Filiera romulana & o  altfel de Anglie

    Dormeam liniștit pe la 1:30 noaptea când sună telefonul, de vreo 4 ori, dar nu îl aud așa că îmi continui odihna până dimineața.

Bănuiam care e treaba, sun înapoi pe la 10:00 așa, când se trezește omul sâmbăta, dacă nu ar avea copii care se trezesc la 08:00 și vin peste tine călare fără urmă de rușine.

Nu răspunde nimeni și îl sun pe tipul pe care l-am sunat marți că am un pachet de transportat din România, cum ar veni, de-ale gurii. Da, a trecut un an și așa “m-am adaptat” . Aha. M-aș intoarce mâine. Sau, mă rog, nu neapărat, dar aș pleca de aici.

Ăla îmi zice că “băiatul e pe drum, se livrează azi”. Nu știu cât costă, nu am întrebat, nu-mi pasă. Eu îmi vreau borcanele de ardei iute, ardei iute tocat, ardei copt, ardei la oțet, garnița (la borcan), sosul de roșii făcut de mama, compoturi, dulceață și sfecla. Și usturoiul ăla de acasă.

Mă întreabă dacă știu numărul pachetului. Habar nu am. Zice să îl aflu și să îl sun pe șofer. Îmi dă numărul. E altul decât data trecută și nu îl mai salvez in agendă. Ok, îl sun.

Dar după ce îl sun pe tata să îmi dea numărul coletului, pe care nu îl știe, că nu i-a dat niciun număr. Tipul care l-a sunat inițial a zis că nu mai poate să ajungă și coletul l-a ridicat altul și nu i-a dat număr.

Bine. Îl sun pe șofer, pe numărul luat de la persoana mea de contact. Îmi zice că le-a avut colegul lui și că trebuia să le livreze azi-noapte dar nu m-a găsit așa că le-a lăsat “la o adresă”. Îmi dă numărul ăluia, altul decât cel care m-a sunat noaptea.

Sun. Zice că e in trafic , dar verifică când are timp și sună el înapoi.

Decid că am lucruri mai importante de făcut  și îmi văd de treabă. Am numarul de telefon pe toate cutiile. Sună ei, când au poftă să scape de ele și să încaseze.

La un moment dat mă sună cineva. Alt număr, decât oricare de până atunci. Că are pachetul meu, că i l-a lăsat șoferul că nu am răspuns la telefon . Corect. Că să merg să îl iau. Și merg, dar mâine, că tocmai plecam altundeva. Cât e halatul ? 70 sau 60 de lire “să întreb șoferul”. Ok, să-l.

Și când verific codul poștal văd că e cam in camp. Zic: – Amice, sigur aici? Da, la caravane.

Pun GPS-ul,mă pornesc și după nu mult timp ajung. Nu știam că dracu’ și-a înțărcat copiii așa aproape de unde stau eu.

Descopăr că visul britanic are cu totul alte valențe pentru alții cam in momentul in care, cu numai 2 mile la oră dau într-o groapă și caroseria mașinii îmi zice printre dinți : asta cere revizie!

După ce ies îmi dau seama că nu am văzut drum așa prost, cu atâta asfalt lipsă, cu atâta nămol și bălți nici prin România. Nici , măcar în Caracal, băi. Dar aveau canalizare, lol.

Multe, multe rulote și multe, multe mașini parcate, majoritatea semnificativ mai scumpe decât a mea, fapt care îmi trezește un sentiment dubios, din ăla de “fac ceva greșit”, dar plm, la mine in curte și la poartă nu e nămol, eu sunt ok așa. Cum or ieși de aici posesorii unor Audi A5 și BMW-uri seria 3 și 4 Coupé, de fabricație relativ recentă, dar mai ales ce dracului fac cu ele pe aici trebuie să recunosc că îmi scapă. Mașinile alea ar putea plăti chiria un an undeva decent și ar mai rămâne și bani de o rablă.

Oamenii par happy-happy și aici. Iau bagajele, unei cutii îi lipsește o bucată de carton, dar nu pare nimic spart ( soția e șefă pe împachetat chestii, profesional, cu folie cu bule și spumă…). Mai întreb o dată cât face, 60 de lire , cică, 10 reducere de deranj. Mulțumesc și plec.

