Copenhaga prin ochii unui nebun

Am ajuns prima dată aci in 2015, pe la inceputul toamnei, dar aci părea că-i cel devreme noiembrie.

Am prins o vreme de căcat și-am văzut un oraș urât, pustiu și tern, unde nu m-aș mai fi întors vreodată. Sper ca anul ăsta să nu fie așa, de fapt, cred ca percepția mea era puternic  abuzată de privitul prin sticla de vin. Iar impresia e aia pe care mi-a lăsat-o mahmureala cruntă de a doua zi, nu orașul.

Am și stat într-un hotel în pulă cu satelitul, nu că mi-aș fi adus acum aminte, dacă n-aveam asta salvată aci, în jurnalul ăsta.  Altfel se vede orașul dintr-un hotel de pe faleză, mai dungeonos, așa, de vine lumea să se holbeze și să facă poze; de-afară, că e scump înăuntru.

Mai bine să mă laud mai puțin și să așez lucrurile în ordine, după cum le-am perceput.

Când am ajuns eu, pe 1 August, era probabil cea mai caldă zi din an la ăștia, vreo 30 de grade așa.

Apreciez eu asta, nu că  era cald de te apuca diareea sau că îi vedeam leșinați pe stradă, da’ cred eu că nu prea sunt ei obișnuiți cu căldura; mai mult după mirosul, pardon – duhoarea din metrou și din autobuz. N-am idee ce antiperspirante folosesc ăștia, dar cu siguranță nu-s d-ălea care durează 48 de ore și-s pe bază de pește și ceapă.  Sună a glumă, da-s serios și nu-i vorba că ar fi fost de la țigani, indieni, pakistanezi și alte nații de nespălați  și curiști (  de la curry, nu de la poponari) , cum ar fi români. Nu eu, că  – vorba lui Giovani Becali către Cartianu- ”io m-am bărbierit, m-am parfumat, sa miros frumos, că vin la emisiune”. Ăștia nu par să aibe treabă cu d-ăstea.

Ca să continui ideea, am văzut mai mulți, și bărbați și femei – fără discriminare, care scuipă pe stradă , pe trotuar, de la balcon pe stradă, nu-i chiar ca pe axa Ferentari-Giurgiului-Berceni, dar cumva cum n-am prea văzut prin restul țărilor civilizate prin care am fost eu.

Și se îmbracă și cam ciudat. Ok, n-am pretenții să fie toți victimele feșonului, să rupă trendul în două, cu fast fashion și faddishness, ca-n Londra, de exemplu, dar ăștia prea umblă-n papuci cu dești,  și bărbați și femei. Femeile le spun sandale; da’ din părți, că eu știu că sandalele ăstea trebuie să fie și ele prinse cumva la spatele piciorului; șlapi, bă – se laudă când le zic sandale. Nu numai pe stradă îi vezi așa, dar și la birou. Cumva surprinzător, la birou am văzut doar femei încălțate în ”sandale” și-nfășurate-n vreun sac de cârpă ieftină numit pretențios ”rochie”, bărbații erau cam toți măcar în pantaloni, pantofi și cămașă.

Chiar am fost puțin amuzat când tipa care mi-e șef direct, îmbrăcată cum zisei acolea, îmi zice după ce-mi scot cravata – că ma deranja puțin faptul că am vărsat un pahar întreg de cafea pe ea :

-E, ok, când nu sunt șefii pe aici, poți să porți cămașa și fără cravată, dar ai grijă că ăștia mai batrâni se mai iau de tine, vor să porți și sacoul.

Mă uitam la modul ”femeie, tu observi c-ai ieșit  din Narnia și-ai luat hainele din șifonier târâș?”

Așa, despre vreme aberam. M-am săturat de căldură în prima zi, asta până pe după amiază, când i-a tras o bură de ploaie ca s-o mai înmoaie.  După care, în restul zilelor, a ținut-o numa-n ploicici. D-ălea de nu se mai termină. D-ălea  de trebuie să te adăpostești cu umbrelă cu tot, că te udă până la piele, altfel.

