Povara băuturii. Apologia consumului

Acest articol inceput la trei-jumate noaptea intr-un bar cu colegii nu este ceea ce crezi ca este. Nu e vreun vaiet legat de alcoolism sau ceva asemănător.  Din fericire am învățat să îmi stăpânesc viciile și ma dezlănțui atât cât contextul permite și când.
Chiar dacă nevasta doarme cu fetele în camera de hotel, iar eu ma dedulcesc cu “compania”. Mmm, trebuia fără ghilimele,  chiar sunt cu firma la ” petrecerea de Crăciun” din sfârșitul lui ianuarie.  Așa e la noi, mai târziu. #pestilvechi.

E cumva adiacent.
Unii beau bere de plăcere.  Eu pot să o tolerez într-o oarecare măsură ( 1 bere,  maxim 2)  și consider că mi-am făcut datoria socială când beau câte una.

Unii pot să bea vodcă. Mari oameni! Mie îmi provoacă vomă relativ instant.  Chiar și amestecată în orice concentrație cu suc de mere, de roșii,  alte alcoale,  o simt rapid și îmi dă o senzație de greață soră cu hyperemesis gravidarum ( luați-o p-asta!).  Deci nu pot! Când  beau așa ceva, parcă o trag prin pâine și-o picur direct pe ficat.  Serios,  știu că e doar în mintea mea, dar la fiecare gură de vodcă simt miros de fum de ficat ars și îl simt cum se rup bucăți din el.
Obișnuiam să pot bea orice prin liceu. La un moment dat mi-a ajuns.
[completare ulterioară ]

… Eram o dată cu un văr bun intr-o crâșmă,  Eclipsa se numea. Mi-am făcut liceul pe acolo.
Ajunsesem pe la prânz și nu mai îmi aduc aminte detalii,  cred ca îmi făcusem temele jucasem și ceva rentz sau tarniv cu colegii și,  ma rog, m-am întâlnit cu el sau era deja acolo ( a trecut mult timp) și ne-am combinat cumva la o sticlă de “Perfect”.  Chiar dacă o suportam cumva, vodca îmi era dușman că mă topea iute.
Nu mai țin minte dacă am băut toată sticla sau nu. Sau și pe a doua. Vitejește ar fi să zic că așa,  dar nu știu.
Cert e ca eram plin pa peste tot.
Mă cam lua greața nu neapărat de la vodcă,  cât de la că băusem ca un porc.

Varu-meu se uită la mine, ma gineste si-mi zice:
-Bă,  tu te-mbatasi!
-Nooo.
Și-mi stapaneam cu greu senzația de convulsie.
La care, continuă :
– Bă ti-e rău? Să nu vomiți.  Dacă vomiți,  nu mai ești varul meu!
Greu… Greu. Am încercat, vreo trei secunde,  m-am încordat și m-am împrăștiat pe sub masă.
Rușinos.  M-a luat de aripă și m-a scos afară să îmi revin. Gen:
-Te făcuși pulă,  băh.
Tot nu îmi venea să admit și zic:
-Eu nu sunt beat!
Și ca să dovedesc ma dădeam cu capul de un zid. Habar n-am de ce făceam asta, sau de ce credeam atunci că e un mod bun de a dovedi ca eu nu sunt beat, dar plm. Îmi aduc aminte clar totul de aici încolo. Mi-a fost rușine tot restul carierei mele de bețiv,  nu ca m-am îmbătat,  ăsta era scopul, ci că am borat în bar. M-am trezit în drum spre casă,  numai bine,  că l-a luat flama și pe văr,  dar povestea se termina aici, în seara asta.
[ sfârșit completare ]

image

[ din nou în bar la petrecerea cu firma]
Ce tare, lumea se shotuie, dansează iar eu scriu pe telefon. Parteeeeee!
E unu și jumătate se cam apropie de ultima comandă – 10 beri, știți vorba aia.  Lumea ia sticle de vodcă,  jaggermeister.

