Miros de adiere de bătrânețe. Cam nu mai sunt copil

Îmi spunea tata că-l doare o mână de numai poate s-o miște și i-am atras atenția să muncească mai puțin. L-a mai lăsat, după vreo 1 lună, două.

Două luni și se mai uită înainte la alte două cred că, până îl apucă iar cu altele, că de trecut toate, la vârsta lui, mdeh.


Și pare că-i spre mai bine, trebuie doar să fac cumva să-l conving, la primăvară să nu-și mai spargă singur lemnele. Să caute dracului pe cineva cu un atelaj de spart. Poate rezolv eu…

Timp în care de săptămâna trecută a început brutal să mă doară mușchiul trapez și cel ridicător al scapulei. Scapula nu e ce credeți voi.

Zic (în mintea mea, cât și tare de senil prin casă) : ce se întâmplă, doctore, cred că m-a bătut femeia în somn.

Băi , nu mai pot să scriu ca lumea la calculator și e și la mâna cu care beau, ăstea sunt blesteme, clar. M-am betegit cu niște plasture, cu diclofenac, merge cât de cât, am ajuns să dorm în weekend ziua, precum copiii. Am dormit lemn și m-am mai reparat. Mi-a fugit durerea din mușchiul ăla. A fugit în deltoid și e mai ușor așa, niște săgeți. Cred că ăla care arcul n-are ținta bună că mai aruncă câte o săgeată și prin rotulă.

După care am lucrat duminică noaptea stat iar pe scaun cu cocoașa bine modelată de un scaun de birou ieftin …hmm …și m-am stricat la loc.

Visez să plutesc în cadă cu orele, bine ideal ar fi in ocean, sau măcar într-o piscină termală, dar în visele mele îmi vine miros de Techirghiol.

Bă, ce pula mea, eu n-am pățit din astea până acuma. N-am nici 40, dar văd semne de romantinsm, nu din ăla cu declarații la lumânare, din ăla cu frecții la picior de lemn și lumânare pe piept.

Nu mai sunt copil. Când eram, și de m-ar fi bătut femeia în somn, sau treaz, îmi trecea într-o zi, hai două. Acuma nu mai….

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Livache
Livache
3 years ago

ai rabdare.. pana la pensionare mai ai de trecut si prin Midlife Crisis 🙄

xxxx
xxxx
3 years ago

Cred ca cam e momentul sa schimbi laptopul ala pe un pc cinstit, durerile de muschi in upper back vin fix din postura cocosata impusa de laptop. Second, nici un scaun bun nu ti-ar strica dar nu vreau sa-ti deprim ziua cu ganduri negre de cheltuieli.

0040
0040
3 years ago

Ai grija cu sanatatea ca stresul si reumatismul nu fac bine cu covid. La mine pe plantatie tocmai ce a murit managerul diviziei IT. Cica de covid, fara comorbiditati. Isi vanduse casa din UK si tragea pe aici prin Europa ca cica era vremea mai buna. 55ish parca… Oh well. Inca unul de n-a prins pensia.

Maniax
Maniax
3 years ago

Daca te gandesti la ceva aparat de crapat lemne iti recomand sa te uiti la alea cu con filetat. Sunt foarte simple si accesibile, banui ca ceva motor electric au ai tai prin jurul casei si e relativ simplu de injghebat unul.Am vazut facute chiar si cu motoare de masina de spalat, dar folosind ceva volanta intre motor si con. La o adica poti fi mai inventiv si sa faci asa ceva: https://www.youtube.com/watch?v=89O6j1SOUVs . Cele hidraulice sunt foare lente (casnicele ma refer) dar ceva mai sigure in exploatare. Cele hidraulice semi profi si profi sunt smechere, dar costa un rinichi… Read more »