Legat de umbrelă două lucruri sunt de zis.  Unu e că n-aveam, da, sunt atât de dus cu pluta, sau mai avea un pic și mă ducea pe valuri, încât am plecat în Danemarca fără umbrelă.

Și altul e că presupun că-s mulți ca mine, că aveau ăia de la recepția firmei unde lucrez o stivă de umbrele pregătite. Era la modul, eu nici nu mă gândeam să cer, ieșeam ca vita în ploaie,  dar m-a luat unul de la pază de mânecă gen ”un’ te duci, coaie, așa, că te udă leoarcă până acasă!” . Umbrelele erau noi, țiplă cum s-ar zice. Am returnat-o a doua dimineață, că am zis, na, să nu fiu țigan, și râdeau ăia de mine:

– Ce cool ești, de obicei nu le mai aduce nimeni!

Iar eu, ca să mă scuz, le zic:

-Păi da, da’ dac-o țin eu nu-mi prea folosește, că sigur o uit pe undeva și n-o s-o am la mine data viitoare când plouă.

-Aaa, e ok, așa fac toți, avem mereu altele, să le dăm la plecare.

Le-am lăsat umbrela și-am plecat, neștiind cu siguranță dacă-i o convorbire reală sau mă aflu într-o scenetă cu camera ascunsă.

Dar ăștia nu-s foarte speriați că plouă. Nativii nici nu au umbrele, merg așa. Aia nici nu se întrerup din alergat dacă plouă. Serios, sunt maniaci cu sportul, revin mai jos, dar așa sunt, aleargă în grup, de zici că-s sportivi la vreun club , dar nu-s toți, doar aleargă grupuri-grupuri. Și când toarnă pe ei.

Eu stăteam cu umbrela într-un gang, că nu era rost să mai merg cu ea, când i-am văzut pe unii alergând.  În mintea mea zic că ”i-a prins ploaia, fug spre casă.” Doar că peste 5 minute ( eu eram tot în gang, așteptând să se mai potolească, măcar să pot să ies cu umbrela) îi văd că mai bagă o tură în sens invers. Nu știu dacă i-a speriat careva și-i alerga în direcția opusă, sau sunt doar idioți.

Ocazie cu care am ințeles și de ce merg toți în șlapi cu dești. Că am văzut un nefericit ca mine, la costum, probabil tot  gaijin*,  și care avea niște pantofi superbi, din piele de pula mea – ceva, d-ăia impletiți, care erau plini ochi cu apă. Serios, erau un pic mai largi acolo unde intră piciorul și dădea apa peste, puteai să aruni o undiță în ei. Și izvora așa apă și din împletituri; o minune, vă zic.

Plouă așa, într-un fel unic. Nu ca-n Londra ( Anglia) , unde în general, poți să mergi 2 ore prin ploaie doar cu o geacă d-aia de poartă englejii. Nici cum sunt ploile de vara în România, cu picături cât cepele, de-ți lasă vânătai și dacă mergi cu gura căscată riști să mori înecat. E undeva între. Adică, cu picături mici, dar dese, de te face leoarcă in 2 minute, și  mocănește, adică ține cu orele .

În fine a ținut așa doar în prima săptămână, că pe urmă eu am lucrat una de acasă și nu știu ce s-a întâmplat, dar în următoarea era mai bine; ploua doar de două ori pe zi și așa doar de probă. Deci, e ok, mai mult de trei săptămâni nu țin ploile – vara.  Asta a fost ok, a stropit putin doar luni seara. Și marți dimineața.

Din cele de mai sus vă gândiți , poate, că m-a cuprins un ușor iz de depresie, dar nu prea, că-n România erau  între 42 și 35 de grade, în funcție de zi și de loc. D-abia așteptam să mă întorc.

Despre trafic. Inițial am zis că e ok, că na oraș de bicicliști se disipează aglomerația. Chiar sunt, am văzut tot soiul de chestii cu pedale. Iar ăștia abuzează de pedale și nu exagerez.

