O nouă spălătorie auto. Încă un gust amar

Tot anul ăsta, de când s-a lăsat primăvara, mi-am spălat mașina singur. Nu în fața blocului cu bidonul de 2 litri, ci acasă la țară, în curte, cu furtun cu ceva presiune, cârpe de microfibră ( la anul îmi iau un aparat de curățat cu apă, ceva de genul ăsta ) și cu  aspiratorul.

În ciuda zgârceniei legendare, nu banii au fost motivația, că – ok, am salvat circa 500 de lei, yay, mă duc să-i beau, dar nu îmi place neam să fac asta și sunt oarecum ok să plătesc 35-40 de lei  ca să o facă cineva în locul meu.

Dar nu mai suport genul de oameni pe care trebuie să-i suport și mai bine aleg să nu-i văd și să mă descurc cum pot. Genul ăla care nu-s plecați la muncă, ci la cerșit, sau la prostit. Oh, nu!

Care din clipa cand te-ai dat jos din  mașină în spălătorie încep să-i tragă cu ce puțin câștigă ei și ce scârțari sunt clienții, sau care te invită la : ”hai, șefu, îți curăț și scaunele , fețele de uși ? 20 de lei bucata, pentru matale”, pe o operațiune care implică 10 minute de muncă de fiecare scaun, un pufarici cu biocarpet, iar rezultatele sunt  că ai scaunele umede 2 zile, de zici că stai cu curul în baltă și faci smârc între buci, dar când se usucă, petele sunt ceva mai palide, într-adevăr.

Genul ăla de meseriaș care-și bagă picioarele în munca lui și face treabă numai pe unde se vede. Când desfac portbagajul, sau capota, e plin de frunze și namol la zona aia de închidere , că asta e, partea asta nu intră la ”interior-exterior”. Când mă uit pe sub mașină la diferențiale, acolo unde mă arde mai tare, nămol rămas și tot așa. Și dacă îi spui de la obraz începe cu : Păi, era prea murdară mașina. Păi, trebuia să fac și o degresare nu-știu-de-care, că asta nu se ia, iese doar la polish, că cai verzi!  Ale dracului, când le spăl eu se iau.

Genul ăla de meseriaș care se aseamănă cu genul ăla de chelner care-ți pândește gesturile atent, încercând să-și dea seama de la început dacă-i vei lăsa bacșiș și cât, ca să știe dacă trebuie  să-ți flegmeze în ciorbă preventiv.

Am spălat până acum mașinile în patru locuri din zona unde stau. Toți o apă și un pământ. Prețuri de la 25 la 35 de lei interior exterior la SUV.+bacșiș. Mai ochisem într-un loc, dar ăia se prezentau într-un hal care chiar implora discriminare si prejudecată -nu era vorba că mi-era frică că nu-și fac bine treaba, mi-era frică că-mi fac mașina piese într-o juma de oră și-mi spun la sfârșit că e curată de nu se mai vede.

Și asta m-a enervat. Am zis, coaie, îmi bag pula. Dacă ăștia așa jigodii sunt , ia mai dă-i, mă, și-n pula mea, că nu mai las eu nici un bacșiș la nimeni, că nu sunt salariații mei, că nu așa se merită bacșișul. Futu-i în gură să-i fut! A ajuns normă de conduită treaba asta. Practic, ce pula mea, la spalatorie , plătesc cumva doar intrarea, doar dreptul să vorbesc cu măria sa ăla care vrea sau nu vrea să-mi spele mașina. Serviciul trebuie să-l mai achit odată în bacșiș. Cam cum era când eram prin liceu la ”Casa Albă”, în Vâlcea , un local de striptease, unde dacă voiai să fuți vreuna, faceai consumație o șampanie la un preț exorbitant, după care erai liber să negociezi cu gagica cât vrea.

Și de aia am spălat-o tot anul singur, dar acum ”the winter is coming” și mă fac sloi lângă mașină, așa că până pe la sfârșitul lui Februarie găsesc pe unii să-i suport de 3 -4 ori.

