Weston Super Mic

E de mai demult, pe la mijlocul lui mai. După ce am căutat un weekend vânt de zmeie la St. Ives, zic să mai vedem una din plajele ăstora și un’ să mergem – aci lângă Bristol, la vreo 2 ore și ceva de condus, la plaja lu’ Weston Super Mare.

Orașul nu e nici pe departe la fel de pitoresc precum St. Ives nici plaja nu prea e plajă, că mareea e imensă , vedeți pozele aistea doo.

Dar nici măcar asta nu e problema, cât faptul că nisipul nu prea e nisip, e lutos , plin de humus, plancton și alte resturi. Deci e ceva intre plaja și Techirghiol, cu cat te afunzi mai înspre apă ( la reflux ) cu atât mai mult intri mai tare în nămoale , iar la flux te ia cu totul, ajunge până la stradă , nu-i bai.

De aia nu ai să vezi umbreluțe, șezloange sau măcar prosopiști.

Dar tot e frumușel, copiii s-au bucurat de câteva ore de scobit și săpat pe plajă.

Legat de care, au ăștia o expoziție / competiție anuală de Brâncuși în nisip. Costă ceva să dai cu nasul pe acolo, vreo 50 de lire de 5 inși, poți să și votezi că se pare că treaba asta prinde la public, să aleagă ei câștigători . Exponatele se construiesc prin aprilie și rămân până toamna acolo, așa că dacă vi se pare interesant și vreți să dați un ochi, încă le mai găsiți acolo.

ie nu prea îmi pasă, dar copiiilor li s-a părut interesant pentru vreo 20 de minute. Cam puțin – banii mei, banii mei, m-așteptam să înnoptăm acolo, dar nu; au mai vrut și alte distracții costisitoare. Acolo în gura plajei e o roată din aia ca ochiul Londrei; glumesc, e o mizerie mai mică și decât aia din București de la Doamna Ghica/ Tei. Dar soției îi plac ăstea.

Mai au și un parc de distracții vreo juma de km mai la vale, absolut inutil și absolut plictisitor , dar tot m-au pungășit copiii și acolo de vreo 20 de lire.

Cea mai tare chestie găsită a fost un chiosc de gogoși. Nu prea sunt eu fan dulciuri, prăjituri , alea dar – băi, nene, când am trecut pe acolo cu copilul mic de mână către parcul vieții, m-a lovit așa un miros din ăla cam cum miroase la târg la Campu’ Mare și era cod roșu de inundații și la mine in gură și la copil. Voiam să mă abțin , dar dacă m-a întrebat ( dau vina pe copil acuma ) de unde vine mirosul ăsta frumos, n-o puteam lăsa să rabde, așa că am întrebat-o dacă vrea o gogoșică. Normal că vrea, am cumpărat 4 :).

Restaurante.

Am văzut un bar de miostorcicliști roacări, unde m-aș fi dus și eu , dacă eram doar cu soția. Dar nu eram.

De prânz am fost la o pizzerie, pentru că copii. Am mâncat o salată și aia a fost, nu îmi stric eu pofta cu pizza sau lansagna, da-i ok și restaurantul și mâncarea. Bine, pizza nu știu, eu nu sunt fan din astea.

Pe urmă voiam să merg la cel mai mișto restaurant din zonă așa de la revedere , dar era cu rezervări , iar când am sunat eu aveau mese libere, dar nu atunci, peste vreo două ore.

Așa că am fost la următorul care mi s-a părut interesant și aproape. Prietenos cu copiii și mâncărică cam bună.

Un lucru pe care nu l-am văzut și se pune ca rateu este “Grand Pier”. Cred că e mișto vederea de acolo, dar pe zi mi-a fost lene, iar pe seara era ceva event privat și intrai doar cu invitație sau legitimație de membru la nu știu ce club – probabil de bogătani.

Dap, atâta a crescut apă până am plecat. Mișto.

E Weston Super Mare ceva deosebit, musai de văzut, in top 10 de locuri de văzut în UK? Eu aș zice că nu. Dar dacă ești prin zona și nu ai ce să faci merge.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Manowar
4 years ago

Porumb fiert are, boss? Poze cu maimuta?

Fery
Fery
4 years ago

Acolo poti merge la muzeul de elicoptere daca te pasioneaza