Cei doi tineri din poză fac chiar ceea ce pare, nu altceva.

masa pe bicicleta
bicicleta

N-ar fi de mirare să vezi pe undeva vreun camion cu pedale.  Remorcă de plimbat copiii am văzut și d-aia atașată în spate și în față,  Tandem de 2 am văzut. Bicicletă de copil legată cumva de bicicleta părintelui cu o țeavă semimobilă am văzut. Carucior prins între două biciclete, heavy duty – lol, am văzut.

Long Vehicle

Iar de mers, merg să zicem că mai ordonat decât omologii lor hipsteri de București, dar asta doar că au bandă de biciclete aproape peste tot, în foarte multe locuri cu diferență de nivel față de carosabil și de trotuar. Dar în afară de asta sunt la fel de handicapați, nu se uită ce culori sunt la semafor, nu se uită pe unde merg. Inițial am voit să zic că-s meșteri în ale biciclitului, că pe trecerea de pietoni venea unul cu viteză, cam repede să mă pot întoarce și m-a ocolit așa, milimetric cu colț.

Și în timp ce îi cântam eu ode în mintea mea am ajuns la un alt semafor care s-a făcut verde pentru mine, m-am uitat să văd dacă e vreun viteaz, l-am văzut pe unul care frâna să oprească, am pășit și dracu știe de unde, din spatele lui, și cum a trecut pe lângă el, a venit un handicapat cu viteză, de m-a călcat pe picior cu ambele roți și, dacă nu mă lăsam pe spate ca Neo, îmi strâmba și aparatul dentar cu cotul. După care am început, în pula mea, să mă uit cu toți cei 100 de ochi, în toate direcțiile, fie verde, fie roșu. Dar un lucru tot am observat. Sunt ei măgari cu pietonii, cea mai defavorizată specie din orașul ăsta, dar cu mașinile nu se poartă kamicake, nu se bagă printre ele ”a la Bucharest”, practic, nu joacă prinselea cu moartea, sau nu cu a lor.

Și două chestii.

1 e că ăștia biciclează pe distanțe scurte. Am întrebat niște domni și doamne care locuiesc într-un sat apropiat, ca la 10-12 km așa, de ce nu vin cu bicicletele la serviciu, că am auzit eu Bucureșteni care fac asta și se mândresc, ba-mi și explică că poți ajunge in 45-50 de minute pe distanța asta.  Și, bineînțeles că le-am regurgitat imbecilitatea asta. Iar ăia se uitau așa chiorâș și-au zis ”băi, la 10 km e de tren, nu de bicicletă, dacă nu cumva faci asta ca sport. Eu vin la muncă, nu să dorm la muncă”

2. Biciclismul e o activitate de săraci, m-am uitat eu în mai multe circumstanțe. Una la mână e că transportul în comună e cam scump. De la aeroport la birou, cu metroul, vreo 7-8 km, plătesc  2.5 – 3 EUR, ”one way”. Pentru 3 stații cu autobuzul,  cam 12 minute de mers pe jos, plătesc circa 1.5 EUR.

A doua la mână e că m-am uitat pe la restaurante. Cu toată hipstereala, pe cele mai bune domnițe ( nu la suflet, că nu le cunosc) le aduceau, sau le ridicau, după caz,  mașini care mai de care mai de soi. Și eu care imi imaginam, ca un porc, ca vine hipsterul și-i zice: ”hai, duduie, sui’ pe cadru că e cald.”

Și de aglomerat e aglomerat, că nu au ei bulevarde așa largi. De exemplu , o stradă centrală și circulată are 1 bandă pe sens, cu cate o bandă de bicilete pe fiecare sens, iar ăstea-s aproape la fel de largi ca ălea de mașini. Dar nu, nu am văzut vreo mașină parcată pe pista de hipsteri. Ce vreau să zic e că într-o zi alergam după autobuz să merg la aeroport, dar nu l-am prins. Nu-i bai, că-ntr-un kilometru l-am și depășit, pe jos.

