Coadă la Otopeni

Mă întorc acasă. Adică la vreun hotel (habar nu am unde am rezervat) .  Nu e ca și cum mi-aș fi petrecut ultimele 2 săptămâni prin hoteluri. 

Zborul de azi e la 5:40. Nu că să ajung primul,  dar măcar să plec primul de acasă.  Credeam că nu prind coadă pe Otopeni la ora asta și, ce e drept, oameni nu prea. 

Dar la poarta de îmbarcare e cam aglomerație.

  Nici gândacii nu mai vor în țară,  se pare. Scârbos,  la 5 metri distanță e food court,  în pula mea. Mă duc să aștept în altă parte până nu se suie ăștia pe mine. Ar fi de căcat să mă duc cu gândaci în Danemarca. Cam cum  te-ai duce cu păduchi, zic. 

Dar lumea mănâncă nederanjata printre ei. Îmi imaginez că dacă ai trăit în București,  la bloc, ai văzut milioane, că și eu,  nu te mai sperie câteva mii,  care-s oricum otrăviți și-și dau duhul întorcându-se cu carabele în sus printre mese. 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments