Copiii ăia trei din poză sunt furați ( adică împrumutați fără permisiune, romulănește așa), de pe site-ul oxfordowl.co.uk de unde puteți găsi cărți foarte bune, numai bune pentru pulifrici d-ăștia mici de care vă interesați c-ați vrea să-nvețe engleză, bune și pentru ăia care d-abia acuma înhață să citească. Au și unele online, dacă vă înregistrați pe acolo.
Mențiunea nu e că aș fi asociat cu ei în vreun fel, a studiat copilul ăl mic după cărțile ăstea la școală și-acasă și a învățat să citească; binișor, cu accent d-ăla bunu’, nu de-al nos’, cam de la 5 ani. Târziu, da’ ce să faci, e și vina mea pe undeva, prea ocupat să fac bani, în loc să mă preocupe să-nvăț copiii să citească la 3 ani; mai greu prin România când n-a avut toată lumea oportunitatea unui bunic surd, ca mine.
Al doilea motiv e că pe unde am preumblat copilul ăl mare să învețe ceva engleză, materialele de studiu folosite de centre de limbi, sau profesori, sau after-uri, erau cam de căcat. Zici că erau manualele clasice făcute de romulani, ălea foarte tehnice, cu multă carne dintr-o bucată și care cer o curbă a învățării și un efort considerabile, pentru a lucra pe ele. Nu zic că n-or fi altele mai bune și prin România, dar nu am văzut eu. D-aia.
Înapoi la oi.
După doi ani de școală ambii copii sunt ceea ce în UK se numește ”în așteptări” la materia numită limba engleză. Atenție că una e materia de la școală, alta ar fi să vă mint eu acuma că copiii vorbesc cu ușurința nativilor. Nu. Dar se descurcă dacă-i lași singuri pe stradă, copilul mai mare se descurcă onorabil și în mediu academic. În condițiile în care acasă vorbim romulănește, deși inițial voiam să renunț, după o vreme m-a cuprins un sentiment de mândrie naționalistă. Cum adică să uite limba; nu-nu. Acum, ar cam fi momentul să-nvăț și copilul ăl mic să citească romulănește. Prostul până nu-i fudul…
Acuma, io ca romulan, firește că nu-s mulțumit că copiii se încadrează doar în așteptări. Ce pula mea e asta, ăia în sistemul de evaluare au și căsuță de peste așteptări , deci ce? Eu cheltui bani a proasta ca să fie la nivel – cum ar veni – mediu, acceptabil? Dar asta e, plm, nu înveți limba aia sa depășești așteptările nativilor cum ai pocni din degete și sunt dispus să mai acord timp, dar acolo mă uit.
La matematica cam aia e situația, că ori suntem est-europeni, ori nu mai suntem.
Nimic din ce-am spus mai sus nu e important însă, atât de important cât să justifice efortul de școală în altă țară. Ceea ce este important și am observat demult, dar pot confirma acum e sistemul de lucru. Romulania, adică Funeriu pe fiecare săptămână, se poate lăuda cu o lege ok a educației, cu oarece standarde și programă, însă implementarea e aia pe care o știți. Toată lumea fuge după note în catastif și hârtii. #vogoni.
Hârtii au și-ăștia. Da-s mai utile. Pentru tine ca părinte. Evaluarea anuala nu constă în note sintetice care nu înseamnă nimic, nici în media asupra cum ai performat de-a lungul anului că aia nu spune nimic de nivelul la care ești la final.
Ai un raport personalizat, cam la nivelul ăsta de mai jos cu privire la ce știe și ce mai are de învățat copilul tău. Habar nu am cum se reflectă copiii altora, nu pot spune prea multe despre obiectivitatea raportului – un român vero ar putea spune că-s cuvinte mișto, notele contează. Dar ce pot spune e ca înțeleg simplu de acolo cam ce a facut copilul în anul ăla la școală și unde trebuie să-l mai ajut eu, ce mai are de făcut, etc.
La fiecare disciplină sunt trasați niște KPI – în limbaj de lemn de tip management. Și este evaluat nivelul curent al elevului.
Pe parcursul anului școlar aveau de citit – din ce observ școala britănicească se concentrează pe comunicare, pe limbă ( engleză că aia fac ei, dar studiază și limbi străine) și pe înțelegere. Notezi acolo într-un caiet ce a citit, cum, ce nu prea știe să insiste pe aia la școală.
