Lumea pare mai rea, dar cred că se îndreaptă către un pic mai bine

Mă uit zilele ăstea la ce se întâmplă în Iran cu mai mult interes decât în Ucraina. Săptămâna trecută tagul de twitter era #IranProtests, acum s-a schimbat în #IranRevolution .

S-au bătut cu autoritățile, autoritățile i-au arestat și i-au omorât pe care au putut, cum se întâmplă de obicei prin părțile ălea, ca să îi sperie, să țină ei minte cine conduce. Atâta că nu se sperie și nu-și plâng morții cu botul pe labe, ci mai degrabă cu sticla de benzină în mână.

Sunt peste tot scene de felul ăsta, cu femei care își asumă reacția autorităților și aleg să fie martirizate.

Situația se prezintă ca o mișcare de protest, revoluție, emancipare a femeilor, dar e mai mult de atât.

Pentru că fiecare femeie, e fiica cuiva, sora cuiva, mama cuiva. Poate că în relația socială de căsătorie soțul are ochii închiși, poate că alege să susțină, sau să se supună statului în defavoarea soției. Dar unui frate, unui tată, unui fiu le e mai greu, judec eu și nu numai eu, că dacă te uiți pe străzi, nu-s numai femei care-și iau bătaie și gloanțe, sunt și bărbați. Nu toți, e adevărat, dar sunt.

Iar ce se întâmplă e mai degrabă o revoluție culturală. Sigur că pare anecdotic faptul că ăștia dau foc la casă de la un fapt aparent minor, un abuz al poliției și un tabu cultural cu privire la conduita și vestimentația femeilor. Dar nu e despre asta ,cât că o parte a populației a evoluat, sau au renăscut, după 30 de ani de islam ca la coran ( mai mult sau mai puțin), acum nu-și mai încap în corset.

Mi se pare mare lucru.

După aia mă uit la faptul că le-au tăiat internetul să-i bată în liniște și iar a venit Elon Musk și le-a pornit și ăstora Starlinkul. Da, nu merge ca în Ukraina, n-a putut să le trimită și camioanele cu antene, că statul nu le dă voie, evident cu ele , dar le-a pus la dispoziție tehnologia, celor care reușesc să dosească o antenă două.

Nu sunt fan Elon Musk și nu prea vreau să-l vorbesc de bine pe cel mai bogat dintre Pământeni, dar ce face el uite că a contat un pic la accesul unora abuzați la piața de informații. E mare lucru preocuparea, atitudinea și direcția de acțiune.

Dincolo, în Rusia, lumea-și dă foc, le dă foc autorităților, nu-i musai din umanitate, din compasiune pentru Ucraina, pe cei mai mulți îi doare la bască, lucru care e cum e, dar pur și simplu nu înțeleg să fie ei masa de manevră și carnea de tun a idealurilor altora. Și pleacă din țară. FUG. Rușii au trimis armata să se țină la ei să nu se reverse în Georgia .

Georgienii au deschis pur și simplu granița. Nu mai fac verificări de pașapoarte, nu mai nimic. Cine poate să scape, să scape.

În ritmul ăsta vor fi mai mulți refugiați ruși decât ucrainieni.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Ronnie
Ronnie
1 year ago

sper sa duca la ceva bun revolta iranienilor; vad ca in ultimii ani s-au tot testat cu autoritatile si mereu s-a lasat cu sange
https://en.wikipedia.org/wiki/Iran_protests

iar la georgieni e ceva de dincolo de intors celalalt obraz: in 2008 rusii au venit si i-au izgonit din doua regiuni iar acum ii primesc pe toti fugarii

speedy.gonzales
speedy.gonzales
1 year ago

exact ce ziceai tu de aia care au o mama, o sora si asa mai departe: https://9gag.com/gag/a8qb2v3