S-a scos roamingul, dar nu pentru orișicine: Digi

Digi sunt rețeaua aia cu cele mai mici tarife din univers. Stiu 2 persoane din București care s-au portat pe mobil la ei și dacă stai  majoritar în București, de 2-3 Euro, sau cât dracului costă,  ești chiar boier. Dacă nu, nu.

Chiar eram curios cum dracului o să procedeze Digi când clienții lor o să ia netul, minutele și sms-urile nelimitate și o să plece cu ele prin Europa. Pentru că știi, ăștia la net aveau ”roaming” și local. Adică, ei au acoperire mică, în jurul orașelor, dacă erai prin țară închiriau ”acoperire” de la Vodafone. Chiar aveau o condiție in abonamentele lor de genul coaie, nelimitat, dar stai pe aici, ca dacă faci majoritatea traficului în afara ariei de acoperire Digi, noi ne băgăm pula.

Acest lucru era oarecum  cinstit, în contextul anterior, pentru că pe plan local, nu îți dădea alt operator, vreun minut/sms/ MB în afara zonei lor de acoperire, adică , cumpărat de la alt service provider, iar ăștia o făceau pentru că acoperirea lor e chiar mică și altfel nu se muta nici pulea cu mobilul la ei, normal.

Dar în noul context, ei sunt obligați să îți ofere în roaming  minutele , sms-urile și netul de acasă – ”roam like at home” sau ceva.

Doar că nu.  Ei au depus o cerere să poată taxa în continuare roamingul. Ei îi spun suprataxă de roaming, pentru că, vezi doamne, modelul lor de business de nelimitat la tarif fix se prăbușește sub reglementarea asta.  E cumva logic că la 2 EUR pe lună e greu să dai nelimitat prin lume.

Cum funcționează interconectarea ( explicație simplistă , pentru proști)

Dar știi de ce? Că autoritatea europeană a interzis perceperea tarifelor de interconectare – iar aici sunt oarecum mândru ( ca un prost, dar mândru), pentru că o companie pentru care am lucrat vreo 7 ani, Xconnect ( nu, nu sunt cine știe ce cunoscuți), militează de prin 2007 pentru deschiderea interconectării și a oferit soluții de bypass pentru operatorii care au dorit să se conecteze  între ei, din UK în China, să zicem , fără să plătească interconectare prin alte linii PSTN. Îi știți pe ăia Viber? Pe platforma asta aveau mare parte din business – nu știu ce mai e cu ei acum.

DAR, faptul că nu există tarife de interconectare nu înseamnă că nu există costuri. Traficul, cam ca și la internet, se bazează pe reciprocitate. Prin urmare  relația dintre Digi și Vodafone e la modul: Ne conectăm apelurile gratis, dar diferența de balanță o plătește ăla care trimite minutele diferență.

Adică dacă clienții  digi  sună din VDF UK (roaming) de 1 milion de minute, iar clienții  VDF UK sună din Digi România  de 100k minute , Digi trebuie să plătească diferența de 900k minute la prețurile VDF UK.

Și aici e problema. Că  în UK sunt un pic mai scumpe, iar Digi nu are voie să pună curul în sus și să zică, muie, mă vodafonilor din UK , că vă taxăm clienții voștri  când sunt în roaming la noi de-i rupem. Evident că nu. Înainte era simplu, dacă pe britanici nu poți să-i rupi, îi rupem pe români când ies afară, că-s ai noștri și nu se supără. Și oricum, la fel făceau și străinii cu ai lor. Că era situația asta de futere între rețele. Dar acum nu mai e voie să-ți fuți nici clienții.

Dacă nu cumva  ești Digi RO,  că atunci trebuie să ai voie, că la noi e sărăcie, bro .

Eu o înțeleg pe asta cu 2 EUR e prea puțin să acopere costurile, dar  pe de altă parte, dacă li se permite să-și pătreze modelul de business și să impună suprataxă vor face concurență neloială celorlalți operatori locali, iar România iar interpretează cum vrea ea directivele europene, mai ales că ANCOM a declarat deja că e OK cu asta. Citez, cu link :

Furnizorii care nu sunt în măsură să susțină comercial „Roam like @ home” pot fi autorizați de ANCOM să perceapă anumite suprataxe, în plus față de tarifele naționale,chiar dacă nu ai depășit limitele de utilizare rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE.

