Am citit “Soldaţi ai terebentinei” de Razvan T. Coloja

bok

Cu totală lipsă de rușine, așa cum sunt de obicei, declar că nu am mai reușit  să termin o carte de literatură de multă vreme. Un cocalar total ar spune: ”Sunt prea ocupat să scriu”.

Am mai citit eu cărți, dar s-ar putea să cârcotiți că  ”The Elegant Universe” de Brian Cox, nu e chiar literatura?

Nu-s cărțile scumpe, nici nu urăsc cititul, nici nu mi-e scârba de cultură, nici de ideile altora , deși îmi plac mai mult ale mele. Doar că mi-e greu să rezist până la finalul a orice s-a întâmplat să apuc în mână  recent și renunț exclamând subit ”boooring!next!”.  Și nu sunt nici genul de om  care zice ”hai să mai citesc 50 de pagini că poate e mișto mai încolo”. Nope. Dacă m-am plictisit acum, acum am aruncat cartea, nu 50 de pagini mai încolo. Și nu-s nici omul care zice, bă, tot am citit până la jumătate, hai dracului s-o termin. Nope. Dacă de la jumatate încolo devine plictisitor, acolo mă opresc.

Cele mai multe cărți îmi sunt neinteresante pentru modul larg, lăbărțat,  în care transmit mesajul. Citești două pagini pline ca să afli nimic. Așa ajungi  după 500 de pagini să te întrebi dacă ai Alzhaimer, că nu îți aduci aminte nimic , nu simți că ai fi citit ceva.

Eh,  cartea asta nu e așa. E fix opusul. Firul epic nu ar fi prea lung. Dezbrăcat de toate detaliile se rezumă undeva la 15-20 pagini, probabil. Dar gradul de detaliere, mai ales senzorial, e bun. Se vede că e o carte muncită. Genul de carte la care dacă-ți sună telefonul și zici să mai citești așa un rând semideconectat, până răspunzi, trebuie să reiei după ce vorbești.

E scrisă la persoana întâi, iar autorul realizează că privești prin ochii lui și încearcă să fie cât mai sugestiv și pare că se îndreaptă uneori într-acolo unde ai fi vrut să mergi și tu , alte ori te abandonează voit să deduci singur.

Acțiunea are liniaritate în timp doar la nivel macro, in detaliu ai să vezi cum se jonglează cu asta și timpul baleiază în funcție de cum îi e util autorului să-și construiască scenele. Frumos.

Nu am să fac aprecieri legate de calitatea literară, că nu lucrez la vreun club de felul ăsta, deci nu mă pricep. Nici nu am pretenția că dacă am citit eu asta trebuie să vă intereseze sau să vă placă și vouă.

De fapt, în afară de modul în care e scrisă ( mișto transgressive ăsta), nu sunt lucruri de care eu sa nu am cunoștință, chit ca, evident , nu tot ce e descris acolo am experimentat , sau voi experimenta vreodată, cu atât mai interesant să aflu cum ar fi (fost).

Aici vreau să ajung. Aș fi vrut să citesc cartea asta la adolescență, evident că era imposibil , din moment ce omul a scris-o recent.  Poate că ar fi interesant ca genul ăsta de literatură, nu neapărat cartea asta, să se studieze cam pe la vârsta liceului. Ho, nu  visați, nu veți vedea vreodată o carte scrisă în stilul ăsta să treacă de vreo comisie de cenzori a ministerului educației. No way!

A, e despre rock și adolescenți trași pe pungă, în caz că vă întrebați. Are fo 200 de pagini.

