Meriva după 4 luni.

In 4 luni am consumat asigurarea pe jumătate de an, adică am rulat peste 3000 de mile ( 4800 km) în timpul ăsta cu rableta . Mda, la ăștia făcu asigurare pe câți km faci cu rabla. Nu e rău, probabil în decembrie fie o vând fie updatez asigurarea. Sau ceva românesc, gen merg pe burtă. Văd io.

S-au au ars două becuri de pe spate. Din fericire se schimbă banal, iar becurile sunt simple, le iei din orice benzinărie, două lire jumate amândouă.

Mi-au pus aia prea mult ulei in motor și am tot pierdut din el până a ajuns la nivelul de maxim. Ce sa faci, au și ăștia incompetenții lor.

Am descoperit că recipientul de lichid de parbriz e spart undeva in partea de sus, că dacă îl umplu ochi curge apa din el. Nu-i mare pagubă.

Motorul de 1.7TDI e unul din motoarele antice de la Opel, tata are o rablă cu versiunea 1.7D fără turbo. Teoretic, e unul din cele mai economice motoare ale ăstora, dacă e să îl cred pe tata sau pe toți opelarii pe care ii mai știu. Bă, toată lumea de laudă consumuri de 4.5-5.5 litri la suta de km, pe Astra ce e drept . Dar am auzit și pe cineva cu Zafira, aia de 7 locuri, că el consumă maxim 6. Cum? Nu știu , e un mister pentru mine. Fie eu am nimerit cel mai consumator motor de felul ăsta, fie e legat de faptul că merg continuu cu aerul condiționat pornit și o fi și de la cutia automată ( despre asta mai jos ).

Că eu nu am golit niciun rezervor sub 7 litri la sută. Consumul mediu e undeva intre 7.2 și 7.5 litri la sută. Bine, ăștia au și prea multe autostrăzi și nu merg eu chiar cu 70 de mile la oră ceas.

Motorul îmi place, că trage, că merge , că te poți baza pe el la niște chestii. La altele nu; cum ar fi la plecarea de pe loc. 2/3 starturi sunt ratate, singurul fel în care pot să plec mai iute dintr-un giratoriu sau ceva e sa stau cu vârful piciorului pe frână și cu călcâiul să apăs accelerația . Dar am să fut cutia de viteze făcând asta. Așa că tot ce pot să fac e să plec încet.

Dar merge in rampă la turații mici, tractor.

Cutia de viteze automată nu e chiar pârnaie, dar nici prea șmecheră nu e. Tot așa, pe demaraje scurte e mici in ceai, în combinație cu motorul. Mai schimb cu mâna, aia e – tot mai bună decât o manuală.

La 120km/h motorul e la 2500 rpm, de unde și consumul meu mediu mai ridicat. La Hyundai IX55 am cam 2000 de ture la 120 .

Confortul. La înălțimea mea e ok și la drumuri de 300-400km. Dacă mai pui 10cm înălțime nu cred că mai este.

In spate stă un adult și 2 copii și au destul loc la picioare. Pot sta trei adulți ok, dar până în 1.75 m și 70 kg fiecare . Am zis ok, nu că se lăfăie.

Stabilitatea și direcția. Am condus Opel Astra cred că toate generațiile de până acum, inclusiv varianta din generația cu Meriva de-o am, inclusiv ultima generație . Meriva îmi dă senzația că se lipește mai bine de șosea decât orice Astra. Nu știu dacă e doar o senzație sau chiar e așa, că nu am făcut teste la limită. Doar că în mers normal imi dă o senzație de control mai bun. Nu are rost să vorbim de chestii sportive, suspensii premium and shit. Am făcut doar o comparație simplă cu o rablă care ar trebui să fie cam la fel.

