Un pic, foarte pic, despre cum e cu masa, mai exact cina, în Menorca.
În primul rând că se ia foarte, foarte târziu. Deh, spanioli. Pe la 19:30 e startul, pentru ăia care se grabesc, sau sunt obosiți . Dar 9, 10 – seara sunt ore obișnuite să te așezi la masă. Pentru vacanță e ok. Mai problematic e că dacă vrei să mănânci, ca mine, mai pe la 6:00, că ești ud leoarcă după ce ai vizitat Faro de Cavalleria și te-a plouat baltă cu tot cu umbrelă, că așa a vrut nevasta, să lăsați mașina la 1 kilometru , înainte de intrarea în rezervație – în timp ce râdeați de ”fraierii” care au venit cu ele până în buza mării.
Că așa voiam , să mâncăm în Es Mercadal, o ”caldereta de langosta”, cică mâncare locală tradițională, cea mai bună care este. Așa scrie în toate ghidurile, mai puțin ”care este”. Ce nu scrie, e că e 65 de EUR porția. Măi să fie! Și că nu găsești nimic deschis până în ora 19:00 să mănânci. Nimic, zic de restaurante, o merdenea, o măslină, o grisină, ai de unde lua, firește.
Așa că am lăsat El Mercadal, și am mers în port la Fornells, care e port natural și foarte frumos. După ce am admirat ce-a fost de admirat și ne-am uscat, de nu știam dacă s-a făcut întuneric afară, sau nu mai vedeam de foame, ne-am înfipt fraierește într-un restaurant de pe faleza de lângă port. Să halim delicii de mare și să ne intre fără noduri, bucurându-ne de vedere și de servicii fandosite.
Vederea, nu e bai, a mers, chelnerii însă, le dădeau ăia de la ”Mec” si de la KFC lecții. Se mișcau de zici că erau aduși cu forța acolo. O lene, frate, de stăteam așa mai la distanță, mi-era frică să nu se ia, că ăia nu păreau să mai aibă scăpare.
În afară de asta, pentru o masă în doi , compusă dintr-un singul fel, adică un calcan la grătar pentru mine, decent, și niște urâtănii de creveți cu usturoi pentru doamnă ( au fost buni, am gustat – cu o oarecare teamă) , un suc măsurat în laborator ( ceva sticluță de 200 ml) și un ceai, am plătit ca un boss 52 de EUR. Cu tot cu bacșiș. Bine, n-aveam motiv să las, dar am zis că să nu dea cu pietre după mine, sau să nu-mi pună piedică la ieșire.
Așa, și în timp ce mă bucuram de peștele meu plat și cu ochii pe partea de sus ( era un file, nu arăta așa scârbos ca atunci când e viu), am văzut pe cineva care a comandat calderetta vieții. Credeam că trebuie să fie o tocană, o tochitură ceva, din rețetă. Băi, nu știu dacă e bună sau nu, că la banii ăia nu merită să încerc, oricum mi-e frică să mănânc fructe de mare, dar avea consistența unei ciorbe de gulaș , doar că arăta teribil, cam ca o oală plină de dizenterie, poftă bună, gen.
Am avut, mai târziu, parte de acceași risipă de bani când am mâncat în Port Alcudia( Mallorca), așa că m-am lămurit că mâncarea bună și care să merite banii nu o găsești în ”prima linie”. Acolo plătești mai mult vederea. Nu că am neapărat ceva împotriva faptului, dar vorba aia, dacă vrei să o arzi plăcut la un apus, te bagi în port la o terasă. Dacă vrei să mănânci bine, cauți mai acana.
Tot ca pont, din toate balearele, în Menorca pare să se mănânce cel mai scump la restaurant. Așa , firește că găsești dughene la prețuri comparabile cu restul insulelor.
