Când cumperi din supermarket la vreo 8 lire un vin italian Primitivo, dar nu D.O.C, ci I.G.P. te gândești că poate e ok, poate nu, dar nu te aștepți să fie fantastic.
Când ți-l livrează acasă și vezi dopul cu filet ( în Europa se obișnuiește ca vinurile de calitate să aibă dop de plută sau, oricum, ceva împins acolo ) te lămurești că o să fie mediocru și speri doar să nu fie oțet.
Și așa și este. E ok pentru un vin, mediocru pentru un Primitivo din Puglia. Cum ar veni un vin de masă, o frântură de idee acru-amar , probabil nu au îndepărtat ciorchinii și i-au zdrobit un pic , semn de ieftineală.
Da’ merge, nu e chiar poșircă.
Încet-încet, l-am dovedit și pe ăsta câte un păhărel seara, așa. E păcat să se oțețească degeaba, 8 lire sunt 8 lire și 40 de lei, iar mă apucă nebunia când mă gândesc ce vin bun aș cumpăra eu de banii ăștia în România. După ce se termină cu restricțiile de călătorie, desigur.