Iar metroul la rush hour e cam plin, aproape ca-n București,  nu chiar așa, dar problema e alta. La ăia ușile nu așteaptă până termină toți pasagerii de coborât și de urcat. Sunt cu timp. Ăla expiră, începe un piuit, iar apoi se inchid ușile. Sunt două rânduri, unele la peron, unele la tren.  Se închid amândouă și te lovesc până te decizi tu dacă vrei afară sau înăuntru. M-am urcat în metrou și am coborât puțin la prima, să le fac loc unora să iasă. Am rămas pe acolo. Am urcat iarăși, iarăși a trebuit să cobor o stație mai incolo să las pe unii să coboare. Când a început să piune m-am suit printre ei înapoi, chiar dacă se uitau la mine cam urât.  Și mi-am și luat vreo de vreo 3 ori uși în cap de m-a lăsat un pic groggy, dar nu la fel ca pe o tanti care căra un copil și-au futut-o p-aia ușile până au dat-o afară din tren; ceea ce și încerca să facă, dealtfel. Cred că e și-un picior acolo, legat de ușile ălea, care-ți fute șuturi în cur când nu te decizi mai repede.

Mașinile. Bă, pentru un oraș d-ăsta eco, sunt cam multe mașini. Suspect de multe Porsche-uri 911 am văzut, mai mute Ferrari-uri decât în Milano, iar Tesle zici că se fabrică acolo. Sunt lăsate grămadă la încărcat. Dar nu sunt toate așa. Ăștia au o pasiune pentru vechituri, serios, niște rable odioase, unele arată într-un fel, altele sunt doar odioase.

Orașul, în sine, e frumos n-am ce să zic. Chiar dacă mai au ei străzi și clădiri în lucru. Cam multe, aș zice. Merge, se iartă.

Asta-i, de exemplu, priveliștea de la terasa hotelului. Și meerg așa pe faleză, circa jumătate de kilometru până la birou, care-i tot pe faleză. Nu-i rău.

 

Au niste străduțe și ganguri de te rătăcești cu GPS-ul în mână. Bine, eu mă rătăcesc și-ntr-un sat, nu mă luați ca model, dar zic așa, frumușel.


Realitatea e ca m-aș vedea locuind p-aci o vreme, dar hai să văd cum se prezintă la iarnă, pardon , la noapte.

Și e cam scump. Scump de să-ți tai venele și alta nu. Am dat, la supermarket, echivalentul a 3 euro pe o apă. Aștia-s cu coroane ( cca 7.5/ EUR), dar nu vă mai împuiez capul cu alea , e mai simplu să fac eu conversiile.

Am mâncat la un restaurant franțuzesc, deunăzi,  un iepure bun cu vreo 35 de EUR cu tot cu un pahar de ”vin du tractorist” – nu râdeți, era un vin de fermă, d-ăla de se servește ca ”vinul casei”, dar la cca 9 EUR paharul, turnale-aș smoală-n cur,  dar a fost mai bun decât mai multe Bordeaux-uri cu ceva pretenții.

Aseară  am plătit circa 19 EUR pe un hotdog, oarecum banal, și-un păhărel de bere – că voiam să văd bețivii ăștia ce bere au, cam de căcat, ca toate berile, de altfel. Dar scumpă băutura, nu că le-ar păsa. Pe lângă unele clădiri mai miroase a pișat, cam bănuiesc de ce. Pentru că au suspect de multă băutură în magazine, iar faptul că-i scumpă de mori nu pare să-i sperie. Și cam le place vinul, văd, iar suspect, pentru o nație de vikingi. Eu am văzut în Asterisk și Obelisk că ăștia beau bere.

Femeile – tre’ să zic ceva și despre asta, că tot am auzit de nordice blonde bune și pula mea.

Bă, ce să zic, una e că n-ar fi așa multe blonde. Poate mai la nord, dracu’ știe.  A doua că-s nașpa. În sensul că nevasta poa’ să stea liniștită, nu se dă niciuna la mine ca aproape toate mă pot alăpta din picioare. Asta e din ciclul strugurilor acri, lol. Serios, bine că am apucat de m-am însurat c-aici nu-i de mine, muream virgin.

