Am plecat din România noaptea și nu vedeam mare lucru pe stradă, dar mi-am propus să fac o notă mentală a densității de mașini electrice întâlnite pe drumul meu România – UK cu o distincție și particularitatea traseului.
Particularitatea e dată de faptul că am fost mai degrabă pe autostrăzi și e un tip anume de vehicule care circulă pe aici.
Distincția pe care mi-am propus-o a fost să încerc să văd cam câte mașini electrice au numere de altă țară decât țara în care sunt, în măsura în care pot contabiliza asta – că visam eu c-o să fie multe. Nailes.
Situația s-a consolidat cam așa.
În România dintre sutele de mașini cu care m-am intersectat de la Vâlcea la Nădlac, pe autostradă, în mare parte, am numărat 5 electrice. 2 Tesle, un Hyundai Ioniq, 1 VW ID-3 și un Renault Zoe. Poate mi-au mai scăpat unele, dar oricum , ochiometric, să zic că am văzut mult sub 1%. Conform datelor statistice, Romania are sub 0.5% mașini electrice in parcul auto de peste 8 milioane de rable. Dacă voi vedeți mai multe este că locuiți în orașe.
Nu am văzut nicio mașină electrică cu numere străine, în timp ce de la Sibiu încolo am văzut mai mult de 50 de rable cu numere străine ( Germania, Ungaria, UK).
În Ungaria am văzut un pic mai multe mașini electrice, dar la și mult mai multe mașini pe stradă, că am circulat ziua. Ochiometric un 40-50 așa, mai multe în apropierea Budapestei. Am văzut 2 cu numere străine – un Hyundai Ioniq cu numere de Germania și o Skoda Enyak, cu numere de Austria. Mașinile cu numere de România de pe autostrada respectiva din Ungaria eram peste 30% din trafic ochiometric așa. Semnificativ de multe și cele cu numere de Germania. Dar nu prea electrice.
În Austria am văzut tot Hyundai Ioniq-ul cu numere de Germania și atât la electrice cu numere de alte țări. Altfel, probabil, un 2-3% electrice pe autostradă, majoritatea NU erau Tesla, asta am remarcat. În Ungaria, majoritatea electricelor pareau să fie Tesla.
Nu am văzut nicio Dacia Spring pe autostradă. Lol, da, e clar de ce.
În Germania am văzut tot cam 2-3% electrice pe autostradă, am condus și ziua și noaptea. Nu cred că mai mult. O singură mașină cu numere de altă țară, Un Hyundai Ioniq 6, cu numere de Cluj.
O notă separată cu ceea ce cred despre Germania și tranziția la electrice. Câtă vreme vor exista porțiuni bune de autostradă în Germania cu viteză nelimitată, nu văd cum se poate face tranziția la electrice.
Rabla mea cu motor 3.0 diesel are destulă putere să meargă respectabil pe autostrăzile din Europa – adică aveam 2.8 tone pe noi și mergeam OK la 120-145 km/h. Respectabil oriunde, mai puțin în Germania.
În Germania, la 130-145km/h ( puteam și mai mult, dar forțat și cu riscuri și la așa încărcătură am preferat să nu) eram căruțaș de prima bandă, treceam pe banda 2 când depășeam camioane, dube încărcate rău, sau mașini electrice.
Da știu , ați auzit voi că toate electricele prind și 200km/h. N-am văzut nicio Teslă la viteze din ălea, banda 3 era ocupată de mașini nemțești cu combustie și motoare ca lumea, care veneau ca trenul și unde era cazul dădeau flash-uri să se dea morții la o parte.
Cvasitotalitatea șoferilor de electrice erau lipiți de benzile 1-2. Tipul de la Cluj mergea pe banda 2 cam cu orice viteză, că na, căruțaș de România, nu judec, doar desenez.
Am văzut un Porsche Macan electric care s-a încurat un pic pe banda 3, s-a luat după alt Porsche 911 mai vechi, dar l-am prins peste câțiva km, era liniștit pe banda 1.
Dacă vă întrebați de ce în Germania nu crește adopția mașinilor electrice – de aia.
Minim 20% din traficul de autostradă din Germania până pe la Nurnberg avea numere de România.
În Belgia am văzut 3 mașini electrice cu numere de Germania și 2 cu numere de Franța. În Franța am văzut 3 mașini electrice cu numere de Belgia, 2 cu numere de UK.
În UK, la ieșirea din trenul de sub mare și pe autostradă mai încolo, am numărat 3 mașini electrice cu numere de Franța.
Cam asta e treaba cu electricele. Dacă vrei să traversezi Europa, am văzut toți pe Youtube că se poate și că e la fel ca cu rablele pe petrol, dar în trafic sunt ca și inexistente.
Drumul meu de-a lungul Europei a avut 2900 și ceva de km. Aproape 3000. Am făcut 54 de ore din pat în pat. Asta înseamnă circa 56m/h. Din care 16 ore au fost pauze de somn, la hotel civilizat. Rămâne o deplasare cu viteza de circa 78km/h. Am mai făcut pauze de alimentare, de masă în diferite locuri, vedeți voi, și de vizitat orășele.
În prima zi am făcut 550 km, până la Szeged. Cu o singură oprire de 14 minute la Mol Sebeș, pentru alimentare, cafea și restul. Și o oprire la coadă la frontieră. Tot cam 15 minute în coada aia.
Puteam ajunge cu o mașină electrică până la Novotel Szeged.
