UK: Lecție despre umiditate relativă

Nu sunt în UK acum , dar urmăresc ( cu atenție și îngrijorare , desigur) parametrii termici ai casei unde locuiesc.

De când am venit aici, ba de dinainte , toată lumea plânsu-mi-sa de umiditatea care le macină plămânii in ritm de astm și le împresoară pereții in flori de mucegai și îi îmbie un miros de putred.

Și cam așa e pe unde am fost și eu, mai puțin în casele amicilor mei indieni, explicația se înțelege de la sine mai jos, cam asta am văzut și simțit și eu. Un sentiment jilav și putred in țara asta. Ba, chiar și casa in care m-am mutat, deși nu duhnea a igrasie, avea parcă un suflet jilav, când ne-am mutat.

Am cumpărat un termometru cu senzor de umiditate și am măsurat. După ceva vreme ( săptămâni) umiditatea a scăzut pe la 35-37% și acolo a rămas tot anul.

Știu că nu îți prea bine a crede, că nu e asta umezeala de UK. Și nu e. În aer e mai mereu peste 50%. Asta afară. Când aerisim mai crește și în casă, inerent, dar nu e problemă.

Care e treaba și ce puteți face ca să aveți și voi case fără mucegai. Bă, în principiu treaba e enervant de simplă.

Nu mai fiți săraci! Sau nu mai fiți zgârciți, după caz.

O vreme, după ce ne-am mutat, aveam și eu vise umede ( vezi ce-am făcut aici?) că o să fim englezi și o să lăsăm casa mai la temperatura “pune, în pizda mă-tii, un pulover pe tine, căciula și ciorapii flaușați”; dar după o serie de priviri crâncene și proteste, când temperatura scădea periculos sub 20 de grade, m-am resemnat. Plătesc cat costă și 21-22 vom avea. Forevăr.

Și aici e cheia. Vreți casa uscată și fără mucegai? Nu fiți engleji. Încălziți-o, frăție!

Simplu, la peste 21 de grade umiditatea relativă scade sub 40% fără să faceți nimic.

Zic relativă, pentru că apa în aer ar putea să fie la fel de multă, dar, aerul cald poate tine o concentrație ( absolută) mai mare de vapori. Pe când aerul rece NU. La situația Angliei, sub 20 de grade te uiți la umiditate relativă peste 50%. La 60% nu te mai uiți la umiditate , te uiți la mucegai.

Ca să nu vorbim in pungă , dați un ochi la graficul ăsta. Măsoară dintr-o joi, de când am cumpărat jucăria. Am făcut asta ca să văd dacă programul pe care l-am setat eu pentru centrală e bun și dacă o să găsesc casa caldă când mă întorc ( sper că da).

Temperatura incepe de la 27.5 grade că la setarea inițială a aparatului se încinde puțin. Maxima de umiditate e o aberație, cred că a strănutat careva in senzor sau ceva.

Urmează o ridicare lungă peste 40% . E o aerisire dimineața. Și apoi inca două mai mici, cam aceeași chestie.

Noi am plecat de acasă în data de 14.02 când temperatura era cam media 21.81C , înainte de dunga verticală care delimitează 15.02. Cam pe la 17.40. Centrala era oprita cu program să pornească din când în când câte puțin ,după cum se vede pe pantele de creștere de temperatură. Dar în ansamblu temperatura a scăzut, așa cum și intenționez. Că nu dau banii pe gaz când nu locuiesc acolo. Adică am dat dar nu prea îmi convine.

Vezi tălică cum urcă ușor, dar relativ constant, umiditatea către 50%, deși nu aerisește nimeni iar temperatura e încă peste 18 grade Celsius? Eh, welcome to UK.

Ăștia vă învață să dormiți între 16 și 18 grade C. Băi, treaba asta ar fi fezabilă in România – vara. Că e uscăciune și e numai bine. Numai de ai vedea 18 grade în România vara.

Eu zic că nu prea e ok în UK , din punctul ăsta de vedere nimic sub 20 de grade. Depinde un pic și de cât de bine e izolată casa. Asta are spumă poliuretanică in golul din pereți și termopanele sunt așa și așa.

Dacă nu ai spumă și ai și termopane babau, sau lipsă și poate mai stai și în locații și mai umede, gen nordul Angliei, sau pe lângă mare , eu cred că nu o rezolvi nici la 20-21 de grade, tre’ să mai bagi cărbuni la 22-23-24.

Sau te chinui cu dezumidificatoare și pula mea. Dar nu recomand, dacă mă întrebi pe mine. Pentru că tu extragi apa din aer, nu vei avea mucegai in casă, dar pe aia din pereți sau dintre pereti nu ți-o scoate aparatul ăla. Iar punctul de rouă acolo apare.  La fel și mirosul ăla de-l cauți pe Bacovia pe sub pat.

Prin urmare , dacă vrei să nu stai pe shared cu mucegaiul, tre’ să îi plătești tu și partea lui de chirie/ cheltuieli. Ori bagi mai mult gaz /curent pe foc ( în unele cazuri poate nu e posibil, dacă ai casa chiar ca in cei trei purceluși , poate nu se încălzește destul și pace ) , ori dai mai mult pe chirie, pe ceva izolat mai bine. Alegerea e a ta, dar problema are o soluție simplă. Bani.

