Motivationalul zilei

Aceasta este o poveste cu retarzi, mai bine zis un retard, prieten de-al meu, dar așa pe departe, care e contractor prin diferite companii și are doi copii. Nu-l cunosc prea bine.

Aduc copiii în discuție doar pentru că au luat ceva toxicoinfecție alimentară d-asta, cum se mai întâmplă, d-aia cu vomă convulsivă and shit, lot of it, dar am auzit ca le-ar fi  trecut repede, nu despre ei e vorba.

E vorba că atunci când ești contractor ești puțin atent cu sănătatea, că nu ai chestia aia care se numește sick days. Poate crezi tu că ai asigurare de sănătate premium, full casco și mai știu eu ce, dar nu funcționează la fel cum funcționează sick days. Cum funcționează în afară, nu neapărat în România.

Ideea e că dacă te îmbolnăvești un pic și nu prea te simți pe treaba ta ca să muncești, poți s-o faci dar pe banii tăi. Dacă vrei ceva de la asigurări trebuie să ”deschizi dosar de daună”. Care implică mers la medic, luat certificate medicale și tofelu’ de analize și se înțelege că dacă nu ți-e rău gen ai un ochi lipsă, ambele picioare retezate din gât și totă familia la cap cu lumânarea în mână rugandu-se să mori dracului mai repede, n-ai pofta și timp de asta.

Prin urmare, așa se face că atunci când cineva prin casă se îmbolnăvește de o chestie d-asta infecțioasă de burtă te cam protejezi, ai și tu grijă ce mănânci, că nu se știe. Chestiile ăstea se mai iau. Mai ales când nu știi cauza.

Nu e cazul prietenului meu care are ceva cunoștințe medicale și de alimentație și care azinoapte pe la trei încă lucra la o chestie nerezolvată și mânca/bea  compulsiv chestii :

lapte bătut, cașcaval, ceva mezel (habar nu avea ce căuta mizeria aia în frigider, așa că a luat-o dracului de-acolo, că dacă se-atinge vreun copil de ea), o cafea cu lapte dulce și de ce nu, un pahar de smoothie de pere și struguri -natural, ce dracu’.

Așa că azi, nu că era deranjat de o diaree d-aia mai subțire ca apa, că aia e ok, e baia ”next-door”, dar așa de niște febră, frisoane, dureri musculare,  greață și gust metalic în gură. Ăsta ultimul e de la aparatul dentar și-i acolo tot timpul, dar sună mai periculos când o spui în contextul ăsta.

În fine, cert e că s-a gândit el că o să lucreze un pic mai tango și-o să ponteze doar la un client și aia e. Se mai întindea pe canapea din când în când să mai tremure puțin sub pătură, mai ținea o ședință, mai făcea un debug, mai scria un power point, se mai făcea un pic de râs la prezentare cu câteva elemente lipsă, asta e,  prostia se plătește.

Și cum stătea el așa, într-un episod d-ăsta, lușit pe canapeaua aia, cu un ochi pe Lync, ca trebuia să-l caute cineva pentru o ședință, cu altul închis și  fără pic de pofta de muncă, soția lui iubitoare se apropie și-i spune că nu se simte bine când îl vede așa, cum suferă. Așa că pleacă la cumpărături.

Ce-nseamnă să te cunoască soția și să știe ce te motivează, băi nene.

Nici dacă era pe cocaină nu s-ar fi ridicat omu’ meu mai repede și-napoi la muncă, taică, că trebuie să facem banii lipsă. Ce boală, ce lene, ce stare de deprimare? Cu moartea pre moarte călcând.

Deliver or die, cum se spune prin cercurile pe unde mă învârt eu.