Mai caut un pic pe net, că am nevoie de un serviciu de detailing interior serios, gen cu spălat tapiserie cu unelte mai profi așa, să iasă un pic de lux, că și-au bătut joc copiii și nu îmi place e munca mea acolo. Și îi găsesc pe unii aka wash.

Normal , nu mă duc ca vita înainte, direct pe serviciul de detailing pe care l-am ochit și care costa 300 de lei. Mă duc la un interior-exterior și văd cam cum mișcă treaba pe acolo. Hotărât și sătul de dat bacșiș.

cafe latte
cafe latte

Las mașina, intru înăuntru și achit 30 de lei regulamentar la o domnișoară. Primesc un carton cu ”la 5 spălări a șasea gratis”.  Cer și-o cafea, latte . 7 lei , dar bună. Mai bună decât în unele cafenele din oraș, necum să fi băut așa ceva la vreo spălătorie până acum. Las și-un leu că nu îmi pică ghearele.

În primă fază m-a uimit gagica. Nu știu dacă e localul ei, sau e angajată acolo, dar n-a stat un minut pe loc. Ba cu șmotru pe podea – era oricum lună,  ba curăța mesele, ba ștergea florile din ghiveci cu o cârpă umedă. WTF, nu am mai văzut o vanzătoare sau ce e ea acolo  căreia să-i placă așa de mult munca de …niciodată. Am rămas cumva impresionat. Mă cheamă nenea care se ocupa de spălare, trag mașina în spate să facă interiorul, se apucă, mă întorc la cafea.

Când termină, după vreo 40 de minute în total, mă cheamă, cu ”domnul cu Mercedesul, e gata!”. Fiind cu spatele, nu percutez. Mai zice o dată. ”Mercedesul alb!” Mă întorc, îl recunosc  că a lucrat la mașina mea, nu îmi dau seama dacă e vreun fel de glumă sau bătaie de joc ce spune, nici nu îmi pasă, mă ridic și merg la mașină.

Îmi arată că a gasit 10 lei în mașină și că nu i-a luat. Foarte bine. Nici nu știam de ei, erau ai unui copil. Mi se pare că a făcut muncă bună, cât văd pe fugă și nu m-a deranjat cu manelisme.

ix55
mercedesul alb

Scot din buzunar 5 lei și îi dau, mulțumindu-i, chit că eram hotărât să nu las nimic. Știu că e  puțin și nu mă surprinde că se uită oarecum nemulțumit, neimpresionat. Înțeleg că se aștepta la mai mult, iar alții au luat mai mult și au prestat mai puțin, deci pe principiul ăsta cam are dreptate,   dar 5 lei/ 30 e 16%,  așa că nu văd nimic în neregulă. De fapt văd, dar vreau să merg acasă , să ma uit la mașină și dacă e ok să revin și nu mă deranjează să-i las 10, dacă se poartă tot așa. Am dat 10 și la lepre, numai să scap de ei. Aici pare un loc unde m-aș întoarce.

Dau să plec, oarecum nemulțumit de mine, că am tratat un om cum alții meritau tratați în loc, când  un alt angajat de acolo, rânjește la el și îi zice destul de tare de pot auzi prin geamurile închise , cu motorul pornit :

-Ce, bah? Mai bine îi luai pe ăia, așa e?Hă-hă-hă! (ăia fiind banii găsiți în mașină)

Dacă-l răbda cerul să tacă aș fi trăit cu ideea că sunt și locuri fără scursuri. Dar nu-s. Și d-aia merită să-i tratezi așa.

Că nu știi care e ăla care crede că banii tăi sunt banii lui, dacă i-ai uitat în mașină și că e  mai bine să-ți scuipe în ciorbă preventiv.

Cât de prost să fii, mă, să-mi zbieri mie-n față prin parbriz că ”mai bine-ți luam eu banii, coaie” – că cam așa vine.  Să-i furi șansa colegului tău de a câștiga mai bine. Să-ți iei șansa ție de a câștiga mai bine.