 

 

7 Replies to “Am citit “Soldaţi ai terebentinei” de Razvan T. Coloja”

  1. Ma anima curiozitatea sa citesc si eu romanul pentru ca am prins cred ca ultimul zvacnet al generatiei de rockeri despre care se vorbeste in el. Imi placeau, aveau stofa de idealisti si spre deosebire de generatia mea care se consuma 15 ore pe zi la computer, astia aveau vocatia traitului al fresco.
    O singura obiectie am din perspectiva mea de amator. Si poate de la tine se vede altfel. Compui articole.
    After all eu sunt un om care ultima data a avut de-a face cu literatura romana acu zece ani la bac incercind sa descrie un roman pe care nu l-a citit niciodata.
    De ce Soldati ai terebentinei? Soldati ai unei substante. Suna fabulos dar nu stiu ce cauta in acelasi context. Cum ar fi soldati ai uleiului de rapita.
    Cand spui ”soldati ai” te gandesti la asocierea cu ceva care vine in completarea intelesului beligerant al substantivului din fata.
    Gen ”Soldati ai unitatii 37(cand soldatii tin de armata)”, ”soldati ai fatalismului post comunist (cand soldatii au o doctrina) ”, ”soldati ai rockului romanesc (promotori ai unei miscari muzicale)”.
    Daca vrem terebentina in titlu ma gandesc la Aburi de terebentina, Tinerete si terebentina, Otraviti/drogati cu terebentina. Pentru ca ”ai terebentinei” pot fi doar parametrii ca de exemplu masa moleculara, punct de topire, punct de fierbere dar nu soldati sau frizeri sau soferi gen.
    Again eu n-am nici o treaba. Poate nu pricep eu cum e cu epitete si metafore. Nu m-am priceput niciodata.

  2. Nu m-a preocupat foarte mult semnificatia titlului. Probabil Razvan stie mai bine de ce a gandit titlul asa, insa dupa ce am citit are sens notiunea de “soldati” cat si asocierea cu terebentina. Nu ca soldatii fiind proprietate a terebentinei, cat pentru perspectiva si motivatia asociate de Razvan cu actvitatile specifice rockerilor pe care ii descrie : de imbranceala ( pogo) , urlat si rebeliune ( fara cauza, daca ma intrebi pe mine, in scop de antrenament de viata, daca citesti parerea lui Razvan) . Iar terebentina face parte din “stimpack-ul” lor, daca vrei. La cum e scrisa cartea chiar are sens sa spui Soldati ai Terebentinei.
    Asta nu ca parere a mea care scriu articole , ci dupa ce am citit cartea, ca daca le iau la rand ( articolele pe care le scriu) probabil 50% au titluri jenante , mai ales ca nu am rabdare sa ma gandesc pana gasesc un titlu potrivit, simbolic, macar “seo-optimized” ca tot e la moda, pentru fiecare articol. Ar dura mai mult sa caut titluri decat dureaza sa scriu.
    Probabil ca putea da un titlu gen “Rockerii din generatia mea” , sau ” Antrenament pentru viata cu droguri si rock” sau altceva anost , sau poate mai bun, dar na. No questions asked, in ceea ce ma priveste sunt ok cu el , nu mi se pare ca e o minciuna fata de continutul cartii sau oversell, asa ca , na. Nici macar nu l-am retinut. Am scris initial “soldatii terebentinei”, ca idee 🙂

  3. De fapt chestia asta mă face total idiot, mulțumesc că mi-ai atras atenția, pentru că am mai corectat o dată titlul.
    Nu e zgârcenie, ci un fel de handicap, se numește dislexie pe care o corectez cum pot , dar și o lipsă grosolană de atenție.

  4. Stai linistit, se intampla tuturor. Personal folosesc Copy-Paste la fel, dar nu ajuta intotdeuna (contra-exemplu: persoana noua (Dave sa zicem=, imi scrie de pe alt email si imi scrie sa o contactez pe dabebla@bla.bla – desi instinctul e sa nu fac copy-paste, ma gandesc ca poate sunt x de davebla@bla.bla la ei pe plantatie si asa se diferentiaza si tot ii dau cu copy-paste; moaca mea la 5 secunde dupa ce primesc reply cu email invalid e priceless, la fel si ce iese din gura mea dupa).
    Pe acelasi principiu folosesc TAB-ul cat pot (si scurtaturile din tasta cat pot), dar momentul cand scriu un mail si dupa ce apas SHIFT+F3 si nu se trimite… priceless 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *