Un scurt lui Hipocrate

Panică mare că își dau doftorii și restul personalului medical demisia și, vai, se întoarce Hipocrate în mormânt când aude asta, că au jurat pe el.

Dacă doriți abordarea dogmatică, corectă politic o zice nenea în articolul din link.

Dacă doriți o abordare mai realistă și pragmatică, de-alea care îmi plac mie, vă dau eu una.

Pe scurt, nici voi nici Hipomuie ăla nu i-ați câștigat, bă, pe medici la barbut. Nu sunt sclavii voștri și nu sunt obligați să fie sclavii societății, ai lu’ Arahat, sau ai unei ordonanțe militare. Personal, dacă ăștia care cred că știu ce fac acuma o ard in harfe din astea cu “te oblig să mergi la spital și să sugi pula acolo” sincer mi-aș dori să îi văd atârnând in ștreang sub greutatea faptelor lor.

Că eu nu mă simt confortabil să mă aflu în fața unui medic care a fost obligat să fie acolo mort-copt și să mă sanchi trateze, dracu’ știe cu ce resentimente și în ce condiții.

Prefer să mi se spună simplu: “N-avem , marș acasă, ia paracetamol, vezi că circula o schema de tratament pe net, ia și cumpără-ți un aparat de respirat dacă ai probleme, du-te în pula noastră, că oricum îți place să te tratezi singur, pacientu’ pizdii care ești tu mai deștept decât medicii”. Ceva de genul. Prefer e un fel de a spune , că în cazul ăsta aș prefera să nu mai plătesc impozite, etc, dar nu contează, că asta nu e despre mine.

E despre faptul că aud cum că “dom’neee, medicina e o profesie vocațională ( da, știu , îți trebuie vocație să poți lua șpagă) , dacă și-au ales-o să își facă meseria , că nu i-a obligat nimeni să se facă medici”.

Iar la asta răspunsul e: I-auzi, pula mea! Și cine, în mod exact, vă oprește pe voi să vă faceți medici? O fi vorba de vreo minim 10 ani de studii începând cu facultatea? O nimica toată, puneți băbăieți mâna pe carte, nu vă mai plângeți că nu aveți medici.

Bă, chiar așa, treaba asta, medicina e o profesie vocațională, că trebuie să îți pese, în pula mea, de pacienții aia când îi tratezi. Măcar în teorie. Te poate face cineva face să îți pese cu forța? Serios acuma.

Mie îmi trecea prin cap să mă fac medic , dar m-am gandit că pe mine mă cam doare în pulă de restul lumii, că nu ar fi chiar mare greșeală dacă tai doi milimetri mai la stânga sau dreapta, se întâmplă. Mie mi se pare acceptabil să greșesc și să repar, sunt un perfecționist, dar din încercări așa, nu chiar din prima; plus că, coaaaie, 6 ani de facultate și salariu de căcat ? ( Așa era pe vremea mea)  Hai că mă fac inginer, programator ,d-astea, că parcă se potrivește mai bine.

Dar jobul ăla nu e un lung sir de favoruri făcute medicului, sau asistentei pentru care aia vă sunt datori vânduți.

Nu coaie, oamenii aia s-au pregătit , au pierdut timp și bani pentru profesia aia, care, probabil că în România nu e nici pe aproape ce își doreau. Acuma e treaba lor că au rămas aici și nu au plecat să își caute vocația prin alte țări care pe lângă salariu și ceva respect, poate le oferă și echipamente și scule cu care să își facă treaba.

Dar, daca azi ăia își dau demisia, în ochii mei sunt la fel ca un programator, inginer, conțopist, inspector ANAF. Ia , coaie, și fă tu mai bine dacă te pricepi. Și dacă nu sunt lăsați, tot ce trebuie să facă e să spună că se simt rău și nu își asumă posibilele consecințe. Zbang!

Da, și statul, sistemul , pot face ceva. Când se termină chestia asta, pot să le dea la muie cu Hipocrate și să îi lase pe afară, gen ia du-te tu boss și caută-ți un job mai ușor, că noi aici nu facem angajări , hai merci.

Pe timpul perioadei de urgență e de bun simț să interzici greve și alte speculații sindicaliste, dar daca omul își dă demisia și își pune, cum ar veni, jobul și cariera la bătaie , lasă-l, coaie , în pace; e viața lui. Nu ai tu dreptul să o iei, că îți sună ție imnul de la ora 5 mișto in ureche. Sacrific-o pe a ta , dacă îți arde de eroisme, hai, repejor, pe voluntariat.

