161. Planning fail

Am un coleg care o sa zică că numai mie mi se poate întâmpla.

Mă uit prin vitrine de bezmetic. Îmi imaginez că mă întorc în București pe jos. Plec așa dinspre Luton înspre răsărit,  ajung la malul mării,  nu mă mai obosesc sa caut gura eurotunelului, că poate îl dărâmă Theresa May până ajung eu la luminiță , ci îmi dau doar pardesiul jos, îl arunc pe troler și o iau încet înot.  Telefonul rezista la apă,  cred ca și laptopul. În partea ailaltă stau jumătate de ora să ma usuc apoi o iau la pas. Trec așa Franța,  mă opresc până la văru’ meu la granița cu Germania,  cred că ajung până o sa aibă botezul, numai bine să bem și un vin , iar apoi continui pe marginea vreunei autostrăzi pana la granița cu România și de acolo pe câmp, normal.

Dar nici așa nu e de ajuns. Trebuie să mă și întorc.

Simt că ar trebui să fac asta. Cum zic gagicile, “nu merit și eu” un drum până în România și înapoi pe jos? Doar așa ar mai avea sens restul raționamentului meu idiot.

Cred că m-a prostit foamea. Da, mi-e o foame de nervi! De aia mă uit în vitrine  la niște pui teriyaki cu paste,  o ditai galeata la magazinul ălora de la lanțul wasabi. Nu am mâncat așa de mult de când mă făcusem ca porcu’. Acum aș mânca,  dar e momentul să mă zgarcesc și la mâncare.  Aveam o sticlă de plastic de apă în rucsac, am aruncat-o la coș.  Dacă o duceam în Auchan la reciclat,  mă băteam cu aurolacii la automat și primeam 50 de bani, cred.

Îmi dau seama că sunt idiot și că am să mor de foame până reușesc sa economisesc cei 161 de lire.

Și ma gândesc că am fost un idiot ca puteam să îi pun la cei 300 de lire și să îi iau un  Samsung S7 soției,  sau ceva.

Asta e, sunt duși, îmi iau galeata și mănânc bulimic.
Și imi aduc aminte ce mândru coborasem eu din autocar în Luton, fericit că nu mi-a mai fost rău,  m-am dus linie să intru la controlul de securitate,  am scos telefonul să scaneze cartea de îmbarcare,  gândindu-mă la tot felul de planuri, până am auzit că piuia mașina aia roșu.

Și prin roșeata ei o vedeam pe tanti controloarea cum îmi spune zâmbind că nu e bun zborul.

-Cum să nu fie bun! S-a stricat?  Uite, sunt “checked în”! Scrie și la tine pe ecran, ce dreaqu!

-Păi, da. Dar e mâine, nu azi. Ați ajuns cu o zi mai devreme!

-Aaa?!

Mă uit și da. Fi-mi-ar capul al dracu’ de Phileas Fogg ce sunt, am ajuns cu fix o zi mai devreme, dar cum dracu’, că de abia ce plecai din Oxford. Încă nu am făcut înconjurul Pământului.

Mda, am zboruri flexibile la Wizz și atât l-am flexat pe ăsta de a ajuns cu întoarcere joi, deși știam că mă întorc miercuri. Adică,  nu că știam, așa intentionam,  na.

Dar aseară când m-am întors de la Londra, nu m-am mai uitat. Am făcut checkin direct ca vita. Bă și numai o bere am băut,  lol.

Zic – staaaai ca pot să îl schimb ca e flex și pula mea. Căcat, o dată ce am făcut checkin nu mai pot.

Ii spun femeii încrezător ca Arnold:

-I’ll be back!

Şi ea:

-Sure, tomorrow!

Ma duc la unii care se ocupă cu proști ca mine să îmi reprogrameze zborul. Dacă o mai fi vreun loc. Dacă nu, la noapte dorm în Londra și mai încerc o data mâine :).

Sună nenea asta  la Wizz, dar in 10 minute “pe ceas” ăia nu răspund.  Exasperat îmi zice că dacă vreau poate să îmi vândă un bilet și mă descurc eu cu “refund-ul”. Îl întreb cat e și zice ca 161 de lire.

-Aaa, insistă acolo, prietene. Rămâi la telefon. De 161 de lire mai stăm.

Unui zgârcit ca mine nu îi fac bine șocurile ăstea.  Se sparge o venă, ceva.

Zice că oricum o să mă coste ceva. Stiu, dar până la 161 de lire mai baga fise. După 5 minute îmi zice că mai e doar locul ăla și dacă cumpără altcineva biletul mi-o iau la muie și cu refund și fără.

Mda, bun argument.

-Uite ici cardul!  Și vezi dacă costă mai mult să îmi pui bagaj mare de cabină,  că uite!

Îmi spune că e “bonus”. Lol, la banii ăștia…

Îmi vine să îmi fut șuturi în cur de bou ce sunt.

Îmi iau biletul și plec la securitate din nou. Trec tot pe la femeia aia, doar ca să îi spun: 

-I told you I’ll be back!

Doar că mai sărac. Ce dracu’, de banii ăștia îmi permit și arogante.

Mă gândesc  ce amuzant e că m-am căcat eu pe mine să îmi schimb lirele la cel mai bun curs și pula mea.

De mâine am să îmi scobesc toate cele trei mese zilnice de sub unghii, până amortizez pierderea.

Să se consemneze că nu am pierdut niciodată avionul pe motiv de întârziere.  Acum,  că ajung prea devreme e altceva, nu?

P.S. Era să îl și pierd cât scriam asta. Dar nu e bai. De aia e bine să ai două bilete de întoarcere.

P.P.S

Mi-a revenit starea de spirit când am văzut ca o țigancă a lăsat la poarta de îmbarcare trolerul că nu se încadra în standardul de dimensiune mică de la Wizzair  ( că ăla e moca) .  Și a zis că n-are bani și îl lasă acolo. Ceea ce a și făcut.  Looool. Costa vreo 40 de lire ,parcă,  să ducă bagajul la cala.

P.P.P.S:

Urcat în avion văd că mai sunt MINIM 10 locuri. Futu-l în gură de bulangerist pe ăla de la bilete.