Educatia si Violenta. Partea I

 

Merg mana in mana. Eu asa am invatat. Pardon . Asa am fost invatat.

Lumea s-a mai epurat un pic de mangafale cu pretentii de literati si pedagogi. In sfarsit vad o lume in care drumul cunoasterii nu se mai paveaza cu  bâta. Sau , asa cred eu.

Impostori si profitori  vor mai fi existand, ca in orice sistem , dar privim lucrurile din alta perspectiva. Oamenii considerati infailibili din diferite pozitii cheie  au mai  murit , au mai iesit la pensie , au mai intrat la puscarie – de obicei pentru infractiuni ce nu tin de titlul meu, in fine , s-au mai cernut.

Practica a dovedit ca nici cuvantul profesorului nu mai e atat de valoros incat sa merite sa iti mulezi cocoașa după cum bate indicatorul pedagogic sau palma sanchi parinteasca a vreunui psihopat absolvent, sau nu, de examen de titularizare.

Iar prin practica , ma refer si  la anii de munca prin tari capsunare ale fostilor elevi trecuti cu success, sau nu, prin mainile formatoare , sau deformatoare, ale invatamantului romanesc.

Da, poate am mai spus-o(?) :

Nu am niciun pic de respect pentru cele mai multe dintre cadrele didactice din invatamantul romanesc , ala prin care am trecut eu .  Putini au fost oameni, putini merita titlul de pedagogi si doar pe aceia pot sa ii respect si cum se zice la mine la tara: sa le dau buna ziua pe strada.

Restul nu merita nici macar o flegma.  Nimic de zis , unii dintre ei si-au facut datoria , au venit la scoala sa munceasca 6-8 ore, sa castige bani , sa-si creeze oportunitati si contexte din care sa profite si sa manance si gura lor ceva , altii  au cautat poate  sa futa si pula lor ceva , preferabil prospaturi si cam la asta se rezuma educatia. Strict datoria de job , poate ca si-au facut-o mai multi.

Educatia incepe cu prima bata

Am sa-l exclud pe tata de-aici , ca e tata si merita tratament special , desi el e exponentul primar a modului cum se facea educatie cand am copilarit eu .  El si-a rezervat dreptul  la prima  palma , prima bata si prima curea. Probabil d-aia a durat asa mult sa-l fac sa inteleaga ca am dreptate cand vreau sa ripostez cand ma bate un profesor , gen sa le tai jugulara , mortii lor de handicapati. Si scriu acum  cu spiritul de-atunci. Acu’s toti  bosorogi , n-ai ce sa bati de ei , niste Visinescu mai ramoliti , da’ o flegma statuta in ochi tot le-as trage. Noroc ca nu ma mai intalnesc cu ei pe drum.

Cu tot ce-o fi  fost, nu am a reprosa nimanui in afara de mine nimic, ca n-am putut schimba nimic din perspectiva mea de atunci. Ca la fel ca toti ratatii de dinainte , sau de dupa , nu am insistat sa schimb nimic si am ales calea facila, sa-mi fac loc  prin sistemul existent.

Ma  multumesc cu faptul ca fac parte din generatia care  indreapta cumva lucrurile prin care am trecut noi, din postura de parinti. A trebuit sa treaca tot timpul asta , ca drept dovada ca parintii mei , ca si parintii vostri au fost egal de prosti si nu au priceput nimic la vremea lor. Ai mei au priceput ei , dar era un pic tarziu si a trebuit tot eu sa le spun, lasati  pe mine   si vedeti-va de ale voastre de-acum. Pana sa fi inteles ei , eram plin de bataie din toate sursele posibile.

Scoala primara

In caz ca sunteti tineri si va veti fi intreband oare cum se desfasura activitatea de educare a tinerelor vlastare imediat dupa anii comunismului am sa va raspund scurt: Exact ca si pana atunci! In 90 am inceput clasa I. I vine de la o bata.

Nu m-a impresionat catusi de putin faptul ca  s-au scos din rama  toate portretele cu Ceausescu, s-au aruncat toate cartile cu el , s-a cantat un alt imn, sau orice altce alta manifestare ar fi avut loc , debufeu al apasarii lungilor ani de cult al personalitatii.

Algoritmul , ca sa zic asa , a ramas acelasi. Identic.