Dacă ar fi pe cinstitelea cam majoritatea medicilor ar trebui să se lase de meserie și să se apuce de altceva, ceva pentru care sunt resurse . Așa e ca și cum ăștia la care lucrez eu ne-ar angaja așa câte 3 la un calculator, și hai faceți-vă treaba cu buget zero. Bă, va spun clar că eu nu stau. Azi am avut o prezentare la unii care ziceau că vor un proiect pentru care nu prea vor să aloce/ nu prea au resurse pentru trei sisteme , cum cer normele de bune practici , ei ar vrea cu două. Și nu mor oameni, nu e că nu se poate , e că nu vreau să lucrez în condiții de low cost și le-am spus că da, se poate , dar nu cu mine, să își găsească pe altcineva dacă vor să facă proiectul așa. Da, pe praful asta eu îmi permit genul ăsta de lux. Și medicii adevărați sunt ăia care își permit luxul de a-și da demisia. Că pentru ăia există “or else”, viața lor nu e subjugată sistemului politico – economic, își permit demnitate.

Mi se pare amuzant că lumea vorbește, pe vremea asta, de legile economiei, despre cum e normal să crească prețurile la orice și să lași economia liberă pentru cine își permite, etc , dar ăștia nu, ăștia sunt amanetați de ordonanța militară, ei nu pot decide că își bagă picioarele.

Bă, vă spun destul de clar și deschis. Eu, dacă aș fi acum medic în România , pe orice salariu și oricât aș fi încasat șpagă, mi-aș da demisia acum, într-un fel sau altul , că se acceptă, că tre’ să mă prefac bolnav, la nevoie chiar m-aș infecta înadins cu Covid.  Și nu, nu am inceput brusc să cred că personalul medical sunt niște sfinți. Nu, coaie, nu am uitat că sunt ăia care fură din sistem, din donații, iau șpagă, cer șpagă , când sunt incompetenți  fac cartel in colegiul medicilor să își scape pielea, sunt obedienți politic și mare parte din vina faptului că acum nu au deniciunele le aparține, că salariul, promovarea, sporul și un post călduț le-au fost suficiente, să se preocupe alții de etică și lipsurile reale ale sistemului. E ok. Dar chiar și așa, aia care vor să facă pasul la off-side, din punctul meu de vedere, ar trebui lăsați să o facă. Pe răspunderea lor, desigur. Și fără certificat de erou la sfârșit și garanția unui job călduț inapoi. Nu, taică, ai decis să te dai la o parte ca să evidențiezi niște aspecte. Vrei să îți dai demisia, bagă mare, apreciem. La sfârșit o să fie în funcție de cum iese la calcule.

Că, în condițiile astea, cel mai bun lucru pe care poți să îl făci e să te dai frumos la o parte și să lași căcatul să iasă la suprafață. Cu riscul carierei, plm , poate îți pun ăștia pile nașpa și nu mai iei post nici în altă țară, aia e, te faci programator, aici nu sunt jurăminte, facem și noi ce putem, unde se strică mai reparăm după buget, nu moare nimeni , dacă nu lucrezi la Boeing.

Dacă politrucii care o ard acuma pe ordonanțe reușesc s-o spoiască și pe asta din încheietură, cu hei-rup, cu mușamalizarea situației reale , o să ajungem din nou la concluzia că merge așa și poate chiar merge la infinit , cine știe, dacă tuturor părților implicate li se pare acceptabil așa.

Eu  unul aș zice că nu, dar eu nu-s medic, eu iau ca atare ce mi se pune pe masă.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
37 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
4 years ago

Eu sunt complet de acord, nu e nimic vocational nicaieri, iti faci meseria or else. Acum juramantul ala e sa nu faci rau cu buna stiinta, nu sa lucrezi gratis non-stop. Au tot dreptul sa plece unde vor ei. Catch-ul insa e unde pleaca. Nu e ca iti pun pile, e ca iti retrag licenta (ma rog, posibil in situatii din astea extreme, ca in rest e ok sa pleci). Da, esti bine-venit sa te apuci din nou de facultate in germania sau aiurea, hai ca nici nu aveai de la 40 la 49 de ani altceva de facut sau… Read more »

gabi
gabi
4 years ago

Interesant e că acum, când e vorba de viața și de siguranța LOR au făcut front comun dar când mureau Alții nu prea conta, nu? Și nu e ca și cum atunci ei nu știau cam cum stă treaba.

