Zile mai lungi

A venit, de vreo lună, vremea să nu mă mai plâng că mă apasă noaptea devierme. Care a mai văzut noapte, că zilele astea am inceput de băut pe la 2 ziua și termin pe la miezu’ nopții, când se face seară, vă spun, nu e bine nici așa. Nu de alta dar zilele astea se crăcănează de ziuă la 4, bag seamă.

La 4 și jumate e lumină de poți să pleci la muncă, taică. In sensul că până atunci nu pot, că iar întârzie taxiul care mă duce la aeroport, futu-i barba lui de păduchios.

Punctualitate englezească? Ah, pula mea, ăia cu ceasuri sunt elvețieni, iar am greșit țara. Chem taxi la 4:10, sun după el la și 11, să-mi spună dispeceru’ că da, e pe drum , pe la Castel Hill și mai face 2-3 minute ( de acolo faci cam 6 minute până la mine ), să primesc mesaj că ” your taxi has been dispatched” peste 1 minut și să îl văd cum vine agale la și 25.

Coaie, ăștia întârzie 2 din 2. Nu, nu e Reading aglomerat la ora asta; tragi cu pușca.

E frumos, că la ora la care termin eu munca duminică (mda lol ) mai e destulă lumină să ies cu copiii pi șentru la o înghețată.

E urât că copiii se bagă la somn mai târziu ca să… mna, ce facem noi aici?

E ciudat, n-aș fi crezut că sunt afectat de mutarea pe niște paralele mai sus la modul ăsta. Adică, eu credeam că o să fie ok, nu e mare diferență de ritmul circadian in România. Este.

Și să îmi bag pula dacă nu trece timpul mai repede in țara asta, simt că se învârte soarele pe lângă mine și n-apuc să fac mai nimica, oricând m-aș trezi. Adevărul e că sunt cam lepră cu trezitu’ . 7-7:30 e oră de trezit pensionarii și șomerii, mai ales acum, vara.

Ceva nu e in regulă , tre’ să mă prind ce.