Viteza maxima . Nu stiu cat prinde ca m-a tot amenintat lumea ca te baga astia in puscarie daca mergi prea repede. Dupa care am citit eu ca de fapt nu te baga. Sunt amenzile mai mari, pana pe la vreo 1000 de lire, daca te intreci cu gluma, dar puscarie doar daca esti bezmetic si crosetezi, sau te intreci sau pula mea. Daca mergi singur pe autostrada de nebun blana, inteleg ca nu.  Oricum ar fi eu am apasat doar o data vreo 10-15 secunde pana pe la vreo 95 de mile pe ceas, deci cca 140 km/h in termeni reali, care-i chiar lame – masina poate fara indoiala panape la 110 mile reale.  Dar asta e viata, asa se mere pe aici, de aia nu mi-am cumparat masina mai serioasa. Ca mai mult ma enervez.

Mergeam cu circa 74-75 de mile la ora pe ceas adica 120km/h, in pula mea, pe autostrada  – de vreo 5-10 minute asa – si ma intreaba sotia daca imi dau seama ca sunt cel mai rapid de pe strada si ca nu prea mai merge nimeni asa ( daca ne luam amenda 🙁 ). Vreau vacanta in Germania.

Luminile. Are lumini de zi care se aprind singure, ceea ce e mișto, dar toate rablele de generația asta au.

Îmi place cum se parchează, faptul că vizibilitatea e bunicică și că nu a apărut niciun defect neașteptat major.

Gen să mă trezesc că se fărâmă alternatorul, sau electromotorul, sau de astea.

Îmi place că am loc cu ea cam peste tot , deși e destul de lată și că putem pleca 5 inși cu tot cu bagaje. Asta nu e că ar avea portbagajul mare, ci pentru că nu mai avem copii pentru care să caram cărucior și geamantane de haine și că am învățat să călătorim cu bagaj puțin. Mulțumiri Wizz.

Îmi place că am lumini de zi și chestii simple și care daca se strică se repară ușor. Deh, Opel.

Îmi place cum se deschid ușile din spate, dau mai mult spatiu de urcare.

Frana de parcare e electrica.

Ce nu îmi place .

Sistemul media e cvasi-inexistent. Adica are CD player, dar nu mai stiu unde am pus CD-urile. Acum 10 ani. Pot conecta un player, aka telefon, prin mufa de 3.5 / aux, dar n-am incercat, uite ca o s-o fac, ca urasc radio-ul ( ca principiu).
Pot conecta si un telefon pe BT pentru functii, dar n-am reusit inca. Ehm, nu-i bai, mai incerc, nu e graba.   Am vazut niste chestii after-market cum am si la Veracruz. Am sa vad daca merita efortul.

Senzorii de parcare sunt asa si asa. Daca marsariez mai cu viteza s-ar putea sa nu prin refreshul de la 1.1 m pana la 0 si sa ma infig.

Franele tin, dar nu e chiar masina sportiva. Adica tin dar nu prea. Daca  ii dai pedala de zboara, iti cam trebuie si pista de aterizare sa te poti opri.

Cam atat, in rest n-am greturi.

Am o greata, e legata de faptul ca deja mi s-a ciobit un pic parbrizul SI LA RABLA ASTA. Sa-mi bag pula, eu m-am saturat sa mi se sparga parbrizele la absolut toate rablele pe care le-am avut – spargatorul de parbrizuri, eu sunt ala. Cred ca la MOT tre’ sa il schimb, sau sa gasesc, ca in Romania pe unii sa le dau spaga sa ma lase. Am un prieten care poate ma ajuta cu o malagamba si p-aci.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
4 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Manowar
4 years ago

Am o greata, e legata de faptul ca deja mi s-a ciobit un pic parbrizul SI LA RABLA ASTA.

Cum?

In alta ordine de idei, esti sau nu multumit la banii dati?

Alex
Alex
4 years ago

interesant cum de te plangi ca demareaza greu dar totusi te declari multumit de consum. NU s-a inventat inca motorul cu combustie interna care sa demareze in viteza si sa consume cat un vw polo de 1.2 litri diesel. Practic, in viata trebuie sa faci compromisuri si sa traiesti apoi cu ele. Iar daca vrei altceva, ar fi cazul sa incepi sa cauti incepand de pe acum. Cautarea va fi de durata, mai ales daca vrei ceva mai ‘special’….(un 3 litri, cutie in 8 rapoarte, etc) Actuala masina va duce mult si bine pentru ca Are inca putini km si… Read more »