Stropic
Stropic
4 years ago

@gabi: adica pun viata lor mai presus de a pacientilor? i-auzi :))) plus, nu stiu de ce medicii sa isi riste cariera sa faca plangeri cand pacientii la randul lor nu depun plangeri. e uimitor ce putina responsabilitate isi asuma oamenii. citeam uimita o stire ca nu stiu ce preot a impartasit 100 de oameni cu aceeasi lingurita. bine, pana aici normal, dar ce m-a uimit e ca nimeni, dar nimeni, nimeni nu vorbea de dosar penal pt aia care s-au dus cu buna stiinta sa linga lingura. aia nu erau responsabili cumva, nu erau oameni mari, cu discernamant, sa… Read more »

Stropic
Stropic
4 years ago

Da, ideea era tocmai ca sunt in aceeasi oala, preot si enoriasi, ca toti sunt oameni mari si stiau ce fac, nu ca “bietii oameni au fost pacaliti si contaminati”.

Pai nu au facut puscarie si in misa, de ce ti se pare ciudat sa faca aici? :))

Catalinx
Catalinx
4 years ago

Au făcut, dar nu pentru atâta lucru.

Mike
Mike
4 years ago

Ma gandeam comparativ in armata, toti freaca motanul si iau salarii degeaba, iar cand vine razboiul demisia si sanatate. Frumos, ce sa zic. Pai stai putin, demisia in armata pe timp de razboi e ca dezertarea, raspunsul e impuscat pe loc. Hai atunci sa vedem care mai demisioneaza.

Livache
Livache
4 years ago

eh, mai sunt cateva lucruri de zis aici (a incercat @gabi dar nu a dat detalii): – mare parte din lume ii uraste pe medici pentru ca zeci de ani au tolerat jaful din sistem. erau vizibili doar la a cere salarii si sporuri, cei care faceau gura ca le lipsesc dotarile erau minoritari. – multi avem experiente neplacute in familie cu sistemul sanitar romanesc. majoritatea ii da dreptate lui Cabral, fara nici un sughit, dupa o postare de tipul asta: https://www.facebook.com/cabralibacka/posts/3376028419116520 – acum au fugit o minoritate, nu e ceva generalizat. din pacate cei lasi sunt mai vizibili. –… Read more »

Stropic
Stropic
4 years ago

Wow, groaznice pozele doctoritei. Groaznic. Pai cum adica poarta o bluza decoltata la o petrecere de craciun? Si cum iti permiti, medic fiind, sa pui o poza cu tine in fusta scurta? Cica pictoriale incendiare…cred ca lumea confunda medicina cu intratul la manastire.

In alta ordine de idei, nu exista un contract al medicilor? Cu cand isi pot da demisia si cum? Mentionat in ce conditii se retrage licenta medicala?
Adica mi se pare incredibil ca nu e nicio baza legala si toti isi dau cu parerea. Sunt primii medici care demisioneaza?

Livache
Livache
4 years ago

@Stropic: tu nu ai inteles dintre pozele alea, minim doua sunt facute in spital?
ok? acum repeta dupa mine: era sefa de sectie ATI Orastie.. de cand mama masii se fac petreceri de Craciun in ATI?

Mike
Mike
4 years ago

Pizdele de genul ala sigur au ocupat posturile pe pile. Au platit spaga in cash sau natura, treaba lor. Multi studenti amarati dar pregatiti au fost trimisi la plimbare in afara sau reprofilati pe transportul de medicamente. Le doare in cur pe pizde daca nu mai practica medicina, viata lor e mai importanta categoric si ele oricum o sa se descurce chiar daca le scot astia definitiv din sistem. Problema e alta aici, pana la urma din criza asta noi ca natie chiar nu o sa intelegem nimic, nu o sa existe nici o transformare in final chiar daca mor… Read more »

Mike
Mike
4 years ago

Apropo de armata si razboi, am vazut un film, primul razboi mondial. In transee, se lanseaza un atac. Absurd , atac fara nici un rost atata timp cat ceilalti care se apara stau , trag non stop si rad orice se apropie. Sanse de supravieturie in timpul atacului minime, ca la marasesti. Aici vine chestia interesanta, daca intamplator la unul din grupa de atac ii vine ideea sa faca stanga imprejur, camararzii din transee au ordin sa-l impuste fara nici o ezitare. In concluzie ori ataci , ori te impusca ai tai. Asa se punea problema.

Stropic
Stropic
4 years ago

@Livache: ba am inteles. dar nu e ca si cum a facut selfie cu pacientii pe patul de moarte. da, eu am auzit de la medici ca fac petreceri de craciun, mai ales cand sunt de garda de sarbatori. petreceri e mult spus, aduc si ei niste prajituri acolo, sa sarbatoreasca cumva. nu in salon peste pacienti evident. tipa asta s-o fi gandit sa se si imbrace mai festiv de craciun, cu bluza aia decoltata. cealalta poza chiar nu vad ce te deranjeaza, are un tricou pana in gat. si daca sunt in spital ce, nu se vede niciun pacient… Read more »

Gabi
Gabi
4 years ago

Au avut coaie să își dea demisia sau ce zici? Că eu cred că aici e vorba de frică și de fapt e puțin spus frică. E angoasă, boss.
Văd că de înțeles îi înțelegeți dar altfel nu știu câți dintre voi v-ați lăsa pe mâna unuia din ăștia.