Aah, alta mizerie. Colegii mei se rup în două cu shoturi de jagger. Bai nene, aia nu îmi provoacă vomă,  dar mi se pare o mizerie și efectiv nu îmi place. M-am mai înscris câteodată la cârdășie dar îmi provoacă dureri de cap a doua zi.

Ăștia nu au treabă,  le dau peste cap de parcă ar avea ficatul de plastic.
După două Cuba libre ma proptesc de bar și cer  1 coniac  Courvoisier.
-O sticlă de Courvoisier?
-Nu. O suta “de grame”!
Știu,  sunt mililitri și are densitatea diferita de 1g/ml dar nu ai sa auzi vreodată un bețivan  să ceară 100 de ml de vodcă.  Ori zice 100 de vodcă,  ori 100 de grame de vodcă.
Îmi aduce dubla de coniac ( dublă și jumate,  că acu’ cinzeaca e de 40) ,  în pahar 🍷 încălzit cum se cade și ca să fiu un manelist total și să dau cu palma în căcat la toată fandoseala snoaba, cer și un redbull la el. 
Proba incriminatorie.

image

Asta e, îmi era somn.
Mai băusem un pic de vin în restaurant. Organismul cerea energie și i-am dat. Am băut separat,  totuși, nu amestec gusturile.
Oricum, tot impresie de cocalar cu pretenții faci când ceri o suta de coniac fin și redbull, dar cui pula mea ii pasă.
Aș fi putut să cer vodcă, la fel de bine, dar am spus am o problemă.
Și e o problemă.  Obișnuiam sa pot să beau orice mizerie.  ieeeftiiiin.Not anymore. Acum costă să te îmbeți. 
Dacă e vin mizerabil, poate poate să pot bea un pahar în scârbă,  dar nu sunt sigur.

Whiskey-ul nu îmi face absolut nicio placere, parca e spirt cu zahăr. Ma rog, chestii zăcute în butoaie de la 12-15 ani în sus capătă aromă și sunt baubile, dar altfel, bag piciorul. Băh dar alea costă de rămâi sărac.  Gen, merge să îți iei o sticlă și bei câte un pahar din când în când,  dar nu e ca și când te întorci pulă din club și zici :
-Coaie,  m-am spart în cap cu o sticlă de Balvenie de 18 ani.
Bine, nici nu cred că găsești asta prin cluburi, dacă nu ești în Saint Tropez, că locul băuturii ăștia nu e acolo.

Rom pot să beau, dar nu mizerii și nu sec. Adică un rom cu miere îl beau sec,  dar dacă e Havana sau chestii mainstream trebuie topite cu cola sau făcute mojito.

Gin sec.  Hmmm, o altă băutură de care am făcut abuz în liceu. Când aud de “Wembley”  îmi vine rău, dar o chestie mai bunicica,  în doze mici, merge. Miroase bine. Sec, nu combinat.

Țuică/ Pălincă / Horinca / orice distilat de fructe romanesc? 
-Băutura mizerabilă  făcută de români în stil romanesc.
Băi nene,  e simplu să faci o țuică acceptabilă.  Serios. Beau de la tata și e ok. Prin beau zic ca gust un 50 de grame o dată la o lună. 
Și nu, nu trebuie să o distilezi de enspe ori să-ți iasă absint și să te lauzi ca așa e bună,  mai tare ca spirtul.
Pe la 40 de grade e okish, că de aia se fac băuturile tari cam în jur de concentrația asta.
Secretul e unul simplu.
Las-o în pula mea să se invecheasca,  nu te apuca să o bei,  sau să o vinzi direct din țeava cazanului.
Nu. Pune-o intr-un butoi de lemn, să fie cât mai tânăr (butoiul).  Merge într-un butoi în care ai maturat anterior vin, mai ales dacă e distilat de vin,  ține-o acolo minim 5 ani,  după care poți să zici că ai o chestie baubila. Dacă ai răbdare 20 de ani, chiar merită să degusti. Dar românul trăiește clipa, nu face planuri. Și bea posirci, normal.

