Ultima basculă de gudron

Vorbeam cu tata la telefon cum nu multe zile. A fost un pic friguț în România și-mi făcea focul zilnic în casa în care nu pot să ajung din motive de grijă a autorităților din ambele țări pentru ca să nu mut carcalacul de colo-colo.

Mă uitam pe telefon și nu era nevoie să facă focul, dar presupun că vrea să se simtă util și să ajute la încălzirea globală.

Și zicea că a răscolit și bagă cărbuni, să scape de ei. Am cumpărat o singură dată prin 2017, să fac proba, că păreau ieftini și după un calcul nu mi s-a mai părut o idee bună, motiv pentru care am și renunțat. Nu i-am mai folosit pe toți nici pe ăia. Îi folosește tata, cum zic, să scape de ei, dar în rest lemn, că e regenerabil și produs relativ local și relativ scump, iar când nu pun lemn, pun porumb. Mult mai bun decât cărbune.

Și mă gândeam în timpul ăsta la greva minerilor, supărați că nu și-au primit salariile.

Pe de o parte au dreptate, că niciun om nu ar trebui să muncească și să nu fie plătit. Pe de alta, ar trebui trimiși toți acasă. Sunt vreo 4000 de oameni, un mic oraș, care probabil întrețin orașul ăla.

Dar fac o muncă inutilă, fără perspectivă, singura utilitate fiind de pioni politici pentru diverși, tura asta pentru pesedei și AUR( nume minier), care-i asmut împotriva liberalilor, așa cum îi asmut și pe ăia de la sindicatele sanitare, PSD au făcut asta mereu. În opoziție au fost mereu remarcabili, capabili în a scoate evidență toate problemele celor de la putere.

Mda, minerii trebuiau trimiși acasă de la muncă de mult. Cam după prima mineriadă așa. Închise frumos minele de cărbune, ura și la muncă mai productivă.

La fel cum țara plătește subvenții ca să meargă Bucureștenii cu metroul și să-și plătească căldura, pardon – apa călâie pierdută în pământ, care pe urmă se laudă că ei produc cât toți provincialii ăia cu mâna întinsă, așa plătește și mineri ca să scoată un căcat din pământ, pe care mai plătim o dată să-l tragem în piept și să-l scuipăm cu plămâni cu tot, iar din când în când mai plătim să facă ăștia câte un scandal, să se mai bată cu poliția, cu jandarmii, cu populația, sau cine se nimerește.

Cam scumpi minerii ăștia, serios, pentru România e mai profitabil să cumpere niște riguri cu plăci nVidia, să le ducă în Vale și să sape după crypto, dacă ține neapărat să aibă industrie minieră. Mai curat și mai uscat.

Probabil că mai sunt vreo 10 ani până se închid si site-urile ălea care mai extrag urmele de cărbune, zece ani în care România plătește un grup de oameni să se joace cu lopățica în pământ și din când în când să se joace de-a politica.

5 Replies to “Ultima basculă de gudron”

  1. Oricum salariile sunt mizere dupa cat se lauda. Ideea e ca daca-i tine asa un timp poate se reorienteaza ei, fara scandal.

  2. La ce fel de senzori se refera intrebarea ? De temperatura? Daca da, ubibot. Nu ca iirecomand dar sunt cei mai buni pe care i-am gasit. Am testat si govee, aia merg pentru alte scopuri, masori temperatura intr-un loc unde nu ai internet si recoltezi valorile periodic prin bluetooth – dar nu-s fan .

  3. da, temperatura si umezeala. m-am tot uitat la Xiaomi dar n-am incredere in chinezi. aplicatiile lor dau rateuri constante.

  4. Bai, pe linie de stabilitate nu am plangeri. Nu stiu ce acuratete au citirile ca nu am veriricat echipamentele metrologic ca nu am nevoie de precizie sub un grad.
    Dar am doua bucati, una de 1 an si nu a dat rateu niciodata pana acum, cealalta de vreo cateva luni. Bateriile de calitate mai slaba tin 3-4 luni. Duracell sunt de 6 luni si am ajuns la 2.8 volti. Asta imi place mult.
    Am cumparat niste baterii “extreme” pe baza e litiu ( nu acumulatori) si ma astept astea sa tina peste 1 an.
    Pentru ca sa tina bateriile atat de mult am setat aparatul sa ia probe la jumatate de ora. Daca vrei sa raporteze date in fiecare minut ( nu vad de ce ai fi interesat de asta) atunci bateriile se vor consuma probabil intr-o luna sau mai putin.
    Aplicatia lor atat cea de web / desktop, cat si de mobil e ok – singura chestie pe care as vrea-o de la un senzor de tipul asta si nu am gasit e posibilitatea de a interoga direct aparatul pe http cu un API.
    Nu stiu daca merge, insa astia iti dau acces API doar pe platforma lor, daca platesti, ceea ce inseamna 2 chestii:
    1) Ca nu poti avea automatizari fara bani
    2) Ca datele tale ajung invariabil la ei.
    Drept care nu pot sa le recomand scula, desi functioneaza impecabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.