Firme de încredere.Lol

   Când ajung acasă, pe la sfârșitul lumii probabil am să mai scriu una despre experiența mea cu firme din București, dar momentan altceva vreau să vă zic.
  Soția e înregistrată la ONRC cu biznisul ei, munca adică. 
  Prin urmare există acolo un număr de telefon de contact și presupun că neinspirat le-a dat unul valid. Ce să faci, nu toată familia are miros de delicvent să știe cum stau treburile cu ăstea și ce trebuie să faci.
În fine, o mai sună diverse bănci, firme,  cu oferte, spam adică.  Să știți că în telefonie se numește SPIT,  asta pentru cultura voastră generală. 
Aparte de idioți care sună să facă glume. Bine, ăștia se potolesc iute, că știi tu când primești apel de la 112,  sau, în fine, să nu divagam.

Au sunat-o unii care au zis că au lansat o platformă ” firme de încredere”.
Adică asta.

image

Ideea ar fi bună, în sinea ei.
Serios, e nevoie de așa ceva, că altfel ajungi să renovezi baia cu Calvin Construct – apropo, aproape a trecut 1 lună de la sesizarea către ANPC și nu am primit încă niciun răspuns. 

Doar că, au sunat-o să o întrebe dacă vrea să cotizeze cu o sumă ca să apară pe pagina lor. LOL.
Deci așa merge. Asta ca să știți.  Adică e un fel de ad blocker d-ala care acum vinde spațiu de reclame, iar acum 1 an ți-a cerut o donație. 
You have been warned.
Pe principiul dacă plătești, ești serios.

Am înțeles că printre altele ei verifică și dacă pe internet apar în site-uri cuvinte cheie gen fraudă,  țeapă.  firmadeincredere.ro se cheamă, da?
Sunt curios dacă softul lor îi marchează acum și pe ei. LOL.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments