Există două tipuri de grătar – grătar de supraviețuire și de îmbogățire. La noi s-au încadrat în prima categorie. Aveam treabă și un copil a…
Category: life log
Își revine, ușor-ușor, grădina. Numai buruieni în loc de gazon zici că e părul în cheile după chimioterapie. Așa l-am găsit, după vreo două episoade…
Un colț de cafenea pariziană, cu cafea bună, în resort. Ăștia au de fapt două. Soția îmi zice că doamna care i-a pregătit cafeaua naște…
Se uita soția la copacii ăștia, că ce să fie, ce să fie. Un soi de pin. M-am uitat și io, tot un soi de…
Asta e din seria ”Amintiri din copilărie” dar nu de-ale mele, mă rog, nu prea mult, că eu nu trăiam p-atunci. Poate o să mai…
Am zburat peste toată europa și, cel puțin în jurul latitudinii de 45N, până în România toată europa e galben – maro. România e verde…
Am plecat de acasă, am dat pe acasă ,altă casă și am plecat în fugă. Mă uitam amuzat, în Otopeni, cum trece avionul care ne…
Nu chiar, dar se înfăptuiesc cererile de economie. Pula iluminat public, beznă la 10 seara.
Din capitolul interstelar: Jurnal Agricol de Iulie, perspectivă de la înălțime. De la înățimea lanului de porumb. Dacă în luna mai scriam despre problema unui…
Toate erau mai bune pe timpul lui Ceaușescu. Glumesc. Am cumpărat la repezeală un pachet de rame de cat (1/2) , adică lemnele și m-am…
Cu o mână mă țin la AI-ul care îmi analizează niște ședinte că i-am dat de își dă crash că nu mai știe pe ce…
Din capitolul interstelar. S-a semănat târziu porumbul anul ăsta. Vreme rece, umedă, în general pe final de aprilie, la început de mai.Și e amuzant, la…
În care vă povestesc cum viața este amuzantă și cum „unde dai și unde crapă”. Tot timpul am visat că poate voi avea copii cărora…
Urmare dintr-un articol pe care încă nu l-am scris. După încă niște timp, am mai dat o tură pe la văru cu rableta. Și printre…
Tot nu prea, bă, sunt exasperat. Anul ăsta n-a mai înghețat, s-au făcut flori de detoate, mai puțin de vișine. Sunt vreo jumătate de găleată…














