Cârciumi din București: Locanța Jariștea

Genul de locație unde ajungi cu google maps, stai in fața ei, deși pare că ești în spate, te hlizești la ușile închise, într-un răstimp vezi și că scrie numele pe zid și te gândești “bă , dar eu pe unde intru?”. Și îi suni să îi întrebi, evident.

Si-apoi te întâmpină chelneri din ăia îmbrăcați în uniforme scorțoase, cu om la garderobă și tot ce trebuie.

Nu prea e genul de loc pentru o ieșire săptămânală de tip casual. Dar e mișto, noi am fost pe timpul săptămânii și au spectacol cu lăutari cu ceva discurs, cam soios pentru gustul meu, dar încearcă o atmosferă bucureșteană de acum dracu’ știe cât timp, că nu m-am născut în București și nu-s de ajuns de bătrân.

Lăutarii sunt și ei de soi și cu pedigree. Îi prezenta solista cu referințe ca – văru’ lui Fărămiță Lambru pe unul, nepotul lui Laie Chiorul, pe altul.

Nu știu dacă-s chiar rudă cu ăia, sau e mai degrabă treabă de regie și pompă, dar până și eu, un foarte vag cunoscător al muzicii lăutărești am auzit de clasicii cu pricina.

De cântat, cântă binișor,inclusiv coveruri, am și dansat pe ceva internațional, iar asta înainte să terminăm sticla de vin, că după aia oricum all bets are off.

Mâncarea, să zicem că ai de unde alege, deși preparatele sunt mai dificil de asociat cu ce știi că vrei, dacă ești un neofit în tipul ăsta de hipsterisme culinare, când comanzi. Să zicem că nu găsești ceva gen “ceafa de porc” sau “piept de pui la grătar”, iar asta, în ceea ce mă privește, e de la bine în sus. Și e totuși cu specific românesc. E unul din locurile unde vrei să aduci un străin la restaurant in București.

Și pentru că are o pagină în meniu cu ce-mi place mie. Vânătorești. Eu am fost rezonabil și m-am oprit la medalion de mistreț, că-s destui și că are un gust un pic deosebit de porcul clasic, dar ei servesc și căprioară, fazan, sau ceafă de urs 🐻.

Aș fi încercat, dar urșii nu-s chiar cele mai dese animale din pădure și mi-am zis că hai, să nu fiu eu ăla care contribuie la dispariția speciei și din România. De data asta.

Și deși vinurile sunt să ai de unde alege, chelnerul știa aproape la fel de mai puține decât mine despre ele. Am găsit o variațiune care nu-i nici măcar DOC ( doar IG) , “Caii de la Letea“- cupaj de cabernet cu fetească neagră, cu un gust nu prea fructat, nici puternic, nici taninat, ușor acid pentru un vin roșu. Dar așa sunt vinurile de Dobrogea.

A se vedea că e din recolta 2013 și îmbuteliat in 2019. Nu știu dacă e învechit in baric 4 ani, probabil că nu atât de mult timp, că nu avea un gust suficient de “lemnos” .

Aperitive de băut, au tot chestii românești, da’ parcă nu-s genul care bea vișinată sau țuică la restaurant, deși am mai băut, nu-i o rușine? ( dacă n-ai bani de whisky / coniac 😛 )

Apropo de care, au ceva whisky și coniace, dar nimic special. Mai mult decât Red Label, măcar.

Și cum vișinata n-am degustat-o, n-am decât să sper că poate aia .

Cred că mai merg acolo când mai ajung în București. Dacă ar fi ceva în neregulă, e legat de ospitalitatea și serviabilitatea tipic românească. Pe final ne cam uitaseră la masă. Are soția o glumă pe temă :

“Domnu’ , chelnerul care ne-a luat comanda mai lucrează la dumneavoastră?”