3.1 Madagascar – Sărăcia infinită: Nosy Be

Din ciclul locuri de pe lume unde nu vrei să îți petreci vacanța. Încă.

Da, știu că sună exotic, știu că știți că s-a mutat Mazăre aci și că și-a deschis un resort de 4 stele ( sărac) și chiar puteam să îl vizitez la a doua oprire ( eram la cca 15 km, dar pe agenda soției era altă excursie ) știu că e insulă și pe o insulă trebuie să fie și plaje mișto – doar am pus și eu vreo două poze okish, cred. Mai pun două să fie.

Dar oamenii sunt mai vai de pula lor decât ăia din Zanzibar (Tanzania) .
Iar plajele și natura in sine nu sunt chiar așa de mișto ( sau nu am găsit eu locurile acelea ) ca în Zanzibar. Plaja e mai galbină aici. Nisipul mai comun, măcar fin.

Am oprit în trei locuri din Madagascar după cum puteți citi în seria de articole. Deci, sintetic vorbind, mai era sudul de văzut. Sintetic, pentru că țara e mare, cam cat două Românii așa.

Și am să le iau în ordinea în care am debarcat eu. Tre’ să împart articolul în bucăți, că vă plictisiți. Și nu pe ăsta nu îl scriu succint, că e pentru mine, în viitor.

Nosy Be. Ăsta e unul din cele mai cunoscute locuri din Madagascar, au și ceva recif mișto ( nu l-am văzut, că nu erau excursii de gen disponibile la ăștia de la Costa de unde a luat soția ) au plajele cele mai frumoase și ceva aeroport in zonă pe care turiștii îl preferă celui din Antananarivo datorită pericolului de hoți de buzunare și genul ăsta de probleme din capitală.
Nu, ăla de aici nu e Oslo sau ceva, dimpotrivă, dar cică e preferabil. Cum eu am venit pe mare, nu știu ce să zic.
Portul e mai degrabă de bărcuțe. Ditai matahala de vas cu care am venit a trebuit să ancoreze in larg și ne-au transportat cu bărcile de salvare la mal și înapoi.

Când ajungi in port și vezi marea de vânzători de nimicuri care aproape se calca in picioare să fie primii la cordonul care marchează culuarul pe unde coborâm noi, europenii care se scaldă în bani ( cel puțin din perspectiva băștinașilor) te ia un sentiment de nod în gât asociat cu ideea că “ce pula mea caut eu aici?” si realizezi dacă aia ar fi lăsați liberi, nu păziți de niste soldați cu arme, nu știi sigur dacă ar mai rămâne vreo pană pe tine.

De aia soția a luat ceva excursie asistată de ăștia de la Costa cu agenția lor locală, KOKOA tours. Alții au plecat pe cont propriu cu tuc-tuc-uri și nu a pățit nimeni nimic, din ce știu , dar nici nu am fost unde am fost noi.

Ne-am suit în ceva microbus și-am început drumul, mai întâi pe asfalt care se mai întrerupea ici colo, dar acum să fim cinstiți, veneam din România. Până am ajuns la resortul unde urma să ne suim pe o barca și să mergem pe încă o altă insuliță mai mică, Nosy Sakatia.
Eh, acolo s-a terminat de tot asfaltul; erau doar pământ, bălți și gropi încă neumplute cu apă. Și un băștinos cu o săpăligă, care astupa unele gropi. Am mai văzut eu așa pe la marginea Bucureștiului, când mergeam la amicul R., la Bragadiru, dar chiar la intrarea într-un resort de 4 stele, nu. Ca să înțelegeți dimensiunea sărăciei, trecusem mai inainte pe lângă alt resort, al președintelui, iar ăla era la strada principală, dar tot așa doar de 4 stele. Că atâta se poate.

Mi-am scos adidașii din picioare înainte să îi umplu de nămol, că oricum urma să intru în apă și să mă urc pe barca și m-am uitat scârbit cum au apărut din senin doi tipi cu alte două maimuțe în spinare ( King Julieni) și erau nerăbdători să ne facă poze cu maimuțele lor . Cu telefoanele noastre, gen. Doi nemțalocks au acceptat ca să observe ei pe urmă ca țigănoșii voiau bani pe urmă și că făceau ca trenu’ în gară când au văzut că nu primesc.
Ghidul era foarte profesional. Insista să ne explice nouă ce înseamnă diverși termeni și denumiri madagascarene ( malagasy) în “good english”, El vorbind execrabil atât engleză cât și franceză. Ca mai toți malagasy peoplepe care i-am întâlnit. Măcar vorbeau altceva decât ghiveciul lor local.