Problema e că nu prea aveau oricum locuri de parcare libere, necum de încărcat electrice. Trebuia să mă învârt noaptea la ora 2 să caut ceva de genul și, presupun , să păzesc rabla s-o scot din priză la plin?
How about no!
A doua zi am făcut circa 1100 km, cu 3 opriri. O oprire de 12 minute la MOL Plungee, unde nu cred că aveau de încărcat electrice, am luat cafea, mers la baie, încărcat cu motorină, în tot timpul ăsta.
Am oprit jumătate de oră la Grill Etterem, pe malul lacului Tatai, să mâncăm , să ne plimbăm. Nu, nu era nici benzinărie, nu aveau nici stații de încărcare acolo. Încă jumătate de oră la o benzinărie în Passau – am stat atât ca să mâncăm currywurst și că aveau probleme logistice cu baia, la nemți e cu bani și nu le mergea cardul, altă discuție. Nu am văzut să aibă porturi de încărcare libere, dar poate aveau.
Total 11h45min. Deplasare efectivă 10h30, viteza medie 104.7km/h
Puteam ajunge cu o rablă electrică? Da, în timpul ăsta? Nu cred. În condiții similare ( oprit pe malul lacului) și timp similar? Nu. Dar puteam ajunge!
Era nevoie fie să caut un hotel cu stații de încărcare în Szeged ca să plec plin – sunt câteva. Ghici ce, prețul reflectă asta, că am verificat.
Fie mai pierdeam dimineața circa 45 minute prin oraș, sau în apropiere, pentru asta. Se adună…
La hotelul destinație, iar nu aveau stații de încărcare . De abia aveau locuri de parcare în subteran, practic am parcat pe un loc de handicapați ( cum și sunt) – după ce am cerut voie, altă discuție.
A treia zi am făcut 1000 km, cu un mic detur prin Luxemburg. Vreo 700 până la Calais în Franța , restul acasă.
Am oprit 12 minute la o benzinărie in Waxweiler unde am alimentat și mers la baie. Era în oraș, orășel de munte, nu aveau prize auto. Am oprit în Clervaux să vizităm muzeul, să mâncăm și să ne destindem, în total 1h:45 – acolo aveau stații de încărcare.
Am mai oprit 7 minute la o benzinărie de lângă Roeulx, din motive de micțiune. La Calais aveau stații de încărcare – DAR. Pentru că am ajuns mai devreme și lipseau mulți din cei programați la ora aia, ne-a fost oferită posibilitatea să ne îmbarcăm pe un tren cu circa o oră mai devreme, cu îmbarcare imediată. Am luat oportunitatea respectivă și nu am mai oprit până acasă. Dacă eram pe baterie de la Clervaux, trebuia să încărcăm probabil la Calais, dacă nu, trebuia să oprim să încărcăm în Folkstone. Mai puneam minim minimorum 45 de minute. Dar nu scoteam timpul , că viteza de deplasare prin Germania a fost de circa 110km/h, prin Franța și prin Ardeni mai mică un pic.
Estimarea mea este că cu mașină electrică, în primul rând pentru traversarea Europei , n-ai ce face cu bășini cu baterii de 50kwh, sau sub. Trebuie ceva Long Range, musai. Altfel îți blestemi copiii. Cu range-uri de 500km, ajungi să ai range-uri efective de 350km, că nu mergi până la 0 și nu poți mereu să încarci până la 100%.
Asta creează detururi suplimentare ȘI extinde staționările de încărcat cu până la 1.5 – 2h la mia de km. Deci minim 6 ore în plus la 3000, dar dacă punem în calcul detururi, probabil mai mult. Orele ăstea pot să nu fie utile, că nu ai mereu Clervaux, să lași mașina la încărcat și să mergi la restaurant și la muzeu. Și când o lași trebuie să stai cu ochii pe ea, să o scoți de la încărcat.
Cândva o să fie așa dar nu e cazul.
Majoritatea oamenilor cu mașini pe care îi cunosc nu fac drumuri așa de lungi, dar o minoritate semnificativă – da.
Masinile electrice sunt o necesitate in oras, nu pe autostrada.
Nene am eu electrică, bine Spring dar e electrică. Am mers odata Constanța – Mangalia si de două ori la Techirghiol și mi-a ajuns genul ăsta de aventuri. În altă ordine de idei merg cu ea unde viteza medie este de 16Km/h, la muncă la soție după ce și-au tras panouri solare au bagat si 4 stații de incarcare de 7Kw pentru că și-au luat un minivan electric și poate incarca și ea gratis, se conduce cu o lejeritate fantastică, nu plătesc taxe si nici parcare pentru ea. Da știu multe dintre avantaje pot fi pierdute mâine dar tot ramane… Read more »
În momentul de față, pentru urban și distanțe rezonabile – gen navetă, soluțiile electrice sunt mai bune decât cele pe petrol. În orașele din România poate deveni ( momentan nu cred că e) mai complicat cu încărcatul , că orașele concentrează multă populație la bloc. Și nici stațiile nu au capacități de încărcare similare cu capacitățile de alimentare ale stațiilor de petrol. Problema apare când începi să estimezi cine-s ăia care trebuie să facă adopția și cum. Dacă presupui că toată lumea trebuie să aibă 2 rable – OK , dar cei mai mulți nu își permit și dacă își… Read more »
Si in China sunt multe blocuri.
Sunt curios cum au rezolvat problema cu masinile electrice si incarcarea lor.
Nu au rezolvat-o și din motivul ăsta în parte ( mai sunt și altele), și la ei adopția încetinește.