Cu un gust amărui. Nu înțeleg de ce te-ai muta din România aici. Sau din Polonia. Tipul cu care am vorbit zicea că are job. Parcul ăla nu e mai mișto decât cel mai desfundat cătun din comuna unde locuiesc eu, dar fiecare trăim în realitatea noastră și avem propriile calcule.

Send to Kindle

12 Replies to “Filiera romulana & o  altfel de Anglie”

  1. Probabil e mega ieftin sa locuiesti acolo si aduna bani fiecare pt viitorul lui. 🙂

    Asta cu masinile…sigur erau masini relativ noi si nu harburi de marci foste scumpe? Nu pare on brand romanesc chestia asta.

    Ardei iute la borcan? :)) dar stii ca au prin magazine nenumarate variante, nu iti place chiar niciuna?

  2. Nici eu nu pot intelege asta…am cunostiinte ce castiga de la 6400 lire pe luna in sus si stau 6 intr-un apartament cu o singura baie..pentru mine este foarte important confortul..chiar daca nu ma leg de un loc si sunt singur cand caut ceva de inchiriat minimul este un en-suite intr-o casa cu maxim 2 oameni. Cand am venit prima oara in Bristol am stat la hotel cam 26 de zile pana am gasit ceva decent.. Partea proasta este ca la o saptamana dupa ce am facut contractul mi-am dat demisia…nu imi place nici sa plec capul..

  3. Cand vezi ca una din caprele vecinului mai are o eczema, un purice, ceva urme de scabie, parca te gandesti ca daca tot te-ai saturat de a ta si vrei sa o schimbi, macar sa fie ceva care sa justifice efortul.

    Unde torn io, fin, asfaltul
    Sare lira, umple cardul

  4. Nu e treaba ta! Da e ridicol si logica ta funcționează, nu a dat rateu, dar nu e treaba ta. Știu oameni de 6-7k/lună care stau la baracă si în țară au mini hotel. Nu iti mai spun ce mănâncă, dar e alegerea lor și nu e treaba nimănui de ce fac asta.

  5. Păi treaba noastră nu e, în sensul că nu am să cer vreodată socoteală cuiva pentru cum alege să trăiască.

    Dar asta nu înseamnă că înțeleg, sau că nu îmi pun întrebări despre ce ii face pe oameni să trăiască într-un fel sau altul.

    Și deși nu pot judeca oamenii pentru cum trăiesc, în sensul că nu mă interesează s-o fac, e evident că pot emite judecăți asupra unor moduri de a trăi.

    Pe aia cu 6 in apartament cu o singură baie pot să o înțeleg, că poate alea sunt opțiunile in zonă atunci când închiriezi , sau cumperi , iar în UK am văzut genul asta de anomalii. Și poate nu poți sta la hotel cu lunile până închiriezi, nu că acolo ai avea 10 băi. Iar dacă cumperi, sigur poate poți să mai aștepți 2 ani până cumperi ceva ce îți place, dar poate pula mea, te grăbești , sau ai alte constrângeri, că casele nu sunt chiar ieftine , nici pentru salariu de 6.5k pe lună, și aia e tot ce poți atunci.

    Pe de altă parte, dacă faci 6k și stai la baracă, plm , evident că nu e treaba mea, dar pe termen lung e tristă treaba, că degeaba ai tu minihotel în țară, dacă îți trăiești viața în baracă. Sigur, poate ai scopul tău, nu pot judeca asta, și eu mai fac lucruri ieșite din normă, poate casa nu înseamnă mare lucru pentru tine, plm, cine-s eu sa-minpese, evident.

  6. Asta cu masinile…sigur erau masini relativ noi si nu harburi de marci foste scumpe? Nu pare on brand romanesc chestia asta.

    Da. Nu sunt eu la curent chiar cu ce se lanseaza anul asta la salonul auto de la Geneva, da’ un Audi A5/ 2014-2015 stiu cum arata,la fel un BMW, mai ales ca in UK iti poti da seama de anu de fabricatie ( prima inmatriculare) dupa placutele de inmatriculare. Gen , ce e mai mare de 65, sau de 15 ( pana la 20) au mai putin de 5 ani.