Ne explica tradițiile lor și faptul că cei mai mulți locuitori sunt creștini și era mândru că e și el creștin ca noi, europenii. Ce nu știe el e că majoritatea europenilor care ajung la el de pe croaziere sunt laici deja. Plm, mai greu cu moda și curentele în Madagascar.

Apoi ne-a arătat din barcă o insuliță mică și drăgălașă pe care nu aveam voie să mergem, că era sacră. Adică un cimitir pentru copiii care mor sub vârsta de un an și îi aruncă părinții lor într-un hududoi acolo. Era mândru și de asta.
Ne-a abandonat apoi pe prima plaja din Sakatia să facem baie și snorkeling și să fim stalkeriți de șatre de țigani care vindeau căcaturi.

Ce să zic, plaja frumoasă, apa caldă, pești mai puțini și mai puțin diverși decât am găsit în Seychelles ( am uitat cardul pe vapor că voiam să postez o comparație) dar nu asta ar fi fost problema ci că trebuia să ne păzim in pula mea bagajele. Eram noi doi și cu încă un domn senior mie ( de vârsta lui tata ) și soția lui însărcinată, plm. Mai erau niște europeni langa noi, care stăteau la bagaje, dar aia erau fosile, clienții tipici pentru croaziere.

Plm, a cumpărat doamna ceva magneți ( nu chiar urâți și erau măcar făcuți de ei,nu chinezării cum vezi in alte părți ) de la una dintre ei, iar pe urmă am stat eu acolo că mi-a trecut toată pofta. Domnul cu care mai eram avea o pungă de pixuri și bomboane și le-a dat câteva la doi puradei de am scăpat de ei temporar.

Eh de aici am fost în cealaltă parte a insuliței, să vedem un sat de papuași de ai lor.

Una la mână că satul lor încape în curtea + gradina casei noastre de la țară cu totul .
De cum am pășit de pe plajă în sat, ghidul a ținut să ne prezinte cu mândrie faptul că Madagascar a rezolvat deja problemele lumii civilizate, ei găsind leacul pentru leucemie, o plantă cu flori albe in fața casei ( cotețului, mai de grabă) cuiva . “Are rezultate foarte bune, foarte mulți copii s-au vindecat de leucemie”. Aia pe care nu i-au aruncat pe insula cea mai mică, presupun. Bine, mi-a fost neclar cum reușesc să diagnosticheze leucemia, dar nu mai contează.

Iar doctorul vine la ei in sat o dată pe lună. Măcar e unul din Europa, cică ar fi din UK, deci bănuiesc că e același timp de așteptare.

Sfârșit brutal.

Ah, nu. Au cameleoni mișto.

Send to Kindle

2 Replies to “3.1 Madagascar – Sărăcia infinită: Nosy Be”

  1. Contraexemplu: La un moment dat, prin 2013, un american expat trăia în Shanghai. Împreună cu soția chinezoaică și copiii. Într-o zi, expatul cumpără un cățel de la un pet shop. Cățelul se joacă, linge, mușcă, linge iar pe față pe stăpâni, toată lumea se amuză.

    7 zile mai târziu, cățelul refuză apa, paralizează și moare.

    50 de zile mai târziu, americanul are convulsii. Ia un calmant și se duce la spital. Într-o săptămână vin febra, hidrofobia, delirul, paralizia și moartea. Chinezoaica și copiii fuseseră vaccinați antirabic și au rămas sănătoși.

    Vine un reporter și întreabă: ”Cum se poate așa ceva?”

    Doctorița chinezoaică: ”Era de așteptat din partea expaților. Vin din țări în care turbarea e o raritate extremă, ca Europa continentală sau SUA. Sau nu mai există de 3-4 generații, ca Japonia sau Marea Britanie. Nu au fost educați, avertizați, nu au trăit cu pericolul lângă ei, nu au nicio idee că ar trebui să se protejeze.

    Yup. De la 1990 încoace, faci repede un calcul în minte: ce sunt 500 EUR pentru mine… dar pentru ei? Îmi taie gâtul pentru un lanț de aur, un smartphone sau un portofel? Mai ales dacă sunt fosilă numită senior citizen și nu știu niciun cuvânt în limba lor?

    Și îți vine nodul în gât asociat cu ideea că “ce pula mea caut eu aici” 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.