A fi sau a nu fi român

Un text la care m-am gândit mai demult dar îmi aduc aminte acum când se dezbate dacă Bianca Andreescu e româncă sau nu – bineînțeles, acum după ce a câștigat US Open, că înainte nu era relevant – înțeleg că în urma unor declarații, în care a uitat sau n-a vrut să menționeze acest detaliu.

Eu asociez, în viitor, poporul romulan cu poporul evreu, oameni fără țară, doar că noi, spre deosebire de ăia, ne cam alungăm singuri d-aici. Nu știu dacă mai am alte popoare similare în cap – deși cred că și ungurii au o istorie similară, din secolele XIX- XX, cam până după WW2.

Zicea soția că e primul an după ’90 în care sunt mai puțin de 3 milioane de elevi înscriși la școlile din România. Care școli, alea fără autorizație de funcționare? Pe de altă parte eu sunt uimit – coaie, mai sunt 4-5 milioane de tineri de plecat din țară? Hehe, e ceva – Romania are perspectiva unei populații de circa 8-9 milioane de locuitori peste vreo 20 de ani. Dar nu e sigur, că și 5 milioane e un număr bun.

Dar divaghez.

Daca un individ de orice cetățenie, că-i american , englez, elvețian, român sau altceva, are origini evreiești, chit că s-a născut în țara aia și a trăit acolo și părinții lui tot așa – omul e clar jidan pentru toată lumea, dar mai ales pentru români.

Dacă te uiți la pagina de wiki a lui Zuckenberg – toată lumea știe că el e evreu deși e cetățean american, iar pe versiunea în limba engleză o să vezi chestii despre ce face el și la sfărșit de tot ” Zuckerberg was raised Jewish but later identified as an atheist ”. În versiunea românească, fraza asta e în primul rând și e important, că ne descrie pe noi ca români mai mult decât pe evreul de Zuckenberg.

Suntem preocupați de originile oamenilor, ăla e al lu’ nu știu cine, celălalt e din neamul/ clanul lu’ pula mea, dar când vine vorba de romulani, ne includem și ne excludem din nație/ etnie pe tot soiul de criterii subiective.

Dacă vorbim de vreun român naturalizat pe undeva, părerile (recent) se se separă brusc și fiecare are părerea lui despre cât de ne-român e ăla, din varii motive, că la noi în România e totul nașpa. În contrast cu trecutul în care orice frântură genetică din România in arborele genetic al cuiva ne făcea să-l asumăm, să-l revendicăm și să ne mândrim cu el.

Calitatea de român nu ține de pașaport, nici măcar de cât de corect vorbești limba, iar faptul că ne excludem și-i excludem și pe alții ține de politica și propaganda curentă pe temă care face retorica pe tema emigranților și descendenților români din diasporă să fie una bipolară, în funcție de cine o susține.

Pe scurt, pe de o parte se cântă că românii plecați sunt răi că nu plătesc taxe aici, dar votează și ”sunt datori țării” ( n.m. cu o muie pasională) și alte ponoase puse în spinarea lor de țapi ispășitori, iar pe de o parte alți romulani care vor o țară ca afară sug pula diasporei ridicându-i în slăvi, fără un real motiv.

Romanii o sa fie ok când or să învețe să se recunoască ca români indiferent de spațiul unde trăiesc. Un spațiu, o țară nu condiționează obligatoriu existența unui popor, deși Manowar zicea, din nou, ieri legat de treaba cu depopularea, ca-s toate semnele că țara aia va fi preluată de imigranți de mâna a 3-a, că a doua suntem noi, și vor dispărea așa și români și românism.

Mă îndoiesc. Au trecut p-acolo o grămadă și toți ne-au lăsat ”în plata domnului”, e destul de greu să schimbi romulanul.

Dacă o să dispărem ca popor o să fie doar pentru că noi insistăm să renunțam la propria identitate națională și să ne refuzăm apartenența la origini indiferent de străini și străinătăți.

Neamul evreiesc a rămas niște mii de ani pentru că ei au refuzat să preia identitățile altora carei-au cucerit, sau printre care s-au amestecat pe unde au nimerit. E o alegere atât personală, cât și de grup, dar trebuie să izvorască dintr-o coeziune de grup ( religios, național, de orice fel) – care, în cazul românilor nu prea există.

Send to Kindle

23 Replies to “A fi sau a nu fi român”

  1. Lol,iar o da Manowar in balarii cu emigrantii.I-am zis si in comentarii dar vad ca se face ca nu vede,in Romania o sa fie tot timpul un numar stabil de straini pentru ca nu or sa fie prosti sa ramana dupa perioada in care pot dobandi rezidenta. pleaca aia,vin altii.