Păi ce să zic, super, coaie, nu cumva să le spună ANCOMul :

    Bă handicapaților, dacă nu puteți suporta tarifele de DUMPING pe care le practicați poate ar fi cazul să le măriți, nuuuu?

Nu. Aplauze pentru România, care reușește, din nou, să se plaseze în afara regulilor. Că suntem săraci, boss! Presupun că în felul ăsta nu o să i se pară nimănui că suntem o țară de viteza a doua, desigur. De la a treia în sus.

Între timp, pe numărul de UK am primit mesajul ăsta. Ce amuzant, ăștia nu zic că mă taxează suplimentar, că draci-laci, că nimic.  Zic că pot să îmi încarc opțiunea de UK și s-o folosesc și pe aici.  Cum am și de gand de altfel. Sărumânaaaa.

 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
29 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
fullmeta1
fullmeta1
6 years ago

Vor fi nevoiti sa-si regandeasca strategia, insa au dreptul sa ceara o pasuire pentru 12 luni: But does this mean that roaming charges will be abolished? Not really. Mobile providers are still allowed to make charges in some circumstances. They can: Set ‘fair use’ limits. Mobile providers can limit the use of ‘free’ roaming to what is considered “periodic travel”. For example, providers might limit their consumer’s ability to enjoy ‘Roam Like at Home’ tariffs to only a few weeks per year. Request an exemption from the abolition rules. Providers can apply to be exempt from the abolition rule and… Read more »

Manowar
6 years ago

Sa suga pula si sa concureze normal, nu cu jeguri de astea. Parerea mea.

fullmeta1
fullmeta1
6 years ago

Cat timp “jegul” a fost prevazut si acceptat nu inteleg unde este problema. O fereastra de 12 luni in care probabil vor fi nevoiti sa creasca preturile. Daca Digi a reusit sa scoata profit cu tarifele lor, pana acum, probabil va puteti imagina ce profituri au avut ceilalti operatori, cei mari, pana acum. Eu bag oricum 50 euro luna in buzunarul Orange, pentru doua abonamente, am trafic de 5.24GB in roaming/abonament, dar cred ca in viitorul apropiat ma voi muta la Digi.

Manowar
6 years ago

Cat timp “jegul” a fost prevazut si acceptat nu inteleg unde este problema. Pai, iti zic eu unde-i problema. Ai un operator random. Sa-i zicem Vodange. Si operatorul ala se chinuie sa investeasca, sa extinda reteaua, sa aiba 4G nea Gheorghe pe varfu’ muntelui etc etc. Nu zic ca le si iese mereu – zic ca incearca macar. Si crede-ma ca a crescut MULT, MULT acoperirea “de calitate” in Romania din 1995 pana acum. Operatorul ala mai pune o celula, mai plm. De-aia GSM, nu CDMA, adica au nevoie de mai multe gen. Eh, si operatorul ala are niste costuri… Read more »

Fery
Fery
6 years ago

Stai sa iti zic cum se vede de la capatul nevazut al pulii, ala la care stau toti cei care presteaza servicii pentru ‘Vodange’. Tarifele pe care le impun operatorii au scazut constant in ultimii 5 ani pana la o limita inferioara de subzistenta la care contractorii nu mai au loc de adaos, ci doar impart niste salarii si distrug masini pe coclauri. Motiv pentru care mai ai cate un site cazut cate 24 de ore, lasa ca merge 112 pe concurenta. Daca nu tine transmisiuni pentru alte macar 3 site-uri, nu trimitem generatorul la power failure, daca tin bateriile… Read more »

Fery
Fery
Reply to  Catalinx
6 years ago

io nu te contrazic, de mine sa moara toti cei care fac alegeri gresite. ca numa la falimente rasunatoare ar trebui sa duca acest race to the bottom practicat de toti

