De data asta si-a furat-o soția , mai rău ca mine .
S-a trezit intr-o dimineață că vrea să facă pulpe de rață la cuptor slow cooking așa , probabil sătulă de faptul că eu gătesc rața doar cu varză. Am întrebat, prevăzător și cu mai ce . Și a zis că cu piure de cartofi. Nu am zis nimic, că eu nu comentez. Decât nimic, e foarte bun!
Și seara ne-a chemat pe toți la masă, cu masa întinsă ca la restaurant, frumos.
Acuma, na, farfuriile nu prea arătau cum suntem noi obișnuiți ( #delatațară) , dar repet, eu mi-s OK. La gust , OK și rața confiată și piure-ul și chestiile alea verzi, nu știu cum le zice, din alea de adună românii în Germania.
However…
Vine copilul cel mare ( ăla cu vita) și îmi zice ( mie?!) de la obraz și pe ton că :
-Hei, ce e asta , am inceput să mâncăm englezește?! De aia ne-am mutat aici ?
Nu pricep, io care am prins și comunism și tranziție, întreb,na.
Că da, că așa mănânca ăștia piure legume, piure , fără sosuri, fără condimente. A cerut imediat mujdei de usturoi , “măcar”.
Zic ” ce fițe pe capul lor”, dar în mintea mea așa.
Vine și copilul cel mai mic și e direct cu ” ce e cu English dishul ăsta?!” Am inceput să mâncăm ca britanicii? Că să ne mutăm înapoi în România dacă așa.
Nu știu cum să le spun că au fost perioade, nu scurte, când m-aș fi bucurat sa fi mâncat așa .
Ba, pe cea mică am păcălit-o că e pui, că ei nu-i place oricum piureul și nu manca legume. Când a aflat că e de rață s-au ridicat și a plecat aproape plângând…
Culmea ea și gătește prăjituri. Nu chiar rele…
La bătrânețe, poate nu o sa îți fie sete, dar de prăjituri sigur nu o să duci lipsă.
Avantajul lor e ca pot fi mâncate și fără dinți sau placă. Doar le înmoi puțin cu salivă și apoi le mai dai un pic pe la gingii, sa le fragezesti.