Motivul ratatului anonim cu pretenții de salvator

Articolul ăsta de pe profit.ro transcrie păsul unui funcționar în administrația centrală.

Ideile principale sunt:

Că domnul era copil când guvernul Boc a tăiat din salariile părinților lui , care lucrau tot la stat și că a avut o copilărie și adolescență săracă ( nota mea – ca vasta majoritate a copilăriilor celor care suntem ceva mai în vârstă decât dumnealui, nimic special în România  ) și că s-au resemnat că nu o să fie niciodată bogat.

Bravo lui, să vezi ce doare când realizezi asta după ce crezi că de fapt te îndrepți înspre a fi bogat, doar că ștacheta pentru a te numi bogat se mișcă cu o viteză mai mare decât viteza luminii și orizontul la care te raportezi rămâne mic , de zici că te uiți la expansiunea universului și alta nu.

Că în ciuda a ceea ce știa a ales să lucreze tot la stat pentru stabilitate și acum deplânge lipsa de stabilitate.

A ajuns să lucreze la stat că nu știa mai bine, că nu s-a pregătit mai bine și a ales să rămână la stat că i s-a părut mai bine, mai echitabil , mai potrivit. Mi-e greu să cred că a trăit paralel în afara lumii care se desfășoară în jurul statului.  Dacă ești bugetar din tată în fiu, nu e nimic în neregulă cu asta din partea mea, dar nu ai scuza faptului că “n-am știut cum e deja la fapt”. Hai, pula mea , eu am renunțat la visul meu de a fi chimist după ce am înțeles joburile părinților mei, pe nemernicii care controlau piața aia în România și faptul că e o carieră cu oportunități puține ( În România , atâta vedeam eu atunci ) și că e complicat să schimbi cariera. Nu pot să cred că omul, dacă e competent, nu a văzut problemele din munca părinților lui și din sistemul în care se desfășoară.

Că el este acela care muncește în locul tuturor care o freacă și că nu este răsplătit pentru asta, ci dimpotrivă  abuzat.

Flashnews – fix așa se întâmplă și în privat și dacă nu pui piciorul în prag o să fii preșul tuturor, nu există o separație între stat și privat.

Că are rate la banca și banca nu ii da credit dacă își schimbă locul de muncă la alt minister – lol , cel puțin 6 luni nu poate lua credit –  și banca îi vrea rata întreagă, chit că le-au scăzut veniturile.

Așa ni se întâmplă tuturor  și la privat , cu excepția că la reorganizare nu ești transferat nicăieri, ci maxim in jomaj, cu 85% din salariul minim pe economie pentru 6 luni și îți cauți tu finanțare pentru rata la bancă, nu la alt minister, lol. Cât tupeu, bă.

Dar tot așa, băncile vor de la noi banii întregi , chit că băgați voi mai multe taxe să vă acoperiți și justificați salariile. Ce facem noi , ăștia care putem, nu toți. Când taxele sunt prea mari , dăm jet. Nu le mai plătim, ieșim din companie, din sistem, din țară din orice se poate. Și muncim mai mult, tot așa, care mai putem.

Se plânge că a muncit 16 ore pe zi, probabil ocazional, ca și când asta e cine-știe ce. 7 ani zi de zi și după aia vorbim.

Se plânge de faptul că nu își poate lua un al doilea loc de muncă deși e foarte priceput pe contabilitate , pe juridic pe o grămadă, doar ca profesor sau formator, tot la stat.

Treaba asta e nașpa, dar tot ăia de la stat au dat legea așa pentru că altfel ce se întâmplă era că angajații statului doar luau salariu de la stat, iar în timpul ăla se ocupau de alte spețe de la jobul lor de-al doilea , plus scheme cu externalizarea serviciilor la privat. De aia. Nu zic că e bine, zic că există o explicație.

Este cauza pentru care nu lucrez nimic la stat, la etatea asta, că mi-a trecut prin cap să fac part time, nu pentru nevoia de bani, unele joburi care par că se mișcă greu. Să mă calific pentru asta și să bag un pic cum știu eu. Dar majoritatea sunt incompatibile cu alte activități, așa că lasă, nu e nevoie, faceți dumneavoastră cum știți.

Problema e că dacă știi lucrurile astea bine de tot – contabilitate , juridic, poți pleca de tot și lucra în consultanță, gen dă-l în pula noastră de stat că și așa te abuzează și te muncește 16 ore pe zi pe mărunțiș, nu? Nu?

Iar  la final întreabă, bă, fix ca un  funcționar la stat amator de șpagă, ca toți milițienii care m-au oprit vreodată și găseau în fraza asta modul lor de a întinde mâna la cerșit : “Cum facem”.

Răspunsul meu este : Faceți cum vreți, domnii, dar incercati să o faceți dumneavoastră singuri, cereți mai puțin de la noi.

Are pretenția că munca pe care o face este epocală – ar putea fi, nu știu ce face, dar e irelevant. Că nu ne putem lipsi de munca pe care o face el, nici nu știm noi ce important e ce face el. Nu spune asta direct în articol , dar e parte din retorica multora care se cred mai importanți decât sunt. Că nici nu știm noi ce muncă importantă fac ei, că dacă s-ar opri. Dacă te-ai opri, ce? Așa se dă măsura importanței. Te oprești și vezi dacă sare cineva cu banii pe masă, cu un “hai, bă, mancați-aș pula ta, nu te opri acuma că murim toți, uite aici tomberonul ăsta de bani, treci înapoi la ce făceai că nu ești doar o rotiță, nu, suntem dispuși să întoarcem lumea pe dos pentru tine.”

Până atunci nu există “cum facem” decât ca metodă de a manifesta un abuz de poziție și de putere că motiv pentru a cere șpagă.