Iar cu petrol

Unfinished thought. Raționamentul e mai lung, dar nu am răbdare să îl scriu. Fac mai mult un bookmark să îmi aduc aminte mai încolo

Am găsit știrea asta la Zoso, dar e mai bine să  citiți pe the Telegraph,  dacă vorbiți engleză.  Împreună cu celelalte articole legate de petrol. Dacă nu, aia e.

De ce zic eu aci despre petrol periodic?   Acu 9 ani,  prin 2007, n-aveam blog dar observam ceva trenduri de creștere accelerată a prețului petrolului,corelată cu cresterea prețului locuințelor cam peste tot în lume, necorelata la creșterea producției mondiale de bunuri.
Mai erau și alte aspecte (creditarea ipotecara în US se cam clătina)  ,  dar simplist  vorbind  era vorba de o creștere a producției,  o creștere a prețului,  care într-o economie a petrolului nu se mai vedea în creșterea producției de bunuri ( nu confundați cu cresterea economică) .
Adică e presiune pe cerere, petrol se produce, dar unde e?  Păi,  în masa monetară,  monedă de schimb.
Lumea credea că visez pe vremea aia,  că aiurez de foame, ceea ce era foarte posibil, și în principiu, mai găseam doi-trei care să priceapă chestiile ăstea și un singur tip cu o înțelegere mai bună chiar, decât a mea.
Pe mine nu ma ajuta prea tare,  ar fi putut pe alții, poate.

Acum situația e mai complexă și nici eu nu mai am atât timp liber să citesc o tonă de cacaturi.
Dar simplificat se prezintă așa:
Arabia Saudită a vrut să le tragă prețul de sub picioare celorlalți Opeci în anii trecuți și mai ales vesticilor cu nisipurile lor petrolifere nenorocite și cu exploatarea lor cu fracturare hidraulica , care au dorit să se asigure împotriva unei noi bule a petrolului.
Și nu prea a mers pentru că economia nu a putut, sau nu a voit,  mai degrabă să țină pasul cu ieftinirea petrolului. Traderii au reacționat și au cumpărat stocuri, dar deja toată lumea are toate oalele pline ca să zic așa și nu mai joacă nimeni pentru că în condițiile în care singurul motor al jocului ăstuia, anume industria, care consumă stocurile alea, nu poate ține pasul e iminentă sau o prăbușire a preturilor și mai jos sau taraganarea unei situații în care unii vor produce sub limita de profitabilitate mergând pe avarie până se vor stinge sau vor închide temporar.
Momentan investitorii țin cu dinții de pozițiile pe care le au  iar pierdera e pe bugetul sauditilor.  Problema cu ei e că nu au un plan solid competitiv. Adică legat strict de profitabilitate probabil ca ei pot vinde și la 40 și la 30 de dolari pe baril. Alții, momentan nu pot și de aia stau închiși.  Dar se vor restructura,  vor concedia oamenii în plus, vor renunța la servicii neimportante și vor reuși probabil un minim de profitabilitate și la preturi sub 30 de dolari pe baril.

Dar nu așa se pune problema.
Când petrolul e economie de stat și ai 97% din banii bugetului de stat provenind din petrol și totalizând 55% din PIB nu îți pui problema strict legat de dacă ești profitabil, deoarece statul are niște cheltuieli și nu își poate concedia cetățenii,  mai ales pe ăia învățați cu subvenții și mai subțire cu munca.
Faptul ca reușești să menții 20% profitabilitate și la un preț de 30-40 de dolari pe baril nu înseamnă la fel de mult ca faptul că în 2014 petrolul îți genera circa 800 de mii de miliarde de dolari iar anul ăsta sub jumătate.
Statul are niște cheltuieli și trebuiesc acoperite. Nu e ca și când ai putea sa vinzi dublu petrol la juma de preț ca să fii pe undeva chit. Am stabilit ca piața nu poate consuma atât. 80% din populația care munceste in Arabia Saudită sunt expați, la ei șomajul e de 5-6% și o duc bine-mersi. E vorba de fapt  ca 90% din sauditi sunt angajati de guvernul lor ( adica joburi la stat). Astia costă bani .

