Iar cu metroul, iar cu #nuebani la București

Si corect și încorect, în același timp.

Omul zice așa

Eu sunt deschis să am o discuţie cu Primăria Generală a Bucureştiului, dacă îşi doresc acest lucru, astfel încât totuşi transportul în comun în Bucureşti să fie în gestiunea Municipiului Bucureşti. Legea poate fi făcută în aşa mod încât, şi nu vreau să fiu înţeles greşit, tot acest transport e de interes naţional, se pot găsi soluţii. Dar de ce să plătească un moldovean pentru transport? Ştiu că supăr bucureştenii acum, dar nu e corect

N-ar fi zis asta când a fost Firea primăreasă, ceea ce-l face suspect de rea intenție, sau măcar de motive părtinitoare.

În principiu e corect, transportul local trebuie să fie în administrarea consiliului local, nu a statului. Cum își au grijă de el, așa îl au.

Miza evident că e subvenția de 700-800 milioane de lei, care se acordă de la centru, dar se controlează ( la cine merg contractele) local. Iar asta nu place, păi ce vrăjeală e aia să semnezi pe bani pe care nu-i poți tu canaliza să se ducă unde ”trebuie”?

Nicușor o bagă pe aia cu Bucureștenii cotizează cu mai mult decât produc și nu primesc destui bani de la buget.

Și el are dreptate, dar corect e să își negocieze bugetul corespunzător populației din orașul ăla și al ceea ce produc, nu să externalizeze buegtarea unor servicii la centru fără a externaliza și administrarea lor de facto. Adică nu prea merge să administrezi metroul, dar să îți dea Ministerul Transporturilor bani. Ori le dai metroul în brațe să se spele cu el pe cap și după aia belești pula, că pe ăia îi doare în cur și pe tine nu te mai votează nici Pulea, ori îl iei sub administrarea și bugetul primăriei. Și cumva e culmea, că metroul ăla e probabil cel mai util transport în comun din orașul ăla, ar trebui să fie cu ochii pe el ca pe butelie, că de acolo poți menține ușor PR bun.

Dacă stai să te gândești, șansa orașului ăstuia ar fi să se existindă metroul la greu, că străzi ca lumea nu mai au pe unde face, iar cele care sunt e complicat de modificat, tramvaiele ar fi bune, dar durează mult și au și ăstea alte probleme, troleibuzele pur și simplu te piși pe ele în București, mor în aglomerație, benzi de autobuz s-au mai încercat și aproape au zburat-o pe Firea pe geam.

Da’ dacă #nuebani, înseamnă că tot așa, ca cu apa, o să facă dar nu chiar acum, în primii 3 ani de mandat.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Alex
Alex
1 year ago

Problema e ca o data cu trecerea metroului la Primaria Generala, nu vrea sa primeasca si datoriile lui.
Aici e marea problema: vechile datorii. Si nu sunt deloc putine.

Iar Nicusor abia se descurca cu banii la primarie, chia el zicea asta, ca nu sunt fenomenal de multi, raportat la cate ar fi de facut. Iar o astfel de cheltuiala cu metroul (servicii de mentenanta in special) l-ar ingenunchea rau de tot.

Adi
Adi
1 year ago

Metroul e puternic subventionat. STB (autobuze, troleibuze, tramvaie) e puternic subventionat. Incalzirea (doar la sistemul centralizat) e puternic subventionata. Doar STB si incalzirea parca consuma 50-60% din bugetul primariei, nu mai incape si metroul. E adevarat ca primaria primeste foarte putini bani de la stat din cota de TVA, imparteala se face in fiecare an pe baza de culoare politica a primarului, iar asta nu e de unde trebuie. Cu metrou pe cap, Nicusor se duce la fund iremediabil, cat sa castige Firea peste 2 ani. E o piatra de moara legata de gat, in conditiile in care sunt impartiti… Read more »