  • Cine vorbeste,  capata urechi de elefant ,
  • Care nu si-a facut tema,  2 palme ( sau mai multe , cine dracu’ mai tine minte numaratoarea cu exactitate).
  • Care nu a invatat :  Trecut sub furcile caudine in fata clasei , rastit la el ca la animale , cu ura , cu  flegma scapand printre buze de sub limba otravitoare a unui mos  prost si mirosind a transpiratie si-a capre ( sau oi , nu mai tin minte)  , cu pretentie de intelectual si cu pretentie ca elevii sai sa se spele. Bine, nu vreau sa vorbesc acum despre conditiile de viata din satul de dupa 89. Aia e alta discutie.

A trebuit sa-l suport ca altul mai bun in satul ala nu era. Alternativa era nevasta-sa, care era mai proasta , te batea mai putin , dar te tragea de perciuni mai tare si mai des si  urla mai ceva ca la usa cortului. Si canta extrem de prost , in schimb avea pretentii ca toata lumea sa faca “cor”. Clasic. Iar prin alternativa zic , sa te fi dus un an mai tarziu sau mai devreme la scoala, ca un an lua el clasa I, un an nevasta-sa. E improbabil sa pot susține ca am avut noroc. Cred ca a fost o doza de ghinion oricum ai lua-o. Norocul a venit din alte parti , anume ca parintii mei au muncit toata viata ca sa invat eu. Si cam aia a fost cu toata scoala. A trebuit sa-i suport pe toti handicapatii ca altii mai buni nu prea erau, iar daca erau , era greu, foarte greu sa scapi de ei .

Revenind la metodele de educatie ale vremii ,daca venea tac-tu la scoala , chemat dupa ce nu ai invatat si ai primit o mama de bataie de la invatator , sau ca cine stie ce imbranceala ai avut cu colegii, aveai sansa sa iti iei o bataie in fata clasei si de la tac-tu, sau macar 2 palme de control. (Asta am vazut si prin lieu , apropo … )Ce cacat , iti permiti tu sa il faci de rusine, el membru respectabil al comunitatii. 50% din tatii satului aluia erau betivani , alti  mai bine 50% ( nu multimea complementara) erau ratati , adica restul populatiei care a ramas in tara sa munceasca angajati pe la vreo inteprindere de dat faliment dupa comunism .  Mai bine de 30% se regaseau fara probleme in ambele categorii. Eu am avut noroc ca tata nu era betiv. Dar ei aveau demnitate de aparat . Vorba lu’ Dinica , la banii lor…

Trebuie sa recunosc si sa le multumesc alor mei ca au fost retinuti si nu au recurs vreodata la astfel de tactici educationale. Ei ma bateau numa’ acasa. Altfel, as fi fugit demult de-acasa.  Oh wait, am si facut-o… si n-a mers, ca sa zic asa.  ( detalii , poate in alt episod).

Dar gandeste , cum pula mea si cui sa te plangi ca te bateau profesorii la scoala. Daca iti luai la palma mai grav si te suparai si fugeai din clasa, pe drum  poate te intalneai cu militianul comunal care te intreba de ce dracu’ nu esti la scoala si iti futea doua bastarci , dupa care te aducea de mana inapoi de unde plecasesi , urmand sa aiba si o discutie cu ai tai. Moonster kill!

Daca-ti imaginezi ca eu eram o floare in vant , suferind nevinovat al pedepselor dure, nu e chiar asa. Una la mana , ca nu prea mi-am luat-o ca eram oarecum  priceput la ce voiau ei de la elevi si-a doua la mana , ca am invatat  bine de tot cum e asta cu violenta.  Pana in clasa 4  acumulasem 2 propuneri de  scadere a mediei la purtare, ambele pentru violenta.

Pentru prima, eram cred ca in clasa I , sau a doua. A trecut mult timp… Era un coleg mai repetent si mai in varsta de felul lui , care se lua de astia mai mici. Fra’su era in clasa a 8-a pe atunci, iar el avea ceva probleme comportamentale pe vremea aia.

Cand se supara se musca de dosul mainilor si tropaia ca un cal. Era mai mare cam cu un cap ca mine si batea cam pe toata lumea. Cand m-a lovit l-am batut de l-am umplut de sange. Bataie d-aia in curtea scolii cu colegi care se uitau și își exprimau susținerea . Mi se parea normal , ce pula mea.  Si-acum mi se pare , indiferent de normele sociale. Ma rog , au intervenit alti colegi din clasele mari sa nu ma umfle frate-sau, care suparat , l-a batut tot pe el , ca “cum sa pierzi asa” . Probabil ca dupa normele din ziua de azi m-ar fi exmatriculat o vreme, cine stie. Pe de alta parte eu eram un pic premiant el un pic repetent. Avantaje si dezavantaje.  Am fost pus  sa-mi cer scuze si sa spun ca imi pare rau. Nu era cazul si nu am facut-o.

