Ceva cu Trump, bursă și păreristică

Nu mă uimește că a câștigat Trump, cât părerile terților pe tema a ceea ce cred ei că sunt americanii care l-au votat, niște Lache flaușați ( Lakers. cum ar veni), niște extremiști și alta nu.

În principal români, dar nu numai. Mă gândesc că are sens că-s formate din parcurgerea propagandei servite de media pe temă. Lucru normal de altfel , dar nu de asta l-au votat americanii pe Trump.

Am tot citit aiureli cum că femeile l-ar fi votat pe Trump că sunt împotriva avortului , că cred că e un simbol Macho, la fel ca și tinerii sub 30 de ani, că sunt fanii politicilor lui demente. Sunt și din ăștia, dar nu cu ei câștigi alegerile, iar meritul lui e că a reușit să li se adreseze ȘI lor.

Majoritatea celorlalți care l-au votat și care de data asta au constituit și majoritatea populară a celor care au ieșit la vot nu l-au votat pentru extremismele și problemele prezentate de media, ci în pofida lor.

Adică au reușit să treacă peste faptul că omul e cum e, oarecum defect, și l-au votat, ca să scape de democrați – că acolo e problema, vedeți rezultatele și la senat și la cealaltă cameră a parlamentului, că nu doar pe Trump l-au votat.

Nu cred că tinerii sub 30 de ani văd în boșorogul ăsta un Macho, poate unii, dar în general nu.
Sigur l-au văzut pe unul care și-a luat glonț la ureche și s-a ridicat. Asta au văzut toți, probabil cel mai de efect moment al lui Trump – asta da, și e ceva recent, mai recent decât ceva femei pe care le-o fi apucat de pizdă când era în formă să facă ceva în sensul ăsta.

Dar l-au văzut ca unul care vrea să le dea de muncă și să le taie din taxe – ăia care vor să muncească și vor să construiască ceva. Nu el, politica lui. Au văzut că sunt săraci, că e greu să nu observi și mai ales, cred că au văzut că generația de la alegerile trecute au fost păcăliți cu ”gig economy”, cu „you will own nothing and you will be happy” – adică le lipsește un pic partea cu fericirea celor trecuți acum un pic de 30 sau ajunși la limită și aflați în barca cu ”own nothing”. Iar treaba asta e cea mai bună lecție pe care n-o vede majoritatea și care ar fi o lecție bună și pentru românii care visează politici progresiste.
Lumea a devenit mai săracă și prima preocupare e să umple burta și după aia vorbim de progresism.

E greu al dracului de perceput asta când te hrănești cu hârtii de presă. E mai simplu să spui proștii ăia.

Proștii ăia au un sistem politic cu democrație limitată și au niște opțiuni mai limitate decât românii, de exemplu. Nu că ar conta, românii se comportă oarecum ca și cum ar avea tot opțiuni limitate – știți cum e, veniți să mă contraziceți cu rezultatele alegerilor, peste vre-o lună și marota ”n-am avut pe cine”.

Iar ei sunt pragmatici că n-au cum să fie altfel când îi roade foamea.

Iar acum , o notă pentru mine. Ziceam alaltăieri că da, ar fi fost util , să aflu cu câteva ore mai înainte câștigătorul pentru niște jocuri la bursă. Când am ajuns acasă de la cinema, înainte să scriu articolul acela, așa m-am gândit la el, m-am uitat la bursă , mai exact la Tesla, pentru că Musk + Trump = Love , cel puțin în campania asta.
M-am uitat că ”știam” ( luați cu un drob de sare, nimeni nu știe nimic, iar ce spun acum e pur hindsight) că dacă câștigă Trumpix, o să crească acțiunile Tesla și îmi trecea prin cap să cumpăr înainte, pentru că eu credeam că o să câștige, așa cum am spus, din motivele explicate.

Restul textului nu este despre ce șmecher sunt eu că ”am știut c-o să câștige Trump ” și manele de felul ăsta. N-am știut nimic, dacă știam, acum eram bogat. Doar am bănuit și s-a dovedit să am dreptate, dar se putea dovedi contrariul.
Este despre condiția săracului.


A câștigat Trump, Tesla a crescut, eu am ridicat din umeri cu un gust amar.

Motivul gustului amar nu e că aveam eu vreo maxim 10,000, maxim 20,000 de dolari pe care i-aș fi putut ( condițional optativ nevolnic ) paria ( cine zice ”investi” la scenarii de felul ăsta, mă-sa e proastă) pe schema asta. Pariul era unul favorabil, pentru că dacă Trump pierdea alegerile, acțiunile PROBABIL că nu ar fi scăzut , sau probabil că nu în aceeași măsură ( vă rog să observați obsesivitatea cu care folosesc cuvântul probabil ), că n-aveau de ce, iar Tesla e o companie solvabilă, nu e ceva IPO bășit. Sigur, Musk își mai bate joc de investitori cu scheme de pump and dump temporar pe compania lui, dar nu era o schemă de loose all.

Un pariu mai pe gambling ar fi fost cu opțiuni de call pe creștere – acolo da, dar cumpărând niște acțiuni aș fi avut niște bani blocați o vreme.

Problema e că unii dintre noi ne-am născut săraci și suntem limitați în gândire și de statistică și de lipsa unor plase de siguranță suficient de mari, motiv pentru care vom muri nu prea departe decât ne-am născut. Adică eu mi-am depășit condiția dar nu cu mult.

Cu sumele menționate aș fi putut câștiga între 1000 și 2000 de dolari într-o zi, care e o sumă neignorabilă la veniturile mele, dar deasemenea nu un jackpot. Jackpotul era să fi avut banii să pariez banii pe opțiuni, adică instrumente derivative cu leverage, unde puteam câștiga minim 5000 la schemă. Nici nu m-am uitat cât exact, că nu-s genul.

Și mă roade faptul că disciplina creată în sărăcie nu mă lasă să pariez bani munciți și oricum îi pariez cumpărând acțiuni la alte companii în alte momente, dar decid eu subiectiv că acolo nu e un pariu care atârnă de un eveniment incontrolabil.

Ți se spune , corect, pe diverse canale să nu încerci să calculezi bursa, ci vrăjeli cu investit constant și ce mai e.

Evenimente de genul ăsta însă apar din când în când, iar ele sunt speculate de cei care-și permit.

Din păcate nu sunt unul dintre aceia, iar ăsta e un memento personal.

Nu sfătuiesc pe nimeni să nimic.

5 2 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Zora
Zora
2 hours ago

“…disciplina creată în sărăcie nu mă lasă să pariez bani munciți”. Ah, cât de adevărat! Dacă nu mă zgârceam la câteva sute de lei (nu sărăceam fără ele), scoteam acum mai mult decât dublu (e vorba de o crypto, luată la o inspirație de moment; dar nah, lipsă previzibilitate, zero control, am ales să nu). Bine, nici nu mă îmbogățeam, dar așa, …de chestie, am vrut să văd cum e, să văd dacă îi înțeleg pe cei care-și pierd capul cu tot felul de pariuri, de nu mai realizează că e vorba de bani, și nu e doar un joc… Read more »