Încerc să fiu succint. Am muncit mult luna asta și eram pe făcut și trimis factura. vreo 16,837 de euro pe muncă , plus încă niște cheltuieli de recuperat. Asta aș avea de primit la cursul BNR. Normal că nu-s niciodată fix banii ăia. D-aia mi-am luat măsuri de protecție la rată.
Dar eu primesc SEK și ăia de la ING business nu au vrut să-mi deschiză cont de SEK la ei, anul trecut prin mai, că am fi fost prieteni și pe vremea asta, dar acuma nu mai putem fi. Au zis că ei operează doar cu 5 monede mari și late, ălea clasice. Bă, ăștia de la ING Centrală, dacă ajungeți vreodată să citiți asta, să știți că angajații voștri de la Titan sunt de vină, că tot ei au putut, cu un an înainte să-mi deschiză cont in SEK, pe care îl am și acum . Pe persoană fizică.
Și în care m-am gândit eu să testez cam câți bani îmi dă mie ING-ul din suma corespunzătoare de 177600 coroane.
Zbang, 16,395.00 de EUR, lopata peste muie!
XE.com îmi dă circa 16,730
Iar Revolutul personal imi da cca 16,700 EUR și asta e tot ce contează că ăștia sunt bani ”în mână”.
PĂI, PULA MEA, LA CUM A FOST MUNCA SAPTĂMANA ASTA, DACA ÎMI ZIC ĂȘTIA DE LA ING CA VOR JUMA’ DE ZI DE MUNCĂ COMISION CĂ-MI SCHIMBĂ BANII, SĂ LE IAU COPIII ÎN PULA LA FIECARE; FUTU-LE DUMNEZEII MAMII LOR.
M-am enervat și mi-am făcut PE LOC cont business la Revolut, da, de aici din UK, așa în jumătate de ora cu tot cu verificări de acte . Și nu știu de ce pula mea am așteptat până acum, cel mai probabil pentru că-s prost făcut grămadă ( nu e ca și cum nu știam de ăștia) , am pierdut, în pula mea, într-un an undeva la 3000-3500 de euro, gratis, pe diferență de curs valutar.
Ho, ăștia care locuiți în UK, ca Manowar, nu vă grăbiți să râdeți de mine și băncile din România, că colegii mei d-aci și-au evaluat pierderile pe schimb valutist tot la sumele ăstea, doar că în lire, trololol.
Un an mai târziu sunt gata de business, baby. Rizibil.
Se pare ca tot ce ai nevoie pentru decizii bune, e sa iti fie un pic greu, sa ai un pic de urcus in viata. Daca totul mere asa pe easy, te doare in pula, te jumuleste toata lumea la buzunare.
Și da, contul la ăștia nu e ”gratis”. Costa 25 de EUR pe lună. UN MILION. Și ceva. Dar îmi bag pulele, pierderea pe curs de la ING de luna asta acoperă un an de cont la ăștia.
Moama, ma pun sa invat si eu SAP? :)) Progamarea mea e mult mai slab platita :))
P-astia ca Manowar ii doare-n pula, ca pana una-alta iau lire, deci na….
@Filip: Eu nu sunt platit doar pentru programare. Un programator e platit cu jumatate, sau sub jumatate din suma asta. Pe contract. Daca vrei sa fii “doar programator” ai sa “mori de foame” ( nu chiar, dar nici mare duda nu e) , nu cred ca conteaza ce inveti. Vremurile alea in care stiai un if/then/else/loop+framework in diferite limbaje si te umpleai de bani s-au dus. Din pacate. Eu sunt vidanjor profesionist. Programarea pentru mine e ca o cheie reglabila – cam cu cat poti fi platit pentru ca ai sau stii sa folosesti o cheie franceza? @Manowar: Gluma e… Read more »
Crezi asta doar pentru ca nu ai mortgage in lire <3
Pai nu e ca cred. Stiu. Eu platesc chirie suma fixa. Pentru mine 1500 de lire inseama sa schimb mai putini euroi. Si daca as avea mortgage din ala, tot mai putini ar trebui sa schimb. Ce, ti-au scazut aia mortgage-ul ca a scazut lira? Faptul ca iti upgradezi tu veniturile, as in pozitia pe care esti angajat, ajuta, dar nu conteaza in rationament, ca tre’ sa faci ceva pentru asta. Eu nu (in sensul ca nu trebuie, dac-o fac e doar un bonus).