Copchilul trebuie să înțeleagă ce citește, trebuie să poată să-și exprime ideile, trebuie să poată să genereze niște idei bazându-se pe niște informații. Ei pun accent pe asta mai mult decât pe matematici, pe rutine și, dacă mă uit la lumea din jur, de pe acolo, cred că nu-i neapărat rău.
Problema pe care o am cu sistemul de notare din România și pe care cred că o au destul de mulți, iar restul nu și-au pus-o corect e că nu reflectă la absolut niciun moment, cu excepția, poate a examenelor de stagiu ( capacitate și bacalaureat – parcă mai era unu) într-o sumară măsură, cât știe un elev.
Ai, pentru materiile neimportante, doar note obținute pe parcursul anului. La cele importante , de la o vârstă, mai sunt și teze, care, mai ajută un pic la o imagine mai bună.
Astea, în principiu, claseaza performanța ta la anumite teste și deși ele înseamnă ceva relevant la momentul ăla media nu-nseamnă chiar cât ai învățat tu în ansamblu , nu spune ce ar trebui să știi și ce știi.
E doar un concurs de medie a performanțelor zilnice, un fel de integrare din efortul tău, nici măcar zilnic, că nu ești notat mereu, ci în anumite puncte, (checkpoints/ gates), arbitrar alese.
Competitivitatea e ceva util în viață, că la muncă, oriunde te compari cu alții și pe baza asta primești salarii , poziții și alte beneficii. Dar 12 ani + facultate de competivitate în a atinge niște targeturi abstracte pe hârtie, fără a avea vreun reper în cât din cunoștiințele considerate necesare ți-ai însușit găsesc că e contraproductiv.
Pentru că, la finalul anului școlar, la finalul școlii, ca să generalizez, nu prea contează câte note de 10 și de 3 ai luat, dacă nu cumva ai luat doar 10 sau doar 3, ci contează în principiu cât ai reușit să-nveți din ce e necesar.
Și-mi aduc aminte de unul din puținii profesori pentru care am respect, care a creat o situație interesantă la materia numită atunci, în clasa a șaptea, biologie. Pe la vârsta aia mie-mi era destul de ușor să trec prin școală, cam pe modul ”easy”, datorită concurenței reduse și unui model care era bazat pe competiție nu pe acumularea de competențe. Și-aveam la materia aia ceva gen 9-10-9-10 – ceva p-acolo ( nu știu exact câte note), adică, în general eram unde ar trebui să fiu, dar pe final n-am prea mai învățat eu chestii – plm , concurența, și-am luat un 7. Bă, sincer-sincer, nu ăla era nivelul meu, dar în momentul evaluării ăla a fost rezultatul incontestabil . Cum pe vremea aia îmi păsa de medie, întrucât performanțele astea sintetice îmi cumpărau libertate în vacanța de vară – puteam să hălădui noatea, să beau (da, da, la 13 ani, nu dați ochii peste cap)cu prietenii, ăstea.
Și-am cerut revanșa. Revanșa la media zece. Trebuia să mai mă asculte de vreo 3 ori cred, iar eu să știu de 10 mereu și mai erau ceva gen 3 ore. Și nu știu dacă avea timp numai de mine. Cred că după prima s-a plictisit și mi-a zis ca nu merge așa. Dacă vreau media 10, sau altcineva din clasă mai vrea, învăț toată cartea ( în principiu trebuia s-o știu, în morții ei, că era sfârșitul anului, dar nu prea o citisem eu chiar pe toată) și îmi pune întrebări de la cap la coadă. Și colegii. Până mâine. Zis și făcut, aia a fost competiția finală ( a se citi ”the ultimate contest”) de întreptat media pentru mine. Eu am învățat cartea aia și știam și lucruri nescrise clar acolo, până a doua zi, iar omul, jos pălăria, mi-a recunoscut meritul, dar ce vreau să spun e că, în general, școala nu se petrece și nu se notează așa. Nu evaluează nimeni pe nimeni în detaliu, dacă se ridică la nivelul lucrurilor necesare de știut la sfârșitul unui an. Poate doar la corijență, dar nici acolo, că am servit și așa ceva.
E tot timpul o rutină retardată de evaluare punctuală. Aici ai știut, aici n-ai știut, facem media. Nu-i pasă nimănui despre cât ai învățat de fapt până la sfârșitul anului, să te ajute cumva să recuperezi unde nu ai știut, sau măcar să semnalizeze pentru a fi ajutat de ai tăi, care-or fi interesați de copiii lor.
Care e nivelul tău perceput? Păi, media. La final, ai un examen și ne uităm strâmb că de ce nu se pupă rezultatele de la examen cu mediile evaluărilor subiective și punctuale ale unui sistem care nu face nimic să-și îmbunătățească cunoștințele elevilor, altceva decât să-i penalizeze de fiecare dată când îi prind că nu știu ceva.
Nu știu cât timp vom sta p-acolo, dacă o să ajungem în alte țări, mai bune sau mai rele, dar am o vagă impresie că nu prea aș vrea copiii înapoi la școala din Romulania cel puțin până la liceu, dacă nu până la facultate. La care, dacă nu vor fi nevoiți să vină până atunci, plm, om vedea noi.
La final vă las cu o emanație a unui tip foarte popular zilele ăstea.
Amuzant, lumea se râde de exprimarea, nu neapărat modernă, dar cu sens figurativ în limba română pe care cititorii n-o prea înțeleg ( o dau) . Și de ideile menționate acolo, că vai al dracu’, nu mai e hamerica bună, Germania și pula mea.
Trece cu vederea faptul că un domn care a fost ministrul învățământului în România nu a pomenit între opțiunile copilului lui ( nu contează la ce facultate va merge să studieze, sau dacă) – nici măcar la ălea rele, lol – vreo facultate din România. Și lumea crede că el e prostul. Da.
De ce? Pentru că facultățile din România, din păcate, nu prea există pe harta lumii. Da, da – nici ”aia bună” pe care ai făcut-o tu, sau eu, de pildă. Așa, dacă vrei să te dai mare pe aici prin sat, da, merge – dacă vrei să faci ceva semnificativ în lume – mai greu.
De ce ai blurat pronumele? Că genul copilului îl știm( ăștia care te citim) 🙂 Ce mi s-a părut mie interesant (la modul lor de predare) a fost când ai zis că au clase în funcție de cum se descurcă copilul la materia respectivă(avansat sau nu) Nu știu dacă e o idee bună dar e interesant. Noi, în generală, aveam sistemul de a pune un copil care învăța bine cu unul mai slab- pt că era mai ușor pt cel care nu știa să-l întrebe pe coleg iar colegul îi explica la nivelul lor de copii. Totul era ca cei… Read more »
“nici ”aia bună” pe care ai făcut-o tu, sau eu, de pildă”
Nu stiu daca e vreo “aia buna” :))
Pe unde am studiat eu se obisnuia “prostii in spate, desteptii in fata”.
Nici eu, dar unii au impresia asta.
‘Thank you for your support with this at home.’ Asta spune mult, 👍.
Am vazut evaluari (ale copiilor facute de o scoala britanica in Ro) de maxim….6 randuri… ca si lipsa implementarii in educatie a celor declarate la inscriere.
1. Iti pot spune sigur că intr-o clasă bună și proștii evaluează mai bine. Poate e prost dar nu înseamnă ca nu e și competitiv iar faptul ca suntem animale sociale ajută și deasemenea. Pe principiul hai coae uite așa se face, ce n-ai înțeles, uite îți arat eu sau băi expilca-mi si mie că iar mă fute ăla și nu îmi mai permit una de asta acasă. 2. Analiza pe text e fantastică! Observ o dezvoltare imensa de când după poveste vorbim ce plm a vrut să zică autorul. Eu am inceput să fac asta pentru timpii slabi de… Read more »
Am vazut evaluari (ale copiilor facute de o scoala britanica in Ro) de maxim….6 randuri Atunci e foarte rau, pentru ca luam in calcul la un moment dat, daca nu ne place in UK ( si nu pot sa spun ca ma omor de drag) intoarcerea pentru ceva gen British School din Bucuresti – desi mi-e scarba de orasul ala pana la aproape voma. Si ma gandeam ca de 15,000 de euro pe an ( costul de entry level asa) zbarnaie. Daca-s doar mai bune un pic decat scoala publica din Romania, plm, m-am lamurit. Iti pot spune sigur că… Read more »
Pe langa British School mai exista si International British School in Bucuresti, plus Cambridge School si Verita School.
Noi ne-am intors din UK de un an de zile, copilul a mers la o scoala de stat in clasa a 3-a dupa ce in UK terminase clasa a 4-a. Imi pare rau ca am facut asta…
Stiu ca exista. Mb a spus ” evaluari facute de o scoala britanica”. N-a spus care. Linkul pe care l-am dat eu e de la ISB. Probabil ca nu-s toate la fel. Problema e – stii care e care de dinainte sa inscrii copilul si sa platesti purcoiul de bani? Ca dupa ce ai facut asta ai optiuni: 1) Sa pierzi un an pe acolo. Adica copilul. 2) Sa retragi copilul si sa te muti la alta in speranta ca ar fi mai buna, da’ banii dati sunt pa. Imi pare rau ca am facut asta… Ca te-ai intors, ca… Read more »
Imi pare rau ca l-am inscris la o scoala de stat. Imi pare si mai rau ca la o scoala de stat dintr-un oras mic.
Copii facuti de rusine de invatatoare in fata clasei (shaming and blaming, autocritica PCR), tipete, amenintari, greseli multe in manuale, programa stufoasa la unele materii- ca sa dau doar cateva example.
Nu vrea nimeni sa creasca copii sensibili ca mimozele, Dar nici ghiocei obedienti cu capul plecat cum parca incearca scoala sa formeze.
Cum adică amenințări?
N-ai și tu soț să rezolve problemele astea, dacă aia nu au director la școală? Profesorii aia se pot deplasa așa ușor și pe două picioare la ore după amenințări?
Băi, sincer, eu credeam că instrumentele astea sunt rămase în trecut. Nu îmi închipuiam că un profesor azi are in același timp și tupeu de amenințări ( cât să afle părinții ) și dinți în gură.
A trebuit sa iau atitudine si normal ca m-am certat cu invatatoarea si cu directoarea si am facut plangere la inspectorat, Dar nu iti imagina ca s-au schimbat multe.
Copilului meu nu I se mai vorbeste asa, insa aude cum se vb altora. Am vorbit si cu alti parinti, insa ei au “incredere in invatatoare ca stie ea ce face”.
Normal. Ei aveau de la început, nu au încercat să ducă copiii altundeva.
Ai ratat un pronume. Pe penultimul rand. Numa’ zic, desi astia care te ‘urmarim’ cam stim detaliile 🙂
Bai, ce maniaci :). Ideea e ca foaia aia e un exemplu. Ar putea fi de la alt copil ca nu tin neaparat sa arat eu evaluarea copiilor proprii, dar nu am acces la alte evaluari, evident.
La noi nu se facea asa. Eram pusi dupa inaltime, cei mai lungi in spate. 🙂 Si niciodata doi zapaciti impreuna. Ca deranjau orele si nu s-ar fi lipit nimic de ei. Ideea era ca sa fie imprastiati prin toata clasa. Cu mintea mea de acum, gandesc ca nu era rau. Bine, alta generatie, alte idei. De exemplu, fetele se intreceau intre ele care-si ajuta colegul si care primeste nota mai mare( din aia ajutati; gen l-am ajutat pe Vasile si a luat 6 la mate)
Mda, la mine e gg la toate capitolele, cu o exceptie: sarbatorile religioase. Cica ar fi trebuit parintii sa ii spuna si de alea – Eid, Ramadan, pulanpizda.
How about no, lasa sa fie prost la un capitol. Ce dracu’, nu vrem toti genii in casa.
Băi, la ai mei nu am văzut in foaie nimic de religie, nici nu știu dacă studiază. Presupun că da. Dar nu am văzut nimic în raport. La religie nici în România nu avea maxim la religie cea mare. Mai greu când iei numele domnului în deșert.
Pai, nu e “religie”. E un fel de “cultura generala”. Adica nu-l intreaba nimeni cati copii a futut Muiamed, dar in principiu (britanic) ar trebui sa stie ca nu e cazul sa-i intinda unui cioroi de nisip o galeata de kfc de Ramuiadan. Eh, al meu nu stie, ca eu am tripla cetatenie si nu se potriveste principiul breetaneec cu ala romulanesc, de exemplu. Aia e tot.