Manowar
6 years ago

Ba, sincer, poate-s eu mai plictisitor, asa, da’ pe mine nu ma amuza deloc chestiile astea. Nu-s ingrijorat sau ceva, da’ mai da-o-n pula mea. Astia scad abonamentele in continuu, ca dom’le, sa avem mai multi clienti. Mai multi clienti de la care castiga din ce in ce mai putin. Pentru un serviciu care chiar nu ar trebui sa fie folosit de toata lumea. Nu c-o ard eu sanki-elitist, ci pentru ca nu au nevoie toti cretinii de mobil. Si, la schimb, normal ca-ncearca sa compenseze. Sa “eficientizeze costurile” – aka mai automatizam, mai dam afara, mai punem roboti in… Read more »

fullmeta1
fullmeta1
6 years ago

Clar Digi a impins piata prea in jos, si pe mobil si pe internet; chiar nu inteleg de ce au dat gigabit tuturor acasa pentru chiar mai putin de 10 euro, avand in vedere upgrade-urile necesare pentru gigabitul asta (adio linkuri intermediare multiplu gigabit, in retea, de ex., plus altele) dar uite ca piata ii corecteaza acum. Manowar, inteleg ce spui tu, dar pot sa vin si eu cu contraexemple, in Cehia situatia din afara oraselor nu e prea stralucita, desi cei mari au facut legea acolo, preturi mari, retea proasta. Uite ca acolo nu a functionat asa. Am fost… Read more »

saddas
saddas
6 years ago

Mi-a soptit un pasaroi ca firma lui Teszari a accesat un credit de la ING de 1 miliard de euro cu dobanda de 1%.

Manowar
6 years ago

Îmi dau seama că prețurile de referință pentru tine sunt o exagerare și reflectă sictirul pentru oamenii care trăiesc în telefon, să zic așa. Dar astea poate-ti suna la salariul tău ok. Nu, la salariile din Romania. Eu la 1 dolar pe minut mi-aș băga pula și m-aș duce direct la vreo companie de roboți sau la digi. Adică, nu mă pasionează în mod special vorbitul la telefon, dar se strâng inerent 50-100 de minute pe lună in care sunt sunat și vreo 40-50 pe care le sun eu, acum, când nu prea am treabă. Că dacă am se fac… Read more »

Nina
Nina
6 years ago

Cat de hater sa fii sa ti se para o idee buna limitarea accesului la informatie ?
Nu credeti ca prostii ar fi si mai prosti daca nu ar avea internet si telefon?

Manowar
Reply to  Nina
6 years ago

Pai, depinde. Ce-ar fi sa zici tu aici “buna ziua!” si sa te trezesti cu 100 de replies care merg “esti o curva penala”, “ce proasta esti, fa!”, “muista dracului” etc etc? Doar asa, ca sa vezi pe pielea ta ce cool cand au toti tristii “acces la informatie” la 5 dolari pe luna. Nici nu mai intram in discutii gen “olivia steer” sau restu’ animalelor care ajung (indirect) sa ucida multumita faptului ca au toti imbecilii “acces la informatie”, ca n-are sens. Sau, mai simplu, da o cautare pe google dupa vreo 5 chestii random – orice-ti trece tie… Read more »

Nina
Nina
Reply to  Manowar
6 years ago

Asta am inteles dar nu se compara. Pe internet daca sunt injurata nu patesc nimic si pot raspunde la fel daca vrea fara sa mi se intample ceva. E informatie si pot sa o ignor daca nu ma ajuta. Pe de alta parte cei care isi petrec acum timpul pe internet si care se comporta cum spui probabil ca in lipsa internetului ar sta numai in ”restaurante” de 5 lei portia. Ceva tot se mai lipeste si de ei. Iar manipulatori ieftini erau si inainte sa existe accesul la internet. Doar ca erau in alte locuri. Olivia Steer cred ca… Read more »