Si, unde pleci in vacanta?
Ca platesti chestii in lire in mod normal, mai rar lei, deci astia ii schimbi pentru o vacanta draguta. 🙂
Un contractor silitor nu pleaca in vacanta si nu isi ia concediu, ce tot spui acolo? Isi cauta proiect in alta tara si aduce si sotia / copiii :).
Nu prea conteaza, mai. Mergi in vacanta o data , de doua ori pe an. Cat cheltuiesti? 5-15% din castigurile anuale? Conteaza mai mult restul de 85%, nu?
Faptul ca iti upgradezi tu veniturile, as in pozitia pe care esti angajat, ajuta, dar nu conteaza in rationament, ca tre’ sa faci ceva pentru asta. Veniturile mele sunt ceva mai usor de negociat (“in sus”) cand lira se devalorizeaza, boss. Ce, ti-au scazut aia mortgage-ul ca a scazut lira? Da. Indirect. Pentru ca, pula mea, am inceput pe 33k si nu mai lucrez pe 33k. Si sigur, o buna parte din maririle alea le-am primit pentru ca-s eu va£oare si ciumecarea£a, da’ o parte au venit si pentru ca s-a dus pe pula lira. Ca acum 7 ani iti… Read more »
Ca acum 7 ani iti dadea fix pula £650/zi, trust me – bateai matanii daca prindeai 450/zi in 2012. Nu. Nu prea cred. Cred ca tehnologiile pe care le stii tu azi nici nu erau disponibile in 2012 si ca contractele pe care luai atunci 450/zi erau pentru alte tipuri de joburi, mai aproape de facut vhost si named si “service mysqld restart” si scris reguli in iptables si configuri de my.cnf si “cat /var/log/…” Aia care stiau atunci niste tehnologii, cum ar fi sysadminii, ca tine, dar care stiau instala SAP, luau atunci 500-600 de lire/ zi. Stiu eu.… Read more »
Vorbeam de domeniul meu, evident, nu de altii – pe SAP sau pe orice altceva. Sunt convins ca un contractor prin vreun spital cu neuroplm lua si mai mult de-atat. Dar pe domeniul meu, cu chestii pe care acum iei 600, atunci luai 450 IN CEL MAI BUN CAZ. Argumentul e valid pe partea de rata la casa. Daca nu depasesti termenul in care ai dobanda fixa, banuiesc ? 1. Nu cred ca-l depasesc. 2. Nu prea conteaza daca-l depasesc. 3% (sa zicem, dupa expirare, daca o fi atat?) din vreo 20-30k nu-i la fel ca 2% din 212k. Pe… Read more »
Imbatabila logica ce bine merge ca s a devalorizat £££ functioneaza daca esti platit in alta moneda :)) si numai atunci. Personal m a avantajat cand a crecut lira ca schimbam pe mai multi euro…(acu as putea sa schimb inapoi dar ma astept ca lira sa scada si mai mult si atunci …capu la cutie … ca deja la 10k schimbati diferenta din devalorizare £££ inseamna vreo 400euro in minus)
In rest doar un exemplu trivial benzina a crescut de la 1.13£ pe la 1.25£ in vreo 6 luni dar hei … costa tot la fel :)))
Pai si ce, bai, tie nu ti-au crescut veniturile in ultimele 6 luni cu 10%? Ca trebuie doar sa ceri. Eu am cerut unora 1200 euro pe zi, pe un job bun ce implica deplasare intre Coventry si Stuttgart, bani care stiu ca se ofera in Europa pe jobul ala ( Danemarca, Germania – nu din anunturi, de la aia care primesc si de la aia care platesc). Si mi-a dat-o ala cu “ce-ai coaie, nicio sansa, lumea aplica pentru 700-800 p-aici!”. Pai, succese, ce sa le spun. Ca asa functioneaza piata, cand nu mai merge bine treaba te duci… Read more »
Boss, cand ai vreme trage un ochi și pe paysera
N-are taxa de administrare, comisioanele is mici și cursul e apropiat de cel oficial.
Pare mai avansat și mai complex decât ce îmi trebuie acum, când am timp , dau o tură și cu ăla.