Cu alta ocazie aproape mi-am sugrumat o colega , care era tot mai mare si printre alte lucruri (  cam   persecuta pe toata lumea) cam fura. Mi-a furat , nu mai stiu , un nimic, niste baloane sau ceva. Nu imi aduc aminte exact. Si-mi lua caciula.  Cred ca am strans-o de gat cu un fular pana i-a curs sange din nas. Nu mai stiu cum si daca am fost pedepsit pentru asta. Cred ca nu. Ca nu era asa grav (remarcați sarcasmul).

Am fost pedepsit insa violent pentru ca rupeam foi din caiete, desi invatatorul pizdii ne spusese ca nu e voie.

Pentru ca le-am spus ca fumez si ca daca vreau sa fumez nu au ce sa-mi faca, daca eu vreau asta, ca e democratie. (Eram un rebel fără cauză și fara multa minte) . Mi-au aratat ei cum e cu asta. Le-am spus , gen m-am laudat , nu ca m-ar fi surprins vreodata fumand, in scoala sau in afara scolii , sau cu tigari.

Pentru  cate si mai  cate nimicuri ( mai alergam prin clasa) am fost pedepsit , dar pentru violenta mai subtire, ca asta era predata explicit la scoala.

Apropo de asta cu tigarile , era ceva nu neaparat nemaiintalnit la tara sa vezi copii de clasele primare invatand sa fumeze. V-am zis ca m-am apucat la 6 ani , nu? Eh si incercau sa controleze chestia asta cumva. Daca te vedea vreun profesor fumand in timpul liber , a doua zi la scoala , te scotea in fata , te facea ca pe un cacat si  daca  n-aveai un noroc fantastic iti futea si o mama de bataie.

Crezi ca parintii vremurilor alora ziceau ceva ?

Dap, ziceau : – Dati-i, domnu’ invatator, ca-i mai dau si eu acasa , ca nu ma mai inteleg cu el!

Era textul standard.

Profesorii din scoala generala

Din “garda veche”, adica aia care aveau  copii de varsta mult mai inaintata decat mine atunci , aia pe care aproape ca-i prinsese si tata profesori, toti erau violenti , numa’ buni de bagat la bulau.In vremurile noastre desigur. Sau in Norvegia.  Pe urma erau cei doar cu putin mai batrani ca tata. Parte din ei erau violenti , parte nu, se vedea pe unii dintre ei ca au trecut printr-o facultate unde s-a studiat si pedagogie.Oameni, adica.

Iar cand vorbesc de violenta nu ma refer  la faptul ca te perciunea careva daca sareai calul grav. Nu bah. Luai la palma, sau luai palme de te intorceai vanat acas. Pareau dependenti de violenta, ca sa zic asa. Care cum venea mai nefutut de acasa , juma de clasa si-o fura.

Despre profesorii de matematica am sa spun alta data, asa ca ma rezum doar sa spun  ca profesorii aia de la care aveai ce invata si nu iti rupeau muia ca s-o faci  au predat 4 materii in scoala aia . Sau cinci. Din alea de baza, ca nu socotesc acum “optionalele”:  Biologie , Chimie, Geografie , Istorie . Iar ei erau in total 2 persoane. Ar fi  fost 3 , dar unul dintre ei a murit pe vremea cand eu studiam in scoala primara.

La limba romana invatai pe langa poezii si regulile de gramatica, cum iei palme pana te pisi pe tine. Bine , eu ma pregateam  acasa, in general, pe toate fronturile. In caz ca nu eram in forma cu limba romana, eram bine antrenat la primit palme , nu ma faceau pe mine cateva perechi primite de la o femeie, desi vedeam dublu juma’ de ora.

In secret imi doream s-o bata barba’su acasa, s-o snopeasca, ca era ceva comun in familie in vremea aia. Habar n-am daca era cazul, nici nu-mi pasa acum. Femeia isi stia materia , nu e vorba,  doar  ca conform standardelor zilei de azi nu avea ce sa caute intr-o scoala. Pe vremea aia palmuitul nu era considerat chiar bataie. Pe scurt , era ok sa iti pierzi mintile si sa bati un copil pe vremea aia. De aia te faceai profesor , la dracu’. Ce nu inteleg eu e de ce dracu’ primeau spor de stress. Ca ei scapau de stress cand dorea pula lor.  Mai pe lung, alta data. Va fi mai pe lung, ca daca nu ma urasc inca toti cunoscutii , trebuie sa ii fac cumva.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments