Oameni strângători

Expresia modernă e hoarderi.

Uneori e de bine, alteori nu.

În episodul ăsta îmi trebuia niște platbandă.

-Ma duc la magazin să cumpăr, sper să găsesc ceva mai groasă, de 5.

Tata mă oprește pe loc. Stai, mă , calm că avem . De unde dracu’ avem atâtea fiare, nu pot să îmi dau seama. Comunismu’…

-Ia să tăiem din asta. E de la tac-tău mare.

…care s-a dus de aproape 20 de ani, a ținut mai mult platbanda, fierul e fier, probabil mă va succede și pe mine.

-Mă, dar la ce i-a trebuit lui platbandă?

-Aaa, păi a luat-o de undeva, că voia să își facă roti la căruță.

Mă uit la căruța rămasă prin curte și aia de pe vremea lui și văd că are totuși roți de cauciuc, nu din alea de lemn potcovite cu metal.

Ii zic tatei și confirmă, dar asta că el a luat platbandă înainte, când a făcut căruța, apăruseră roți pneumatice pe toate drumurile gen. Planificare, băi taică.

Observați că nu am zis “cumpărat” , ci luat, că habar nu am de unde cumpărai platbandă in anii ’70. Cel mai probabil de la unul care o fura de la stat.

Cu el mergeam cu porcii pe islaz când aveam până în 10 ani , avea o nebunie a lui, ducea porcii la păscut , nu că nu am fi avut mâncare pentru ei, ci pentru că zicea el că nu fac carnea bună dacă nu trăiesc bine. Păi dacă eu m-aș plimba pe luncă de nebun și m-aș scalda când e cald afară, porcul de ce să trăiască altfel?

După ce s-a dus el, porcii noștri ( un articol legat de asta mâine) au trăit bine mersi și în boxe, nu știu dacă i-au simțit lipsa, lui sau scăldatului, nici gustul cărnii de porc de acum 25 de ani nu mi-l mai aduc aminte.

Dar îmi aduc aminte că strâângea toate tablele și toate căcaturile de prin gunoaie, că lui îi trebuie. Făcea tata spume că aduce toate gunoaiele acasă. Uite că acuma îmi dădu să tai din gunoaiele lui.

Bine, între timp mai strânge și tata. Dar nu așa.

Send to Kindle

3 Replies to “Oameni strângători”

  1. Eu zic ca era un om gospodar. Ce 3R sunt semn de chibzuinta.

    PS la ultimele doua postari ma facusi sa rad( felul cum ai povestit) 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.