Și ma întorc la coniac, generic vorbind, ca ma refer la distilat de vin, fie că îi spune vinars, brandy, cognac, sau armagnac.

Băi,  aici românii sunt buni, serios. Nu va vine să credeți,  dar chiar sunt.
Jidvei, Brâncoveanu,  Miorița – sunt baubile. Ok nu le compary cu Remy Martin Xo, dar ăla costă gen 100 de Eur/ 500 ml.
Dar sunt mai bune și mai “sănătoase” decât un Alexandrion 5,  sau Metaxa 7.
Eu am o sticlă de Metaxa 12* începută de vreo doi ani, e bun, dar nu mai bun decât Jad, vinars romanesc de 28-30 de ani, care, normal,  se pișa inclusiv pe coniacele franțuzești Vs,  sau vsop. Și costă mai mult decât alea, normal.

Eh aici vreau să mă întorc.  Bai nene,nu mai pot să beau Unirea,  sau chestii d-astea ieftine . Nu pot, nu imi face placere sa gust posirci și atunci mai bine nu beau. Gâtlejul meu cere diferite băuturi,  dar ficatul e fandosit ce n-ai văzut.
Iar dacă sunteți d-aia de puneți botul la vrăjeli de pe bloguri cum ca toată băutura e la fel, ca la clipurile alea cu “degustatori” de vinuri care “sunt prinși”  ca nu fac diferența între un vin de masă și unul de colecție,  pula mea, bravo vouă,  puteți bea orice, sau nu aveți gust pentru băutură.  Nici eu nu diferentiez berea așa bine.
Dar orice om care a băut vinuri bune în viața lui poate face diferențe. 
Ca de exemplu,  eu nu sunt degustător,  sau “connaiseur” ,  practic mă documentez despre anii buni de vin din diferite zone geografice,  ca să am șanse la un vin mai bun, dar acum șansele sunt ca strugurii să vină și din altă zona chiar dacă e DOC și produsul brut se cam ajustează.
Și nu, nu gust un vin și îți spun ce marca, sortiment și an de producție e. Nici nu îmi pasă, că nu beau ca să ghicesc în vin, ci aleg vinul în speranța că îmi va împlini așteptările și că nu mă va durea capul a doua zi. Așteptările sunt uneori legate de dat gust mai bun mâncării,  altr ori de futut…chestii.
Dar cu siguranță nu ma poți păcăli cu vreo posirca,  cu un vin de masă,  eventual pastilat pe care sa-l iau drept vin de calitate. Și chiar dacă ma păcălești,  mă prind a doua zi și te înjur.
A,  ca poți sa vii cu o sticlă rasuflata de vin de colecție și sa-l iau ca pe o mizerie, pai se poate, dacă aia e. Sau se poate să nu fie pe gustul meu.
Ori ceea ce se sugerează acum e ca poți sa bei,  nene, ce vrei tu, toate sunt la fel.
Nu.Nu-s.Si nu pot bea orice.

Send to Kindle

2 Replies to “Povara băuturii. Apologia consumului”

  1. Ginul (după care salivau toţi golanii de cartier plini de fiţe la începutul anilor 2000) are gust şi aromă de ridiche. De ridiche de lună proaspăt tăiată. Le imită atât de bine încât poţi zice că îi freci cuiva ginul.

  2. Nu prea mananc ridichi ( mai fac o salata , o data pe an , sau asa) , dar parca imi aduc aminte un gust diferit. Mai mult ca de ace de pin, decat de ridiche. Se poate sa fi uitat , ca au trecut multi ani de cand nu am mai baut asa ceva . Cam de prin anii 2000 😛 .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.