În plus sauditii sunt implicați în două conflicte regionale, Siria și Yemen, iar daesh le bate la ușă.

Iar epoca de aur a industriei bazate pe petrol nu se mai întoarce,  ci asistam ușor ușor la o tentativa de eliberare și de liberalizare, ca să zic așa a ciclurilor de producție. Pula mea, amprebta de carbon, o lume mai bună,  d-astea.

Așa că luați aminte ce vă spun. Data trecuta supraspecula a generat o criză.  Imposobilitatea de a specula,  surplusul de petrol pe piață va genera un alt soi de criză și restructurări pentru că industria pur și simplu nu vrea, acum, sa producă mai mult,  că nu are de ce.

Veți rămâne fără joburi ? Dacă nu lucrați în industria petrolieră, nu cred.

Problema e alta. Dacă câștigă Saudiții la combinația asta? Deși nu văd cum, căci sunt subminați deja pe mai multe planuri atât de vestici, care nu mai vor să depindă de ei și să-i plătească să stea cu curul pe cămașă și pe banii noștri .  Sunt dealtfel subminați și de Iran și de Nigeria , etc. Își mai vor și alții locul la muls.

Dar dacă câștigă jocul , vor putea impune din nou prețuri prohibitive , vor putea alimenta din nou un lanț de speculă  și de forțat industria să plătească până la limita la care unii vor fi nevoiți să oprească lanțuri de producție , iar atunci , da se va vedea o noua posibilitate de criză din cauza asta.

Plus  întrebarea , oare cum va reacționa vestul la faptul ca niște miliardari iși vor pierde investițiile în gaze de șist , nisipuri petroliere, etc. În niciun fel ? Nu cred.

Totuși eu pariez ca Saudiții , daca nu vor avea sprijin și se pare, după  reuniunea de la Doha, că nu prea se înțeleg cu vecinii lor și cu Rusia , care și ea e cam în nevoie de cash, vor pierde jocul ăsta. Vor cam risipi banii din buget , iar situația se va destabiliza ușor în zona lor. Când nu mai ai bani de avioane și rachete de la americani  nici să iți asiguri costurile de aparat de stat și cele sociale , deh nu știu ce să zic.

saudi-arabia-military-parade

Petrolul mai ieftin nu ajută neapărat pe nimeni! Ok , pe mine, ca alimentez  mai ieftin la pompă. Dar frânează investițiile în energia ”verde” schimbă un pic și perspectiva în industrie.  Atunci când materia primă e ieftina și nu mai poți la influențezi profitabilitatea  din lanțuri de aprovizionare, stocuri și alte mecanisme, presiunea pică pe minimizarea costurilor cu producția , costul muncii , optimizarea proceselor de producție și de business, alte chestii.  Treaba e că se strâng șuruburile în alte locuri și  progresul tehnologic ar putea stagna puțin.

Ai mai vrea să îți cumperi Tesla , dacă benzina ar costa 3 lei pe litru ? Nu e vorba de  eficiența ci de cât iți permiți să plătești , etc. Eu zic că nu. Așa că e foarte posibil să vezi la un moment dat o parte din diferența de preț recompensată de ceva taxe.

Așa se face  în țările civilizate.  Că de ce nu.

Iar instabilitatea politică și suma de oameni nemulțumiți din zona aia, om vedea cum s-o rezolva și pe unde mai mergem în vacanțe.

Ăstea sunt chestiile vizibile  doar.

 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
speedy.gonzales
speedy.gonzales
7 years ago

cred ca o sa vina si Iran-ul sa joace la masa cu petrol, ca tocmai li s-au mai relaxat conditiile.
si Iran-ul va vinde ieftin, ca ii e foame dupa atatia ani de embargou. astia ar fi in stare sa vanda petrolul si pe 10 USD numai sa mai primeasca ceva bani.