sa cumpar mai multe roti.” – sau poti merge mai incet, ca nu e ca si cum mergi des sau e ultraimportant sa ajung in 3 secunde. Asa e in localitati, te fut bumperele alea non-stop, n-ai ce face, altfel sunt convins ca ar fi plin de dilii ca in romania. Nu-s nici astia mai breji la volan

Catalinx
Catalinx
5 years ago

Asa e, nu e. Dar nici nu-s fan dormit pe drum, asta o data. In rest, cand merg in weekenduri sa ma plimb, sau seara la o bere, e ok, pot admira peisajul. Cel mai tare ma omoara drumurile scurte. Gen mai duc copiii la scoala si incerc s-o fac cel mai putin timp posibil, ca e cam in timpul serviciului cand se intampla asta. Sau iau o pauza de pranz si incerc sa fac ceva in superviteza, ca mai am si alte treburi. Dar de aia am cumparat masina ieftina cu roti ieftine. Sa nu-mi prea pese si sa… Read more »

Stropic
Stropic
5 years ago

Eh, profita cat merg inca masinile cu peste 50 la ora. Citisem undeva ca deja Volvo s-a oferit ca nicio masina produsa de ei sa mearga peste 180 – nu ca ar merge careva de prea multe ori, dar simbolic asa. Plus treaba ca din 2022 sa fie limitatoare de viteza pe masini + “cutii negre” – inregistrarea activitatii masinii.

Dar intrebare, nu exista alternativa de transport public pentru mersul la scoala? Gen un autobuz pana la care sa mergi 2 min si sa te lase fix in fata scolii? Reading-ul e un orasel relativ mic parca, pana in 200k.

Alex
Alex
5 years ago

Umfla mai tare rotile și o sa ai mai puține probleme cu ciopartirea cauciucuri lor

Stropic
Stropic
5 years ago

Aaaam inteles. 40 de minute dus-intors, si chiar si o ora, e un timp oricum foarte ok, eram doar curioasa, ca stiu de la cineva ca si in uk e aceeasi poveste cu te duci la scoala de care apartii, si de asta ma gandeam ca e foarte aproape, nu tinusem cont de partea cu inchiriatul intai si mijlocul anului.