“Pai si ce, bai, tie nu ti-au crescut veniturile in ultimele 6 luni cu 10%?” mie personal nu, chiar mi au scazut :))) Financiar m am bagat intr un mare rahat, povesti SF s-o termin cu ITul si sa ma apuc de altceva cat timp n am creierul nivelat de tot cu ce mare scula bascula treburi importante fac in timp ce alerg ca soarecele pe banda. Momentan e on-going treaba, sunt la etapa ‘money drain’ si inca nu vine nimic :))) decat poate urmatorul contract Daca tu ceri 1200 si ei gasesc cu 700 nu mi permite decenta sa… Read more »
Păi, eu știu foarte bine că e așa, nu îmi fac iluzii, mai ales de la recrutori pe care nu ii cunosc. Din partea mea, să îi vândă pe alții, eu am de lucru, tot pe banii ăia , dar mai relaxat ( 90% din timp sunt remote ). Dacă nu aveam de lucru mergeam eu pe 700 și îmi făceam și reputație. Dar așa nu. Prefer să cer și să aștept. Dacă au nevoie de mine, plătesc, dacă au nevoie de un om pe pozitia aia, clar găsesc mai ieftin. E ok. Când vor avea nevoie de cineva care… Read more »
Pentru salariile astea trebuie ceva curaj, o mica rezerva de bani si CV bun.
Eu am ajuns pe testare la $650/zi.
Sunt destui care iau mai mult ca mine, dar si multi care iau sub mine.
Eu sunt multumit, tinand cont de faptul ca lucrez 100% remote pentru americani, iar taxe platesc mai la sub 10%.
Eu folosesc Revolut de cel putin un an, sunt foarte multumit de cursul de schimb, dar si de promptitudinea suportului lor. Am ING, insa lucrez destul de mult in tari cu monede diferite, ING te arde ca intai face schimbul ron-euro la un curs muist apoi din euro in moneda x, la alt curs muist. La sume mari chiar se simte. Vezi insa ca daca faci top up de pe card de credit, se plateste comision, asta e mai noua, inainte se considera ca fiind o plata la comerciant, dar s au prins baietii ca e rost de scos cash… Read more »
Eu tot nu am înțeles de ce treceai ti banii prin țară de vreme ce ești pe acolo prin trecere. Mi-ai explicat tu de ce nu vrei UniCredit dar am uitat, rezulta că pe mine nu mă atingeau chestiile alea. Așa ca tot la ei am rămas. Costuri zero, schimb valutar la curs BNR în limita a 1000E/zi, practic 3000 folosind toate mobilele, aplicație mobilă decentă, acces la lounge in aeroport moca ( bine astea-s cam prin fundul curții), plus alte cateva rahaturi care se suprapun peste ce dau cei de la muncă deci nu ma prea interesează Pe mine… Read more »
Pentru că eu nu muncesc pentru engleji, nu plătesc taxe pe banii ăia aici, prin urmare de ce as vrea să îi țin la vedere in țara lor? Dacă locuiesc aici ar putea să mă întrebe de ce nu plătesc taxe aici. Și eu as putea sa le spun “mă scuzați, am o jenă, hai că plec, pa. “
Lol abia acum am citit ce a scris Mano și pot spune cu mâna pe inimă că e primul om pe care il aud ca se bucura ca îi scade valoarea monezii in care e plătit. Evident explicația pare dată de Teodorovici sau cum plm îl cheamă pe ăla de la Finanțe.
@ Catalin Păi dar nu am zis ca sa îi ții la englezi. Sunt si alte țări prin UE.