Manowar
6 years ago

Pe internet daca sunt injurata nu patesc nimic si pot raspunde la fel daca vrea fara sa mi se intample ceva. E informatie si pot sa o ignor daca nu ma ajuta. Pai, nu patesti nimic nici daca esti fluierata/injurata pe strada. Da’ parca nu-ti place. Sau iti place? Pe de alta parte cei care isi petrec acum timpul pe internet si care se comporta cum spui probabil ca in lipsa internetului ar sta numai in ”restaurante” de 5 lei portia. Perfect. Ca eu nu intru in ele. Daca pot sa nu interactionez cu jegul societatii, e perfect. Doar ca… Read more »

Catalinx
Catalinx
6 years ago

Acum doi-trei ani, in schimb, jumatate din comentariile primite erau scrise de imbecili absolut sinistri. Valul ala de smegma adus de faptul ca-i $5/luna accesul la internet. Mă, eu îmi aduc aminte vremea aia. Nu bag mâna în foc, dar impresia mea e ca valul ăla de smegma era cauzat de share-ul pe Facebook. Ăsta e unul din motivele pentru care nu prea mai îmi fac treabă pe acolo. Au jucăria aia și e ok, dacă nu le vine ceva feed nu te mai intersectezi. E așa cum trebuie, cred. Cred că era o nebunie cu articole de blog distribuite… Read more »

Manowar
6 years ago

Mă, eu îmi aduc aminte vremea aia. Nu bag mâna în foc, dar impresia mea e ca valul ăla de smegma era cauzat de share-ul pe Facebook. Da, ma. Devenise prea populara pagina. Da’ uiti esentialul, adica oile noastre: la facebook ala aveau acces pentru ca aveau acces la internet…. Și un haterism pe care nu l-am mai văzut recent. Da, din doua motive: 1. Pagina aia de facebook am sters-o acum 2-3 ani, nu mai exista, pa si la revedere, gen. 2. Nu-i vezi pe-aia pe care-i trimit eu direct in trash cu filtre pe keywords. Oricum, treaba asta… Read more »

Catalinx
Catalinx
Reply to  Manowar
6 years ago

Mă, eu nu am prins internetul din 94. Nici nu văzusem un calculator pe atunci. Dar l-am prins cam din ’98, când nu exista Facebook, dacă voiai să te uiți la o poză porno îți trecea pofta până o descarcai, de filme nici vorbă, cel puțin așa era la Vâlcea, prin sălile de net. Eh, ce vreau să zic e ca intram pe mirc, ca toată lumea, care ar fi trebuit să fie o chestie tare și utilă, nu? În afară de faptul că erau câteva canale care generau cărți de credit, foarte utile pentru site-urile cu aplicații de plata… Read more »

Manowar
6 years ago

Eh, ce vreau să zic e ca intram pe mirc, ca toată lumea, care ar fi trebuit să fie o chestie tare și utilă, nu? În afară de faptul că erau câteva canale care generau cărți de credit, foarte utile pentru site-urile cu aplicații de plata retardate, mircul ăla era la fel de plin de imbecili și de tute ca Facebookul de azi, da’ mai fără tate, sau făcute eventual în ASCII. Și costa destul de mult internetul și atunci, iar dacă îți aduci tu aminte mircul altfel, fie îți aduci aminte încă și mai demult și-s nevoit să te… Read more »

Catalinx
Catalinx
Reply to  Manowar
6 years ago

99% din comunicatia ta cu ai tai e background noise. Garantez. Nu-i cunosc, nu te cunosc, da’ pot baga mana-n foc pentru asta. Te-ai arde. Nu-s genul de om care să sune să întrebe ce mai fac, gen nimicuri. Sau ceva. Comunic când am nevoie de ceva, sau când am nevoie să știu că sunt ok. Și lumea care mă are pe la contacte cam știe cum sunt. În afară de fix o persoană care îmi cam fute timpul aiurea când ma prinde, dar și acolo e ceva folos, nici nu ma deranjează nimeni cu “ce mai faci, coaie, ai… Read more »

fullmeta1
fullmeta1
6 years ago
Catalinx
Catalinx
Reply to  fullmeta1
6 years ago

Plm, atat timp cat si Telekom face la fel doar ca-si mascheaza actiunile si nu cere nicio aprobare ce sa mai zic.