Faza pe retur.
Plecați la prânz din Regensburg, fără să luam masa, băgat motorină proastă, că de aia era disponibilă la cea mai apropiată stație, care să nu fie pe autostradă că mă jupoaie ăia prin Germanistan, am dat fuga prin Parndorf, un ochi prin trențele ălora, apoi iar fuga mare prin toată Panonia, până la Nădlac, unde am stat, dar am și trecut, pe urmă m-a luat un pic de oase, așa că am făcut o pauză în benzinărie prin jurul Devei, după care am trecut în dreapta să conducă doamna și deși aveam planuri mari m-am trezit cu un blocaj și faptul că eram în dreapta. Am întrebat-o pe soție dacă vrea să conduc eu, din nou și n-a vrut.
Normal că n-a vrut, că ea se plânge de mine că merg repede pe autostrăzi, iar ea merge mai repede ca mine, dar eu nu zic… doar strâng din buci.
Și cum ajunseserăm noi aproape de ieșirea recomandată de google spre Perișani – o comună unde și-a înțărcat dracu’ copiii, nu știți voi, am confirmat cu un prieten de la ISU care știe drumurile alea, că ”se poate merge” oarecum – atâta că tirurile erau toate oprite.
Normal, că ăia nu aveau ce căuta pe acolo, dar eu nu știam că eram prea prost la ora aceea, cât și în general.
Tot vedeam că veneau mașini din spate, care țopăiau din tir în tir și mă gândeam de ce sar ăștia coada, mă, futu-i în gură.
Un șofer de camion a venit și ne-a spus, de fapt , s-o facem și noi. Io, nu că noi stăm la coadă , așteptăm s-o ia toți pe acolo. Am zis că-s Prostea?
Zic că să dau mai departe favorul, în fața noastră un tip cu mașină de Austria, aștepta resemnat. Cobor, ii fac semn, în întreb dacă vorbește engleză, nu prea. La ora aia, nici eu nu mai vorbeam cam nimic ca lumea, dar îi explic omului că se poate uita pe GPS și putem merge pe lungitura asta. Omul nu avea date mobile, sau ceva de genul. dar a zis că dacă mergem vine și el. Păi da mergem, că eu stau, în dreapta.
De dus ne-am dus , dar nu mai aveam buci să mai strâng…
Când am ieșit din nebunia aia, pe la Berislăvești, unde au modernizat drumul ( nu zic nimic de politică, că nu e voie azi) . Am coborât să-l salut și mă întreabă în germană dacă vorbesc românește… că a văzut și el numărul de la mașină. Pula mea , la 5 dimineața ce pretenții să și ai…
Că de ce am făcut eu din astea? Aș putea să pozez în erou de social-media să declar, azi , că am făcut atâta efort ca să votez, la mine acasă, și bag un mesaj din ăla de activist civic – în fond am venit chiar pentru asta, dar, acestea fiind spuse, era biletul la wizz ceva gen 120 de euro dus întors de persoană, m-a costat mai mult cursa și oricum mă întorc cu avionul.
Pentru că răspunsul sincer e că am făcut asta că îmi place și am s-o mai fac.
Credeam că nu îmi place să conduc, acuma văd că conduce și soția. Când eram tineri ziceam că pe la 40 de ani să ne apucăm de raliuri, acuma nu mai așteptăm competiții oficiale și astea.
Eu urăsc maxim chestii de genul ăsta. In momente de astea simt cum irosesc din viață.nu am nicio o problema de a merge 20 de zile pe mare, dar ce e mai mult de 5 ore pe șosea mai ales dacă se merge în coloană la viteze de tractor e la nivel de tratament criminal.
Probabil nu ai înțeles. Am stat în coloană circa 10 minute.
Așa, 20 de zile pe mare sau 3 pe șosea e irelevant important e ce faci in timpul ăla.
Eu o zi am lucrat, a condus soția , o zi m-am relaxat conducând.
Credeam că nu îmi place să conduc. De fapt , nu îmi place prin orașe unde stai in trafic cu alții.
ZI-mi ori ca ati fost fara copii ori ce tip de xanax :)))
Dar nu poti vota si de acasa? De ce sa bati drumul?
Fără copii.
Ba pot sau pot să nu votez, am venit să aduc mașina în România că am nevoie de ea de sărbători. Inițial mă gândeam că poate vin cu ea de sărbători – cu copiii – ca în 2022. Dar nu putem că nu ajungem la timp pentru ”Colindeți” – iar copiii vor aia. Așa că distracție cu soția.