Iulian
Iulian
4 years ago

Asta era singurul medic de ATI. Fe-aia era sef de sectie. Nu se inghesuie nici dracu la spitale mici, gen Orastie.
Posturile slea se ocupa prin concurs de rezidentiat pe post – adica nu prinzi ceva la liber la concurs si semnezi ca stai la Orastie x ani dupa rezidentiatul facut la Cluj sau dai banii primiti ca rezident inapoi

Mike
Mike
4 years ago

Nu cred ca asocierea cu starea de razboi a situatiei actuale e deplasata. Diferenta e ca acum luptam cu medicii in prima linie. Chestia cu impuscarea pe loc in cas de demisie a fost putin deplasata dar n-ar fi rau ca cei care demisioneaza acum sa infunde un pic puscaria de exempu, ca e mai soft decat executia. In concluzie parerea mea e ca in caz de necesitate sunt anumite domenii strategice din care pur si simpulu n-ai voie sa-ti dai demisia, iar daca refuzi sa mai vii la munca sunt consecinte destul de nasoale.

Livache
Livache
4 years ago
doru vlad
doru vlad
4 years ago

Citesc si pe aici si ma bufneste rasul! Ma distreaza enorm bancurile gen medicii au depus un juramant sa moara la datorie ca oricum sunt niste jigodii care nu au cerut decat salarii marite! Nu stiu daca este analfabetism functional sau altceva ca nu vad cum lumea nu pricepe ca nu scrie nicaieri ca daca esti personal sanitar trebuie sa iti faci datoria cu orice pret chiar si cu viata. Ei stiu ca au depus un juramant bulangii aia si acum nu-l respecta deci macar moral sunt vinovati. Ca juramantul ala zice ceva de genul sa nu faci rau devine… Read more »

Catalinx
Catalinx
4 years ago

Felicitări, bravos. Dacă mai are 5 zile de preaviz înseamnă că și-a dat demisia la timp. Gen cate spitale de nebuni private cunoasteti? Cunosc, dar nu în România. Dacă soția lucra în spital de nebuni era supusă riscului de covid ? In sat la mine e tot așa unul din ăsta și au oprit internările de vreo 3 săptămâni cred. Și nici vizite nu se mai fac din ce știu. nu imi venea sa cred de maxima durere-n cur iar in momentul in care nwradu a zis ca el trebuie sa zugraveasca cu si fara coronavirus mi-am intrbat sotia Cu… Read more »

Stropic
Stropic
4 years ago

@Catalinx: mai, nu stiu, habar nu am cum arata contractele lor de munca. si nu sunt avocat. parerea mea e ca nu e specificat nimic de proceduri si echipamente de protectie, deci 0 temei legal sa nu respecti preavizul. Sigur, nu inseamna ca stai legat acolo, doar ca te expui unui proces dupa demisie. Habar nu am de asemenea ce iti cer cei de la privat sau din strainatate sa te angajeze si cat te-ar afecta un proces asa sau cat ar dura. Placut nu e. Oricum, e o chestie care se intampla in toata lumea. In franta am citit… Read more »

Ronnie
Ronnie
4 years ago

apropo de sindicatele din sanatate: la inceputul pandemiei in Romania, au cerut sporuri marite, nu masti, combinezoane, manusi etc
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23712525-coronavirus-romania-sindicatele-din-sanatate-cer-sporuri-intre-55-85-din-salariu-pentru-personalul-medical-care-trateaza-pacienti-infectati.htm

Stropic
Stropic
4 years ago

Pai in anexa precizeaza cati pantaloni primesti (medicii primesc pantaloni??!), mastile si restul sunt “dupa necesitati”. Plus, art 88, fiecare unitate decide parametrii de microclimat necesar in vederea luarii masurilor de protectia muncii specifice. Nu fii ploii, da pe acolo. :)) Oricum, din cate stiu eu la d-al de noi pe plantatie, nu prea are legal ce sa faca daca nu respecti preavizul. Bine, se duce vorba, faima, banuiesc ca teoretic se poate si proces, dar poti sa muncesti in paralel (daca gasesti). Nici nu stiu daca au cum sa ceara despagubiri. Nu stiu cum ar fi scenariul asta pt… Read more »