Bine, și-s tatuate, presupun ca la ei e cool. Plm , vikingi.

Și încă una cu oameni. Am amintit că sunt sportivi, alergători, bicicletori, de toate. Băi nene, pe de-o parte aici am găsit cea mai mică rată de obezi, zic așa la ochi, nu am date statistice, dar e vizibil.  Jos pălaria, cei mai mulți sunt atletici, n-au gram de grăsime pe ei și cam slim așa. Numa’ fibră , cum e vorba.

Dar am văzut cei mai mulți anorexici de pe oriunde m-am plimbat eu până acum toată viața mea. N-am fost în Somalia, așa că poate-s prea aspru, da-s mulți, repet – mulți, care după părerea mea sunt prea piele și os, prea ciolănoși, prea n-au cum să fie sănătoși atât de slabi. Iar eu sunt un om mai degrabă să apreciez oamenii mai skinoși așa.

Uite ce zic, ca asta, dar am văzut și mai slabi, destui. Deja nu mai cred ca e treabă de sport. Ori e mâncarea prea scumpă – și e, că am văzut și eu, dacă mă lași jumătate de an aci așa cred că ajung și eu, ori au probleme cu bibilica.

Pe mine mă apucă foamea instant când îi văd p-ăștia, mi se face rău la inimă.

Mai revin eu și altă dată că mi-e somn.

*Undeva mai sus m-am folosit de un cuvant japonez cu o intenție anume: limba ăstora. Când te uiți la ea scrisă, aduc unele cuvinte ba a germană,  ba a engleză, ba a altceva ce știi. Dar când se apucă de vorbesc e japoneză curată.

Mă întreba colega, în prima zi, că la ce stație am coborât. Zic ”bă, nu mai știu, pe aici pe aproape”.

Zice ceva din care-nțeleg ”いいえ土地なし”. Și îi spun clar că nu acolo.

Mă întreabă dacă cumva la Osterport. Aia înțeleg și zic că nu. La care ea zice că altundeva nu am unde.

Mă uit pe google maps și îi spun că nu e așa, că  la Kogens Nytorv , pronunțând cam cum cred eu că s-ar zice în engleză.

Nu înțelege nimic și-i arăt.

-Aaa, pai cum spuneam , la いいえ土地なし.

-Super, da, acolo.

 

 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
10 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Blegoo
Blegoo
6 years ago

Foarte bun reportajul.
Fă-l foileton, gen.

Blegoo
Blegoo
Reply to  Catalinx
6 years ago

Vorbesc serios, nu fac ‘șto. Titlul însă… e singura chestie la care am obiecții. Ar fi trebuit să fie: “Copenhaga prin ochii unui romîn”.

MARS
MARS
6 years ago

Sa bagi o tura si pe weekend, noaptea, sa vezi cu cara toti tinerii sticla de vodka cu ei pe strada, metrou, bicicleta, de zici ca e accesoriu de telefon. Beau astia mai ceva ca romanii. Si ce e dubios, pe astia nu-i sperie ploaia chiar deloc, pedaleaza calm, chiar daca toarna cu galeata. In Nyhavn, pe weekend, au loc o gramada de petreceri pe barcile lor si e cam plin de turisti, ca toti vor sa vada casutele colorate ca in hAmsterdam, asta daca e frumos afara.

MARS
MARS
Reply to  Catalinx
6 years ago

cum te descurci cu metroul? Mi se pare putin cam complicat sa iti cumperi calatorii in functie de zonele unde cobori, ca si cum ai stii exact ce o sa faci toata ziua…

livache
livache
6 years ago

pff.. nazuros te facusi!
ce daca pustoiacele alea sunt aerodinamice, tu nu vezi ce posete imense au?
astea te iau la subsoara si fug cu tine.. facand si sex acrobatic in acelasi timp :p

si app de scandinavi: daca n`ai ce face / n`ai vazut.. recomand:
– la danezi https://en.wikipedia.org/wiki/Borgen_(TV_series)
– de la norvegieni https://en.wikipedia.org/wiki/Okkupert