Înclin să cred că se studiază chestii diferite in scoli diferite. Trebuie să le fi spus lor ceva aspecte culturale – iar asta ține mai mult de cultură decât de religie, sunt de acord cu ei aici, dar nu cred că a mică știe detalii din astea. O s-o întreb. Acuma, pe mine nu mă deranjează în particular nici dacă învață despre Coran , Tora și Biblie, ba chiar ar fi util să învețe despre toate din punct de vedere cultural, că trăim încă pe o planeta unde majoritatea o ard religios, câtă vreme rămâne în scop informativ. Mi se… Read more »
Nu, ma.
E o chestie gen…musulmanii invata ca noi sarbatorim Craciunul, noi invatam ca aia o ard pe Eid si pula mea, ca jidanii o ard pe hanorac ala sau whatever, ca indienii sug pula cu Diwali, din astea.
Nu invata musulmanii “tatal nostru” si nici jidanii martusirea de credinta, doar invata care-s major events/holidays.
Intreaba-ti copiii ce e Diwali, cel mai probabil li s-a spus.
Nu e de “scoli diferite, lucruri diferite”, ca pe logica aia aici invatau toti doar crestinisme si plm, ca-s 98% albi..
^ mai clar, nu invata nimic din coran, invata doar ca exista si ca unii pun botul la el, asa ca o data pe an fac foamea voluntar and shit. La fel cu restul, biblie, tora, pula mea* In teorie, ar trebui sa le spunem noi acasa “vezi, tati, ca aia au sarbatoarea x”. In practica, i-am explicat eu ca doar oamenii inferiori au prieteni imaginari si alte gunoaie derivate, iar Mos Craciun vine cand au mami si tati bani in cont, ca altfel e ocupat. Sunt doar niste MICI gunoaie multiculti, afla tembelisme despre ceilalti, cam cum ai discuta… Read more »
^ mai clar, nu invata nimic din coran, invata doar ca exista si ca unii pun botul la el, asa ca o data pe an fac foamea voluntar and shit. La fel cu restul, biblie, tora, pula mea* Pai, ok, dar in cazul asta nu mi se pare nimic rau, ca, mai ales in UK, traiesc langa niste oameni care au astea ca valori si e folositor sa stii la ce se inchina si ce-i afecteaza, fie ca vrei sa folosesti informatia ca forma de politete si atentie ( conteaza in companii care cer cooperare multiculturala), fie ca sa ii… Read more »
Cred ca e util sa stii genul asta de informatii despre lume. Este, dar este util cand esti ceva mai mare, cu ceva discernamant, cand intelegi ca x face aia pentru ca e maimuta. Nu cand esti copil, prea mic/inocent pentru a pricepe ce satanica e spalarea pe creier. Copiii nu ar trebui expusi la gunoaie de astea, dupa parerea mea. Si cum asta-i al meu, doar parerea mea conteaza; a societatii nu. La varsta asta mi-e greu sa ii explic astfel incat sa inteleaga pe bune. Gen plm, i-am explicat eu deja, dar nu intelege inca – nu cu… Read more »
Păi, în general școala îi pregătește pentru că sunt oricum expuși la asta. Poate nu neapărat copilul tău, aia nu știu în ce condiții trăiesc fiecare, dar în general e evident că și copiii iau contact cu alți copii sau oameni religioși, nu neapărat din religia lor. Și, deși nu înțeleg la vârsta asta mecanismele complexe li se explică cât să poată să înțeleagă ceva, banuiesc. Cum destul de mulți oameni sunt religioși e posibil ca un copil dintr-o familie practicantă de pupat buda să se întâlnească cu un ramadanist și să nu înțeleagă de ce are ăla ritualuri diferite.… Read more »
We’ll have to agree to disagree, coaie. Pentru mine…vrajeala asta e un fel de “hai sa apucam noi cacatul de partea curata”. Nu ai cum. Stie ce e de stiut pe tema asta: ca oamenii cu prieteni imaginari sunt slabi/prosti/lenesi/toxici. Ca ala e prieten cu Allah si ala cu Gizas conteaza mai putin – nu-i pasa nimanui de cartile lor de povesti. Daca aia de la scoala au alta parere, e ok, sunt liberi sa faca ei copii si sa-i creasca fix cum le tuna. Asta e al meu, asa ca nu-l cresc speriat ca-l vede doamne-doamne si-l orbeste daca… Read more »
Păi nu avem pe ce tema să nu fim de acord că eu nu am păreri despre ce trebuie să învețe copiii altcuiva la școală sau acasă și nici nu știu, am zis, ce le-au spus la școală alor mei .