Că, dacă ești romulan vreo, știi bine că în Romulania nu se stă la 20 de grade așa că nu te lua după vesticii aia zgârciți și nici după mizeriile lu’ Greta Thunberg . Încălzește planeta și ține mucegaiul afară din casă.

Din păcate soluția aia hoață – acuma plec la muncă, las centrala pe 15 grade și încălzesc când mă întorc acasă, cicalacacichicea – e un hack, dar nu-i neapărat de ajuns. Că partea de jos a pereților nu se încălzește de cum dai tu drumul la centrala mai tare , adică acolo unde se strânge umezeala, din toate motivele. Pentru mine cred că e ok, să las umiditatea sa se “consolideze” lol, cum sună asta, o săptămână așa, dar casa asta stă la 22 de grade aproape constant minim 6 săptămâni .

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
12 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
4 years ago

Parca am mai intrebat asta, dar de ce nu cumperi tu un termostat wireless? Il poti lua cu tine cand pleci la casa ta. Exista si variante mai scumpicele, dar cu aplicatie atasata, in caz ca te razgandesti intre timp si vrei sa schimbi temperatura de la distanta. Si costa de la vreo 50 de eur in sus, fara montaj, aici e dupa chef/pricepere. Logic ca e mucegai si umezeala intr-o casa neincalzita, ba chiar as putea sa adaug ca conteaza mult si variatia de temperatura. Adica daca o lasi o luna la 5 grade, ideal e sa se incalzeasca… Read more »

Stropic
Stropic
4 years ago

Pai sa stii ca si in romania cam peste tot monteaza doar cineva autorizat, si costa cam inca o data pretul termostatului. Am vazut si eu cum se monteaza, a durat vreo 30-40 min cu diverse teste, chiar povestea tipul acela ca refuza sa mai monteze termostate desfacute, ca s-a chinuit aiurea la unii care au masacrat acolo tot, si l-au chemat pe el sa repare. :)) Drept ca probabil aia nu au montat centrale cum mai scriai tu deci na, dar oricum nu e chiar mega simplu de montat. Stiu ca nu e casa ta, dar eu daca as… Read more »

Doru Vlad
Doru Vlad
4 years ago

Cand le zicea un muedez la englezoi de schimbătoare de căldură se uitau ăștia de parcă așteptau să le aterizeze SS Enterprise în pereți!
Altfel umezeala in UK? Du-te băi că nu te cred!

Buruc
Buruc
4 years ago

Oricum ai da o confortul din casele englezesti e de cacat pt ca nu prea ii intereseaza chestii legate de calitate. Nici pt alea in care locuiesc ei, deci sa mai ceri de la o locuinta ‘for rent’. Cumva nu au notiunea pentru ca nu ii deranjeaza umiditatea si nici frigul, despre evacuarea vaporilor si alte SFuri din certificatul energetic EPC sa nu amintim, prin urmare calitatea constructiilor si confortul termic e de ‘funia din casa spanzuratului’. Sa vedem cat te tine optimismul cu ‘incalzirea’ care cred ajuta dar nu rezolva ‘circuitul’ apei in natura. Ca bate vantul prin ‘double-glaze’… Read more »

Anonim
Anonim
4 years ago

>Sau te chinui cu dezumidificatoare și pula mea. Dar nu recomand, dacă mă întrebi pe mine. Pentru că tu extragi apa din aer, nu vei avea mucegai in casă, dar pe aia din pereți sau dintre pereti nu ți-o scoate aparatul ăla. Aici gresesti. Peretii actioneaza ca un buffer pt umididate: cand e prea multa in camera, o atrag, cand e prea putina, o cedeaza. Cand dai drumul la dezumidificator, intai trage umiditatea din aer. Daca nu il opresti imediat, peretii incep sa cedeze umiditatea in aer si o sa ajungi sa ai si peretii uscati. Chestia asta o poti… Read more »

Anonim
Anonim
4 years ago

La partea asta nu ma bag. Ca habar nu am cum construiesc aia casele pe acolo si ce indici au pe la zid. La asemenea scoruri ale umiditatii, ar fi normal ca macar tencuiala decorativa(au asa ceva?) sa fie una mai rezistenta la vapori. Daca e asa cum zici, ca trece umiditatea de afara ca prin branza prin peretii caselor, ma dau batut. Dar ceva tot nu pusca: prin cresterea temeperaturii, tu practic maresti cantitatea de vapori pe care ii poate stoca aerul. Nu e chestia asta doar temporara, data de efectul de marire brusca a capacitatii? Daca mentii temeperatura… Read more »

Anonim
Anonim
4 years ago

La 0 grade 1 mc cub de aer poate tine cca 5 g de apa, la 30 de grade, circa 30g apa.

Nu am verificat niciodata chestiile astea, dar pot sa-ti zic ca am scos zile la rand cate 12l/24h dintr-o mansarda de 5×5(~60MC). Umiditatea a scazut de la 70-80% la 50%(nu ma duc mai jos), in conditii normale de temperatura(22-24).

Anonim
Anonim
4 years ago

Mansarda nu are nimic special(eventual era putin cam “verde”, desi nu era chiar proaspat construita). Zona e de asa natura ca e atmosfera foarte umeda in anumite perioade ale anului.