Îmi pare rău că nu mi-a spălat el mașina și că nu a luat banii ăia. Că-i lăsam și bacșiș, tot 5 lei, că nu știam. Însă acasă copilul va fi întrebat de bani și îmi voi fi dat seama ce s-a întâmplat. Și nu că mă duceam după 1000 de ani să-i strig de o hârtie, că mă doare în pulă de 10 lei.  Dar mă duceam pe fiecare săptămână să spăl mașina, cu ea atent puricată de orice ar fi putut fi furat, i-o lăsam lui pe mână și nu-i dădeam niciun leu bacșiș. Și după cinci spălări , mergeam și la aia gratis tot la el și tot nimic lăsam.

Și cred că așa am să și fac , că mă-ndoiesc că ajung să citească aici angajații de la spălătorii.  Data viitoare i-o dau lui. Ia-o, coaie, și fură tot din ea. A-ha. Hai, scuipă în ciorbă. Și minunează-te de ce îți dă lumea pula bacșiș și de ce poți trăi doar din furat.

Când am ajuns acasă m-am uitat și mașina e chiar curățată cu simțul răspunderii.  Singurul cusur a fost că preșurile erau cam baltă, nu erau scurse mai deloc, dar să zicem că pot trece peste asta. E frig, sunt și eu tot om.  Oricum ar fi, arată cam de două ori mai bine decât sunt în stare să mi-o fac singur. Doar că nu mă simt cu nimic mai atras să merg la o spălătorie decât data trecută.

Si-atunci, singura întrebare e:

Cât se lasă domne bacșiș să fii și tu mulțumit și ei, și cât pula mea trebuie să coste un spălat simplu I/E ca să poți pleca ZEN acasă?

Că poate o fi mai scump, poate nu-mi permit. Dar numai să știu!

Așa de mult urăsc lumea asta de aici că de ziua națională am să mănânc mici și sarmale în Bulgaria, la castravețari.

 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
5 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
dorin
dorin
7 years ago

Salut Este stiut faptul ca ” angajatii” de la spalatorie aproape ca nu au salariu fix …ei traiesc fix din ce le lasa clientul . E la fel ca la restaurant unde tipsul a devenit obilgatoriu in majoritatea localurilor.In plus e o munca mult mai grea mai ales in anotimpul rece… Si eu am avut problema asta cu o spalatoriile de masini dar cel mai mult m-au enervat comentariile facute de angajati….”D’mle asa murdara…” Prin natura muncii mele petrec mult timp in masina prin Bucuresti ( 100 km pe zi medie) prin faptul ca tot gunoiul pe care il produc… Read more »

speedy.gonzales
speedy.gonzales
7 years ago

iti dau un sfat gratis: daca vrei sa iti curete masina bine, fa-le scandal de la inceput, urla la ei, zi-le ca le rupi capu daca nu iese bine, ptr ca maimutele alea doar asa lucreza bine. iar la sfarsit poti sa mai faci putin scandal ca ceva n-a iesit bine, ca n-o sa ii mai intereseze bacisisul, o sa fie multumiti ca nu le-ai tras si una dupa ceafa la sfarsit. bineinteles chestia asta merge daca arati putin mai a cocalar si ai peste 80 kile in viu, ca daca arati a programator si ai 60 kile cu cheile… Read more »

dorin
dorin
7 years ago

Sa faci atata circ..teatru pt 10 lei ….ideea este sa i faci sa inteleaga si sa aleaga calea buna si pt ei si pt client nu sa promovam in continuare smechereala, tepuiala mai bine spus gainariile ..de altfel… exact ce blamam aici …

Fery
Fery
7 years ago

ba daca si la spalat masina trebe sa te certi si sa-i ameninti sa mor daca mai spal masina. bine, eu oricum la exterior o spal mai des cu apa din cer decat la spalatori, gen de 2 ori pe an. cand ma duc, nu las nimic daca nu-l vad pe ala ca se straduie.
ps. legat de interior de ala tipla cu piei tratate si de alea, la mine la Cluj costa 250 de lei, dar dureaza 2 zile ca o da ala cu periuta de dinti prin cusaturi si imbinari de la usi.