@Manowar ar putea avea dreptate in niste contexte. Dar nu merge cu stat cu mainile in san ca “vine banii”. Tre’ sa te invarti un pic sa mai iei un mortgage, sa alergi dupa bani mai mari. Sunt si alte tari prin UE , dar nu-ti deschizi conturi bancare asa cum vrei tu. Tre’ sa ai rezidenta si pe acolo, etc. Momentan nu prea imi pasa. Imi pot muta banii destul de repede, daca e nevoie si in alte tari, dar nu sunt vreun infractor sa imi fac griji. Banii mei sunt munciti si taxati si stau in tara in… Read more »
“mă scuzați, am o jenă, hai că plec, pa. ” :)))))) Regula de rezidenta e 6 luni + 1 zi din ce stiu, pe an fiscal in UE. Ideal ar fi sa te asiguri ca in tara in care platesti taxe stai 6 luni pe an – nu stiu cum pot sa te verifice exact (mai ales daca e vorba de statul roman) dar nici nu vreau sa aflu pe pielea mea. Ar fi chiar o prostie sa ti taxeze statu englez banii castigati dincolo. E suficient de ciudat si sa castigi in alta parte si sa i spargi in… Read more »
Macar eu sparg ce castig aici si imi mai ramane ceva ca altfel nu stateam dar am mentalitate de #capsunar. “Tot” ce am sa castig aici am sa ii taxez aici ca asa e corect. Iar prin tot, zic , evident, tot ce va ramane dupa ce Ltd-ul de aici va subcontracta niste munca catre un SRL din Romania, ca deh, sa mananca si gura lor ceva. dar tot cheltuieli mari ai, poate cele mai mari din europa in termen de sute/mii de lire care se ventileaza pe chirii lunar doar un exemplu. Probabil ca da, dar e o chestie… Read more »
Cand merg ei la angajator sa bata cu pula in masa ca mai vor 6000 in plus la salariu, sa acopere devalorizarea si taxele , ca altfel pleaca, or sa fie invitati, cu suturi in cur – desigur – sa ia viteza in mortii lor mai repede, sa mai economiseasca si compania niste buget, ca majoritatea tind sa fie mai degraba in criza de bani decat de personal. Hehe. Pai, poate ar trebui sa faca si ei ceva pe tema asta. De pilda, sa invete si sa faca destule – astfel incat sa nici nu se uite aia la 6000… Read more »
Pai, poate ar trebui sa faca si ei ceva pe tema asta. De pilda, sa invete si sa faca destule – astfel incat sa nici nu se uite aia la 6000 de lire cerute. Aha, cu rotine. Boss, pe aia care sunt capabili de asta, cum sunt si eu, ii doare in pula daca maine vine alt colaps financiar, al treilea razboi mondial, holodomor, whatever. Pe mine ma doare in pula de absolut orice tine de economie. Poti sa imi spui ca MAINE e apocalipsa IT-ului si se vor castiga bani dumnezeieste doar din spalat veceuri si construit adaposturi antiatomice.… Read more »
In rest cand se duce pe pula moneda in care castigi banii o sugi, daca n-o schimbi. Pai, daca-i necesar, o schimb. Ca nu-s atasat emotional de ea, lol. N-are valoare sentimentala. Da’ momentan nu e. Ca sa nu pierzi, sau sa castigi IN PLUS tre’ sa faci ceva pe tema. Pai, de la 33k/an pe permanent pana aici, eu zic c-am facut ceva pe tema. Si zic c-o sa fac si-n continuare. Vorba ta, pot fi ninja-n frecat buda, daca-i necesar. Da’ pana una-alta, eu privesc partea pozitiva. Si partea pozitiva (pe langa aia de mai sus cu procentele)… Read more »
Nu ca nu-s de acord cu rationamentul lui Mano, dar trebe sa mentionam ca ai ajuns la valoarea de rata la mortgage facand overpaymenturi grave. Nu e ca si cum ai platit ratele si atata si ti-a scazut rata la 5xx lire pe luna. Ca atare comparatia aia cu 18% vs 6% nu prea e chiar corecta. Adica e, ca sigur ti-a crescut salariul, no problem, dar rata nu scadea atata daca nu dadeai bani in plus. In rest, complet de acord, mortgage-urile odata negociate, raman asa (cel putin pana nu incep astia sa umble la dobanda de referinta and… Read more »
Nu e ca si cum ai platit ratele si atata si ti-a scazut rata la 5xx lire pe luna. Ca atare comparatia aia cu 18% vs 6% nu prea e chiar corecta. Adevarat. Dar, fara overpayments (care-au fost mici, gen 10% din ce-a mai ramas pe an ), rata ar fi fost in continuare p-acolo, pe la 810. Adica 9%, nu 6%; da’ nici 18%. Same shit. Ca, dupa cum se vede, trebe sa ai coaie mari sa faci de astea cand in jurul tau bate vant de criza si numa stiri cu falimente auzi zilnic. Sincer, eu cer oricum,… Read more »
Nu e confidential. Momentan eu folosesc doar linkedin ca nu pare sa fie nevoie de altceva. Am mai cautat si direct la agentii gen https://www.redsapsolutions.com/ si https://k2partnering.com/candidates/#jobs, dar nu am fost multimiti vreunii de altii.
In trecut am mai folosit indeed.co.uk, modis.co.uk si numai mizerii am primit pe canalele alea. Presupun ca depinde ce cauti.