Orlèans.  

Trebuia să ne întâlnim în Stockholm, bine, inițial mai sus de ăsta, dar cine pula mea vrea să meargă acolo pe frigu’ și pe întunericul ăsta.  Cu siguranță nu cei doi suedezi din echipă.  Nici indianul. Olie ar fi venit  ,  decât să stea acasă,  așa că acolo au stabilit ședința.  Geaba i-am întrebat eu că” bă, băieți,  era vorba că Suedia, vedeți că e zborul scump așa din scurt,  vedeț’ că…  “.  Au văzut au, aprobat costurile și ne-am întâlnit în Paris de unde ne-a dus o “limuzină” așa îi zic francezii la minibus Mercedes V220. Ce e drept, mișto,  dacă nu ar fi durat drumul 2 ore și ceva.

Băi, nene, francezii tot francezi, mă. Acolo să tot lucrezi sau să mergi în vizită.  Mese întinse peste tot,  cafele, croissante.  La un moment dat le-am întrerupt avântul gen “ne mișcăm și noi mai cu talent, dragi camarazi? Să nu venim aci boi și să plecam vaci? ”   După care mi-am băgat mințile în cap, că părea că îi scot din ritm și deraiază, și i-am lăsat în mersul lor, că doar eu și indianul eram în altă viteză pe acolo.

Au ăștia biroul într-o pădurice lângă două fabrici de chimicale și o fabrică de Viagra. Nu, n-am văzut pe unde scot ăia sacii de pastile,  da’ așa au zis franțuzoaicele, că e fabrica acolo.  Păreau mândre ( satisfăcute?) că trăiesc într-un oraș unde se fabrică Viagra. Cred și eu. Ce vreau să spun e că e mișto să mergi la birou și să miroasă a pădure umedă,  a mușchi de copac și ierburi. Nu, nu a fân cosit (fosgen)  și clor, ca la Oltchim,  nu a alte substanțe,  a natură, mă.  A cum nu prea mai miroase prin pădurile lipsă din România, că în ultimele în care am intrat puțea a căcat și a gunoaie împuțite. Deh, era vară,  iarna pute mai puțin.

Nici în Germania nu miroase atât de plăcut și nu se vede atât de bine lângă uzinele chimice. Se pare că,  cumva, la fiecare mie de kilometri înspre nord sau vest făcută din puțul gravitational în care e izolată România cu statele din jur,  călătorești în viitor 10-15 ani.  Ce să faci dacă timpul și spațiul sunt interdependente, relativism, taică.  Zici că zona asta e afectata de vreun experiment științific rusesc, sau  vreun accident ca cel de la Cernobâl. Da, știu, are un nume experimentul ăla și a durat 50 de ani.

Mă întorc acasă și se vede și din avion că mă întorc în timp. Ce zicea schilodul ăla de Hawking în cărțile lui că nu se poate, că paradoxul bunicului, că vrăjeli.

În fine. Înapoi la Jean d’Arc.  Ne-a dus francezu’ la târgul de Crăciun și am discutat puțin despre asta. Moda asta nu e tipic franțuzească, cum nu e nici românească, deși și pe la noi e târg de ăla.

La ei a intrat prin Alsacia, de la nemți dar s-au adaptat. În sensul că vinul lor fiert nu e Glusswine german, cu scorțișoară și mult zahăr,  ci un fel de sangria caldă ( e cu portocale)  și fără zahăr. E el dulceag, că e un anume vin,  evident mai bun decât ăla nemțesc. Vinul terorii, cum ar zice localnicii ( E o glumă proastă ce spun, nu fiți naziști,  știu cum se traduce)
  Și nu servești Wurstălăi babarezi și de care mai au nemții,  ci brânze și jambon franțuzești,  plus dulciuri cochete.  Și produse făcute de mână în Franța și de calitate. Nu prea e frumos să spun asta,  dar fonfoniții ăștia cu cochetăria lor au translatat obiceiul într-unul mai frumos. Nu în Paris. În jegul ăla, marele București cum ar veni, întind bișnițarii mese pe Champs Élysées  și  vând chinezării pentru turiști proști.  Nu o zic eu, că nu am fost de Crăciun acolo, o zic ei și sunt așa de supărați că anul ăsta cică nu se mai ține,  că ce e cu cocălăria asta.

Indianul cică merge la târgurile de gen din Birmingham.  După spusele lui și acolo vinul e bun ( e cam bețivan ăsta, pentru nația lui), dar nu am ajuns încă să am încredere în gusturile lui în materie de vinuri.

Înapoi în Carpați, noi avem vinuri bune și de ceva ani și târguri de Crăciun,  dar na, și aici sărbătoarea e tradusă local, adică bișniță și poșircă cu mult zahăr pe post de vin fiert. Mai prost decât la nemți,  cum ar veni.  Motiv pentru care am și rămas în seara aia acolo unde eram.

Despre oraș pot să zic nu numai că e mișto, Valea Loarei, na, ai ceva așteptări.  E recondiționat/ renovat recent și le-a ieșit bine. Și foarte curat. Înțeleg că primăvara și vara e cam buluceală turistică acolo,  da’ pe bune că acum două seri a dat cineva toți turiștii și populația afară de pe străzi ca să putem să facem noi poze. Genul ăla de pustiu și liber. Să pun și două poze, că mi-e lene să mai scriu 2000 de cuvinte.

Au și o catedrală a sfintei cruci și aia scoasă din recau* de curând și pe care proiectează diverse animații.

Iar mai pe nocturnă, la cina cea de taină am descoperit și un vin nou. Adică, nou pentru mine. Chinon,  cabernet franc din zonă. Eu voiam să luăm un St. Emillion,  dat fiind că între doi suedezi și un indian cred că aveam cea mai bună cultură legat de bautura asta, da’ dacă omul locului a zis clar “Chinon”,  n-aș îndrăzni să contrazic un francez în materie de vin și brânză.  Și la el acasă. Și bine am făcut că,  mie nu prea îmi plac vinurile franțuzești (bine, îmi plac, dar dacă am opțiuni prefer italiene, spaniole,  israeliene, românești,  alte alea),  dar ăsta e mai al’fel. Mai fresh, un pic aromat și se consumă rece.  Nu chiar din frigider, dar la un 12-13 grade cică. Dap. Bun. Și lasă mult reziduu în  sticlă și pahar, motiv pentru care nu se poate matura mai mult de 5-6 ani în condiții sigure. Peste 10 ani eaproape sigur compromis.

Și pentru cine nu știe,  în afară de Jana și de Valea Loarei,  Orlèans e renumit pentru oțeturile produse aici.  Asta datează din epoca medievală, când transportau vin pe Loire cu barca, iar Orlèans era mai la coada lanțului așa că două treimi din vin se strica până ajungeau cu el acolo. Motiv bun să îl facă  oțet.

*Recau = Reparație capitală, în jargon vechi.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
livache
livache
6 years ago

avioane, timp, Hawkings.. uai muica:
ia de aici o idee ca sa ai cu ce pierde vremea la urmatorul zbor :p

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Langoliers_(miniseries)