  2. Off topic: tu poti sa vezi opencube ca la mine e tot down… Scuze de off topic
    On topic: ai perfecta dreptate din pacate

  3. M-a luat Manowar la pula degeaba in comentarii. Da, vor fi aduse alte natii sa inlocuiasca romulanii plecati la dat cu sapa in vest dar cei ramasi, aia vero, nu vor fi schimbati
    @Orbu Aici iti dau tie dreptate

  4. ba, Manowar a zis-o bine. Ori e ca el, ori pur si simplu o sa se ajunga la razboi civil p-acolo, ca-s prea multe pomeni de la stat si n-o sa mai aibe cine sa plateasca, tre sa aduca straini.

  5. Ba voi va uitati in gura lui? Ahahaha… Omul o arde pe droage grele, au plecat 4 mil si toata lumea o ia razna? C plm, e aglomeratie peste tot si se goleste tara?
    Merge opencube daca pui la final opencube.ro/nosplit:4444
    Plm,nici la ascuns siteul nu se pricepe.

  6. Cetatenia este data strict de ce scrie in buletin si nu de altceva “Actele vorbeste” cum zice militia. Daca faci vreo boacana,unde te expulzeaza ? In Romania nu in Papua-Noua Guinee. Pe de alta parte,eu consider ca esti cetateanul tarii in a carei limba gandesti-daca n-ai pierde atata timp si chiar si bani sunt convins ca multi ar renunta la cetatenia romana.

  7. ete plua. n-avem nici in clin nici in mineca cu evreii. aia au tinut cu dintii de “neam” noi nu stim cum sa ne expat-uim mai repede si preferabil la bani mai multi.

    manowar e exemplu clasic, io la fel, cind m-au trimis in timisoara la un training de 2 saptamini mai aveam putin si incepeam sa pling. am zis, in plm, nu merita sa fut contractul inainte de incepe, oi supravietui cumva. si bineinteles ca romanismul a lovit din plin, a 2-a luni dimineata la 7 baga unu’ bormasina in camera de alaturi (era in renovare). in 3 secunde sunam la receptie si a tacut, da’ somnu’ fugise ca altceva

  8. Cumva ii dau si lui dreptate, la ce zicea despre vietnamezii si chinezii adusi, like e destul de evident cum scad pretul pietei si asta nu convine nimanui.
    Dar cumva iti dau si tie dreptate, romanul si glia, forever love, nu degeaba Inca se studiaza Ion in scoala. Plus ultrasii astia cu romanul este dacul cel mai dac – apropo de ce zicea tipul ala in comments la blog post.
    We shall live and see presupun

  9. Ma simt ca cel mai prost din curtea scolii sincer… Am dat refresh am dat de toate,am incercat linku ala de mai sus cu 4444…. Aia cu flush dns sincer habar nu am cum se face…

  10. Alaturi de unguri si evrei i-as baga si pe irlandeji desi plecarea astora in lume e ceva mai recenta. Dar si astia tin la origini.Probabil, in viitorul îndepărtat n-o sa se mai tina cont decat de origini continentale…asta daca -n-om fi toti chinezi.

  11. Din ce am inteles pe reddit, are site-ul mereu sub atac ddos si nu prea mai face fata ca nu mai are unde si cum sa il mute si deja pierde din continut, datorita mutarilor.

    Nu stie exact cine il ataca, a vazut doar niste ip-uri din Venezuela, dar sigur sunt pe multe vpn-uri.

    Legat de cetatenie, eu as vrea sa renunt la asta si sa aplic pt nemti.

  12. Nici mie nu imi merge. Banii din cont in schimb continua sa mi-i ia. Care mai aveti patreon la el verificati sa nu va mai ia banii. Am impresia ca tipul era o mare tzeapa.

  13. Mai mult nu merge decat merge siteul. Doar ca nu apare niciun comentariu acolo, scriu degeaba ca se pierde cand dau post comment.

  14. @Redoo: adevarat cu irlandezii, ba chiar astia se inmultesc la greu pe afara – sunt cam 6 milioane in insula cu tot cu aia de nord si 40mil in SUA sau 7mil in Australia, un fel de coloana a5a 🙂 si nici nu isi fac probleme ca nu mai vorbesc gaelica sau irlandeza lor primara.

  15. Am zis si la Mano, zic si la tine.
    Sa nu uitam de acei emigranti din orient care cand au auzit ca au fost repartizati in Romania au inceput sa planga. Harneli aiurea, nu vine nici dracu in Ro.

  16. Da-l incolo pe Manowar, de doua saptamani numai tampenii scrie pe blog… a luat-o razna in plm
    @Ioana: cu TOR browser merge blogul, dar nu poti sa scrii comentarii

  17. Oricum, ceea ce se intampla in vest, cu romanii care ajung pe acolo, cam asa se intampla si la noi, doar ca vor fi vietnamezi si alte natii de astea.
    Blogu merge, la mine o fost problema cu niste porturi blocate, aveam probleme pe inca cateva site-uri, nu numa a lui, am sunat la Telekom si si-a revenit.

  18. Opencube era unul dintre blogurile cel putin interesante. Mie din pacate nu imi merge, nici cu tor nici cu nimic. Pare ca l-a inchis.

    Probabil l-a atacat unul care s-a simtit jignit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.