    Ardei iute la borcan? :)) dar stii ca au prin magazine nenumarate variante, nu iti place chiar niciuna?

    Stiu si nu. Nu le-am incercat pe toate, dar nu. Nici alea din magazinele din Romania. Plm, #olteni.
    pentru ce conteaza, costul transportului depaseste 1 lira per borcan ( acum a fost ieftin, data trecuta am platit 80), deci iti poti imagina ca nu pentru economie de bani pe mancare fac asta.

  7. Mah eu nu zic sa nu ii judeci , eu zic să nu încerci măcar să afli logica din spatele acțiunii. Eu de la muedeji am invatat-o când tot la fel incercam să înțeleg de ce. Si m-a întrebat un blondin de ce trebuie să înțeleg eu ceva ce doar doar mi se desfășoară prin fața ochilor și nu mă implică în nici un fel. Bai si a avut drept omul, după am fost mult mai relaxat.

  8. Singura explicatie e ca oamenii vor sa se laude. Sigur, te poti lauda si cu vila, dar e scump si nu isi permit una. Asa ca macar cu masina sa se laude (cat se poate si acolo na).

    Mi-am imaginat ca nu de economie faci asa cu ardeii iuti. :))

  9. Si m-a întrebat un blondin de ce trebuie să înțeleg eu ceva ce doar doar mi se desfășoară prin fața ochilor și nu mă implică în nici un fel.

    Pentru ca-s patternuri sociale si, sigur, poti foarte bine sa le ignori sau sa fii agnostic la ele, dar, in ceea ce ma priveste sunt pasionat sa inteleg unele lucuri.
    Nu-i o treaba personala, nu-i de facut misto “ca ia uite si la ala”, de de inteles lumea in care traiesc.

    @Stropic. Posibil, nu zic nu, mai dificil sa te lauzi daca inviti pe cineva la tine, sau ajunge in zona printr-o conjunctura si locuiesti in rulota, dar pot trai un alt fel de viata unde masina conteaza mai mult decat locul in care dorm.

  10. @Adrian
    Si ce ai facut dupa demisie? Pe unde ti ai plecat capul sau nu te ai adaptat la grozava cultura si civilizatie englezista si te ai carat pe alte meleaguri?
    A propos de asta, toate dar absolut toate contractele mele pe uk au fost de carat 2-3 oameni in spate – pare chestie culturala din categoria legende nescrise .. emigrantu sa ridice pixu de jos pt noi ca de aia s au deschis cerurile si are drept de a calca pe sfanta insula

  11. Buruc..ce sa fac.. Am gasit in alta parte un contract. Dincer mie imi place aici, chiar sunt in postura de a alege unde sa lucrez.
    Problema este alta: daca voi fi afectat de ir35..si se pare ca da.. Am plecat. Sunt singur in uk, sotia si fata in tara, daca umbla la profit pa si pu.

  12. @Adrian
    Bafta… am fost in public sector exact cand a venit IR35 in 2017, soc si groaza. Le au propus tuturor contractorilor sa treaca permanenti, pe unii iau zburat, le am zis ca mai bine stau fara job decat sa mi ia statul jumate din cat muncesc. Pana la urma s au gasit solutii si am ramas pe aceeasi rata out of ir35 pt inca un an. In schimb acu cu brexitul Totul pare in miscare/schimbare… de undeva trebuie sa ia bani ca sa dea pomenile cu lapte si miere promise. Si eu sunt cam in aceeasi situatie, singur prin uk sincer mi s a cam luat si da am de unde alege inca sunt joburi pe contracting pt ce fac. Zvonuri din banci soptesc ca s ar cam inchide robinetu pe acolo.. acu depinde si de contractori, daca accepta sa lucreze pe mai putin sau se inchid proiectele ca n are cine sa le faca in timp ce sunt rate bune prin restul europei (eu mort copt tre sa mai stau juma de an pe aici ca fac 5 ani, sa mi iau rezidenta pana nu vine gluma cu 30k salariu pe an …)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.