Generația din urmă și școala

Ne-am tot plâns  de puleții care vin din urmă, coada milenialilor și următorul set de pulifrici care iau lumea-n piept și pula-n dinți cu și mai mare avânt decât noi.

M-am plâns  că literatura română a fost de căcat,  aia care era prin cărți când eram eu în școală, iar eu nu m-am înjosit să citesc așa ceva.

Amuzant, sau nu, ăștia din urmă sunt mai coioși ca noi, mai spontani, mai ”takers”. Și literatura tot mai de căcat.

Am citit perlele de anul ăsta de la examenul de evaluare de clasa a VIII-a la Eftimie. Cele mai multe priveau o poezie despre care nu știam nimic, decat că autorul e femeie.

Mi-am dat seama că sunt cumva trolaj, dar d-ăla nesimțit de copii de patroni cărora nu le pasă dacă fac liceul sau cumpără direct diploma de facultate cu doctorat și le-o lipesc pe frunte profesorilor handicapați care-ndrăznesc să-i evalueze.

Și-am devenit curios de poezie și pentru că, bă, mie nu prea îmi place literatura scrisă de femei. Adică, în afară de poezia ”Gândăcelul” de Elena Farago, de poezia ”Moș Crăciune, ce-ai în sac?” care are autor necunoscut, dar versurile o fac suspectă se fie scrisă de o femeie ( -7 pule cap la cap./ Dacă-mi spui o poezie,/ Ti le dau pe toate ție.)  și de ”Frankenstein” al lui Mary Shelley, restul operelor scrise de muieri sunt mizerii. Restu’, adică ce-am citit eu, care pot fi numit un ignorant în materie de literatură.

Si-am văzut poezia de  Magda Isanos, de care nu am auzit până azi și credeam  că e vreo prospătură, dar nu e, au mâncat-o viermii de mult. Probabil că nu am văzut-o prin cărți la vremea mea doar pentru că comuniștii și neocomuniștii care au făcut manualele ălea nu au apreciat-o la adevărata ei valoare, cum le-au apreciat de exemplu pe  prima menționată, pe Otilia Cazimir, Iulia Hașdeu ( pe care am omis-o intentionat, căci de care am citit vreo doua fragmente impresionante, dar nu-s convins de apartenenta, in fine…)și una al cărei nume n-am să-l pronunț, cum nici opera n-am putut s-o citesc că adormeam la fiecare virgulă, dar ar fi meritat cu siguranță  niște trolaje nesimțite, dacă ar fi avut curaj cineva să le toarne într-o lucrare de BAC, sau de Bach.

Poezia cu pricina este  scremută întru-un fel în care mie-mi trezește jena și mai mult nu am ce să spun, că pulifricii ăia de clasa a VIII-a au fost suficienți 🙂 .

Ăstea le printez și le pun pe perete, să acopăr mâzgălelile făcute de fie-mea:

„Poezia aparține genului liric pentru că nu ții minte nimic din ea.”

 

„Domnișoara poetă a făcut o figură frumoasă, cum se spune la fotbal, numai că ea a făcut mai multe.”

 

„Elementele naturii o fac pe poetă să devină mai boemă, ea se simte feerică, e mai specială decât Eminescu.”

Coaie, asta ultima e de-aia dată din fundul grădinii, mi se înoadă lacrimile sub ochi. Copiii ăștia-s de viitor, zău! Și nu glumesc cu asta.

Adică, eu aveam tupeuri d-ăstea, dar mai prin liceu așa, și nu chiar la examen, că îmi permiteam note de la 3 la 5 în timpul semestrului, le dregeam cumva, dar la bac eram cu un pic de grijă.

Treaba e că pe mine mă futea profa în bot instantaneu când încercam să denigrez literatura română și pe exponenții ei, ca pe un paria ce eram, și stârpea, astfel, din fașă elanul altor posibili dizidenți, că, pula mea, unii chiar veneau la școală pentru palmares.

Dar, coaie, ăstora nu ai să ai ce să le mai faci, dacă te iau așa direct din examen și direct de la obraz. Ce pula mea să le faci? Să le dai 3 pentru impertinență? O să îți arăte lucrarea de la capacitate, cu aprecierile lor critice, unde vei vedea și nota primită, dar și faptul că are o urmă de resturi dintre buci, ca simbol al aprecierii lor față de cerberii sistemului de învățământ.

Și fie  conținutul literaturii obligatorii și creditele suprainterpretate se vor ameliora, fie vom avea parte de o critică mai realistă a operelor literare, cu siguranță una mai colorată și mai atractivă.

Asta e o promisiune făcută mie, că daca vreodată copiii mei vor rata vreun examen din cauza vreunui trolaj d-ăsta inteligent, sau a vreunei aroganțe  bine gândite,  nu-i voi pedepsi, certa în vreun fel și nici nu am să-mi ascund amuzamentul.

Brava, copii!