Aplecare și talent

Mă întreb uneori dacă e bine sau rău să-i spun copilului când nu se descurcă la ceva, și dacă ar trebui, poate, să își canalizeze eforturile către alte lucruri.

Am mai zis. Mie în copilărie mi-a plăcut folbalu’ . Ce păcat că eram fix cel mai prost din curtea școlii la treaba asta, plm tocilarul planetei, trup și suflet, nu puteam lovi mingea aia corect nici dacă era pătrată. Nu înțelegeam de ce, pentru că puteam pricepe orice strategie, orice abordare , orice procedură de mini m două ori mai repede decât restul copiilor care se comportau ca și cum aveau jumătate de creier lipsă dar treceau pe lângă mine cu mingea jonglând pe genunchi, în timp ce mie mi se înnodau șireturile doar dacă mergeam.

La fel și la desen. Cum zice unul dintre copii: Creierul meu își imaginează lucruri atât de frumoase, dar mâna desenează altceva. Așa și eu, îmi imaginam forme și grafice nemaivăzute.

Dar din creion ieșeau tot oameni din bețe. Și ăia desculți.

Și de cântat cu gura tot așa. Spaima satelor vecine. Mă și obligau să cânt la serbări. Eu uram asta, că voce nu am, dar urechi da, chiar muzicale. Pot să cânt după ureche la clape, la muzicuță , la fluier , d-ăstea . Cu degetele-s bun . La Vâlcea toți sunt pianiști de mici.

Așa și copilul cel mare. Când cântă tre’ să chem zugravul. Dacă-s țevile la canalizare înfundate pot s-o rog să facă un “solo”. Partea proastă e că îi place. Ca mie fotbalul. În mod normal aș încuraja-o să continue să exerseze, dar ne face rău, lol.

Cu desenul e ok. Go-on, go-on. In cele din urmă eu am învățat să desenez tehnic, cât de cât. Dacă am referințe să le măsor și trag linii drepte sau folosesc compas , sau fotoshop sunt șefu’ la desen și la falsuri; pardon, reproduceri după model. La ăstea bun, doar mâinile nu mă ajută.

Eh, bine că înțelege matematică și programare și își poate exprima cumva creativitatea. Altfel e rău să ai idei și să nu poți să le scuipi afară cumva.

Dar celălalt copil…

Celălalt copil nu știu dacă are nevoie de matematică. Nici cu cine seamănă.

Când pictezi așa la doi ani.

Dacă vi se pare amuzant de urât, mergeți să vedeți expoziția de artă abstractă de la muzeul din Vatican . Aia zici că-i făcută de bolnavi de Down, pe lângă asta. Eu la doi ani pictam pereții cu lapte din biberon, sau ceva.

Și cam așa la 3 ani. Mie nu îmi ies culorile pe foaie nici acum.

Iar ăsta e de ieri .

Problema e că eu nu pot să ajut. Iar copiii limitele creativității lor. Dacă nu îi ajuți trebuie să inventeze singuri roata. Uneori e de bine. Alteori e de pierdere de timp. Au timp. Dar parcă parcă ceva nu pușcă bine. Pe celălalt copil, da, pot. Matematică, programare , robotică, științe. Ăla e tărâmul meu și pot să îi dau un brânci. Bine măcar că îi place. Dacă pe partea de control fin la mușchi nu se mișcă nimic corect, nu prea are de ales.

Dar dacă e vorba de desen, mai degrabă aș putea să predau fotbal, măcar acolo știu strategia , chit că mă împiedic.

Tot ce pot să fac e să înghit in sec când trebuie să zugrăvesc . Din nou.

Eu am reușit să învăț treaba mea cu minim ajutor. Nu știu dacă a fost bine, dacă merge mereu așa, sau dacă nu-s oportunități pierdute.

Cum îl înveți pe un copil să facă ceva mai bine când tu ești praf prin comparație ?

Cum aș putea să îi explic cum se combină culorile, dacă atunci când amestec acuarelele Mordorul mi se scurge de sub pensulă?

8 Replies to “Aplecare și talent”

    1. Nu pun edit ca pagina asta se incarca deja destul de incet si are destule buguri :/.
      De scumpa asa si-asa, dar mai degraba not in range. 4000 de euro pe an e, cam scump pentru gradinita/ Romania, dar sa zicem ca ar putea merge. Da’ tre’ sa mai stea cineva de dus intors. Sau inca vreo 1000 de euro pe an transportul.
      Nu stiu cat de mult se justifica, tinand cont de alte optiuni, desigur.

      Adica banii aia sunt pentru predare in limba engleza, nu ca fac ei picasouri din copii. Ceea ce e de inteles, da’ ma gandesc eu la niste solutii mai bune.

  1. Ba, baiatule, tu de aia te plangi?

    E cazul sa-ti arat ce “deseneaza” al meu? Iti explodeaza si capu’ si blogu’ atunci. Hai, ca sa nu ma chinui eu aiurea cu urcat poze, fa urmatorul experiment.

    1. Fa-te pula. Dar pula. Bocna, nu asa.
    2. Ia un pix.
    3. Ia doua fire de cupru si baga-le-n priza.
    4. Pune pixul pe foaie.
    5. Conecteaza firele la sfarcuri.

    Rezultatul ar trebui sa fie similar, daca nu cumva identic.

  2. *Astea sunt desenele copilului mic, ăla care pictează frumos. Cu excepția oamenilor de bețe, care sunt făcuți de mine și a primei poze care e furată.

    Io sunt chiar mândru de copilu’ ăsta. Plm , poza aia abstractă a făcut-o la doi ani, eu nici nu țineam pensula în mână la vârsta aia . Nu știu încă ce înseamnă , dar când beau câte un pahar , două ,parcă aduce a ceva.

    Cea mare a văzut desenele și m-a întrebat pe ale ei de ce nu le pun pe net. I-am spus că mai întâi trebuie să înceapă să deseneze, lol. Sper că nu-s prea dur 🙂

    Ce vreau să spun e că nu mi-aș dori să știu cam când e ok să susții un copil în ce face și când nu. Vorbesc de cazurile în care nu pare să aibă talent, evident .

    Adică sunt convins că ceva matematică și științe aș putea să învăț orice copil cât de antitalent ar fi el. Dar, dacă e cu din ăstea, pot doar să admir sau să mă oripilez.
    * Cei mai mulți oameni desenează , pictează execrabil. Bănuiesc că așa ajunge o pictură sa coste milioane de dolari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.